Victoria covarsitoare a USL-ului ramane o chestiune eminamente politica. Iar politica, desi importanta, nu este esentiala pentru viata unei comunitati. Esentialul il putem intrezari intr-un detaliu al alegerilor de duminica: rezultatul final din Colegiul 8 Bucuresti. Acolo putem admira, in incontestabila sa realitate, cel mai dureros esec al Romaniei ultimilor ani.
Doi candidati au concurat pentru un post de senator in Colegiul 8 din Bucuresti, cel mai cosmopolit oras romanesc. Partidele din care provin cei doi nu sunt importante pentru ca puterea unuia transcende orice grupare politica romaneasca, iar destinul celuilalt nu a fost pana acum legat de vreun partid.
Iulian Craciun este un tanar IT-ist de 34 de ani, cu o afacere de succes si o boala (atrofie spinala musculara) care desi i-a invins trupul, nu i-a sufocat inteligenta. Dan Voiculescu este un politician de 66 de ani, putred de bogat, un informator al Securitatii comuniste care a facut bani atat in epoca lui Ceausescu, cat si in cea a lui Iliescu.
Si Craciun si Voiculescu sunt doi oameni deosebit de puternici, dar puterea lor este din stofe cum nu se poate mai diferite: una vine din trecutul sulfuros al Romaniei staliniste, cealalta din viitorul ordonat al Romaniei europene. Pusi sa aleaga intre cele doua feluri de putere, bucurestenii au ales-o pe cea a securistului bogat si batran. Cu o majoritate covarsitoare (aproximativ 70% din voturi).
„Problema Romaniei este ca a iesit din societatea traditionala, dar o buna parte a locuitorilor ei n-au intrat inca in modernitate, in tot cazul nu in cea de factura occidentala”, scrie Lucian Boia in ceea ce este cea mai oportuna carte a anului („De ce este Romania altfel?”).
Constatarea lucida a istoricului ne poate explica de ce un personaj care in Occident ar avea sanse reale sa castige o astfel de confruntare electorala, in Romania este strivit sub greutatea voturilor acordate boierului gras si imbatranit in viclesuguri.
Dar de ce dupa sase ani de europenitate organizationala Romania ramane blocata in santul dintre satul traditional si orasul modern? De ce la un deceniu de la deschiderea larga a portilor Occidentului, romanii raman astazi cel mai greu definibil popor de pe continent: nici oraseni dibaci, dar nici tarani cinstiti?
„Poporul nostru e lenes si grobian, ca altfel n-ar fi ajuns sa voteze un plagiator” - asa gandesc (si uneori chiar verbalizeaza) in aceste zile multi dintre romanii deja occidentalizati si activi social. Ei nu sunt multi, formeaza o clasa subtire si sufocata intre marea mahala si groasele vile ale oligarhiei scoborate direct din copacul comunist. Desi nu pot strange mai mult de 10% din votul politic, se incapataneaza sa-si indrepte mare parte din atentie si energie asupra politicii, numindu-se emfatic „dreapta romaneasca”.
In van, caci schimbarile pe care reusesc sa le produca sunt dependente de sprijinul occidental si fragilizate in absenta unei fundatii serios plantate in societate. „Occidentalizarea, aplicata exclusiv la nivelul elitelor, n-a facut decat sa adanceasca falia culturala”, scrie Lucian Boia.
„Abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adanc”, scria si Titu Maiorescu, punand acelasi tip de diagnostic Romaniei de acum un secol. Privind prea mult in sus, spre fraiele guvernarii, clasa romaneasca occidentalizata (acel 10%) a omis intotdeauna sa incerce esentialul: desteptarea mahalalelor.
Cine sa destepte mahalaua din Colegiul 8, explicandu-i ca a-ti turna rudele la Securitate e un pacat adanc? Televiziunile controlate astazi de interese politice? Cine sa-i invete pe copiii acelei mahalale ca a copia echivaleaza cu a-ti fura propria caciula? Invatatoarea care supravegheaza de ani de zile elevii la bacalaureat si stie ca „se poate”? Cine sa dea exemplul unei munci si meserii cinstite tinerilor din aceeasi mahala? Fundatia Dan Voiculescu?
Mahalaua nu merge la Carturesti si nici nu este invitata la rafinatele conferinte ale elitelor occidentalizate. Mahalaua nu are bani de cursuri de dans si nici pentru revistele straine bune. Mahalaua nu stie sa voteze pentru cinste si adevar, ci pentru burtica si caldurica (asa e ea). Dar daca vrei sa destepti mahalaua, nu o astepti pe terasa unei case interbelice renovate. Mergi tu la ea.
Acolo unde a mers Cristian Mungiu cu filmele sale purtate in caravana prin orasele mici de provincie. Acolo unde merge Ioana Avadani sa le povesteasca adolescentilor despre ce este libertatea cuvantului. Acolo unde a cantat violonistul Gabriel Croitoru in turneul cu „vioara lui Enescu la sate”. Acolo unde mama mea are o scoala de bune-maniere pentru fetele dintr-un dosit sat oltenesc. Acolo unde, in ciuda acestor exemple, merg prea putini, mult prea putini dintre romanii care alcatuiesc stratul subtire, sanatos dar speriat si comod al Romaniei moderne.
Covarsitoarea victorie a lui Dan Voiculescu in Colegiul 8 este oglinda „abisului” care desparte mahalaua romaneasca de lumea subtire si buna a celor 10%. Primii pot tine Romania in loc, ceilalti o pot impinge inainte.
Dar podul peste acest abis nu se poate construi prin politica. Si pana nu vom invata asta, ne ramane doar sa ametim privind o data la patru ani in intunericul lui.
4
51
