Saptamana viitoare va avea loc un nou summit UE (13-14 decembrie), unul din punctele-cheie de pe agenda acestuia fiind asa-numitul proiect “Către o adevărată uniune economică şi monetară”. Proiectul, propus de presedintele Consiliului European in colaborare cu presedintele Bancii Centrale Europene, presedintele Comisiei Europene si presedintele Eurogrupului, reprezinta practic planul Europei privind restructurarea zonei euro. Se invoca nevoia de creare a unei uniuni economice si monetare adevarate, cu o integrare mai profunda, incluzand perspectiva crearii unui buget comun pentru toate statele din zona monedei unice si a unei datorii unice, ajungand chiar la o uniune politica pe termen mediu. “Intr-o uniune monetara si economica reala, toate politicile importante economice si fiscale ale statelor membre vor fi un subiect pentru o coordonare mai profunda, pentru supraveghere si sustinere la nivel european” au declarat liderii europeni.
Desi nu i s-a acordat inca importanta cuvenita, in opinia mea, acesta este primul pas adevarat de salvare a zonei euro. Criza zonei euro a scos la suprafata probleme serioase de constructie din temelii a Uniunii Monetare Europene. Este din ce in ce mai evident, cat timp zona euro nu va avea si o uniune fiscala, respectiv una politica, asa cum de altfel spune teoria, ne place sau nu, vorbim despre o uniune monetara incompleta. Pentru a fi functionala, o uniune monetara presupune mult mai mult decat o suma de state ce folosesc aceeasi moneda. Mecanismul este relativ complex, cert este insa ca uniunea fiscala a fost si ramane inca motiv de discordie intre liderii europeni, in pofida studiilor care demonstreaza iminenta unei integrari mult mai profunde.
Europa va trebui sa raspunda insa la intrebarea: mai multa integrare, sau mai multa reglementare? Caci, desi au elemente comune, nu inseamna acelasi lucru. Si nici efectele nu sunt aceleasi. In lipsa posibilitatii concrete de a completa uniunea monetara cu o uniune fiscala, (si ulterior una politica) liderii europeni au venit cu o serie de semi-solutii, vezi Compactul fiscal, Six pack ul, etc si, mai nou, o uniune bancara.
Dupa Tratatul fiscal, uniunea bancara a fost considerata un al doilea mare pas. Marele „merit” al uniunii bancare europene ar urma sa fie ruperea legaturii dintre guvernele puternic indatorate si banci. Privita din acest unghi, uniunea bancara tinde sa fie vazuta de unii ca un fel de solutie perfecta ce va avea rolul de a sparge cercul vicios creat intre criza bancara si criza datoriilor suverane. Departe de a fi sceptica, (si in nici un caz eurosceptica) cred ca nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece. Desi se vrea a fi un pas mare, uniunea bancara (daca proiectul va fi dus la bun sfarsit) ramane doar o treapta. Catre ce? Catre integrarea fiscala. In fond, uniunea bancara presupune resurse financiare. De unde vin banii? Asta e intrebarea. Evident, tot din resurse comune care, inevitabil, presusupun aranjamente de natura fiscala. Astfel incat, in opinia mea, mai devreme sau mai traziu ajungem in acelasi punct. Uniunea bancara nu inseamna altceva decat o o punte spre pasul final, inevitabil, de integrare fiscala in spatiul european.
Liderii europeni vor trebui sa inteleaga mai devreme sau mai tarziu ca, din anumite puncte de vedere, suveranitatea nationala nu-si are locul in proiectul UE, cu atat mai putin UEM. Cel putin in virtutea scopului comun pe care si l-au asumat initial. Cat timp zona euro va fi privita ca o adunatura de state cu interese individuale si nu ca un singur stat cu scop unic, sansele reale ca ea sa reziste in timp sunt foarte mici. Pe fond, problema se rezuma la diferentele dintre tarile ce formeaza UE/zona euro sub aspectul compatibilitatilor structurale, nivelului de competitivitate, etc. Si Statele Unite au state care intotdeauna au fost „deficitare” si state care inotdeauna au mers bine. Sistemul american este insa diferit, mecanismul de redistribuire functineneza de atata timp si functioneza relativ bine. Cu cat vom accepta mai repede diferentele dintre statele europene si, mai ales rolul lor in declasarea crizei europene, dar si in adancirea ei, cu atat mai bine. Sub o forma sau alta, trebuie acceptate solutii structurale ca tari atat de diferite sub aspectul nivelului de dezvoltare economica sa ramana impreuna in proiectul european.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
