De ce votez. Și cum anume

de Miron Damian     Contributors.ro
Sâmbătă, 8 decembrie 2012, 18:12 Actualitate | Opinii


Miron Damian
Foto: Contributors.ro

Ne-am obişnuit deja cu politica de campanie electorală, cu faptul că în preajma alegerilor naţionale acţiunile politicienilor au ca singur ţel obţinerea cât mai multor voturi. E un lucru natural, ceva ce se întâmplă în orice ţară democratică, fie şi în forme foarte diferite. Dar în România acest fenomen este însoţit de un altul, la fel de evident. Și care pare la fel de natural, prin urmare, deși e o aparență care înșeală.

Mă refer la faptul că aceste “acţiuni electorale” sunt foarte dezechilibrate. Natural ar fi ca ele să vizeze toate categoriile de votanţi. În realitate, unele categorii sunt privilegiate, iar altele sunt relativ ignorate. De exemplu, de departe cea mai vizată categorie este cea a pensionarilor. S-au publicat liste cu ” legi electorale”, puteţi număra câte din ele îi vizează direct sau indirect. “Partidele se bat pe votul pensionarilor” constată periodic presa, ca şi cum ar fi de la sine înţeles că, dacă e să se bată pe votul cuiva, pensionarii sunt prima, dacă nu singura ţintă. Şi, ca să completeze dilema, vorbim de toate partidele. De ce? Sensibilitatea politicienilor noştri la problemele vârstei a treia? Ok, lăsăm gluma; dar întrebarea rămâne. Sunt mai bune voturile pensionarilor decât ale altora? Cu siguranţă că nu.

(O paranteză. Am scris aceste articole în ajunul alegerilor din 2008. Situația de acum este diferită, pentru că opoziția actuală, ARD-ul dlor Blaga și Ungureanu, nu funcționează politic, n-a făcut niciun fel de campanie. Dar în esență afirmațiile rămân la fel de valabile ca acum patru ani – dacă luăm, de exemplu, modul în care partidele, fără excepție, s-au raportat la măsurile de austeritate.)

Se spune, uneori cu un ton dispreţuitor, că votul pensionarilor e uşor de cumpărat. Nu sunt de acord cu o bună parte din asta, mai ales cu tonul, dar afirmaţia conţine un adevăr simplu şi esenţial. Da, votul acela se “cumpără”, dar nu din alt motiv decât că e “vândut”. Politicienii sunt atenţi la pensionari pentru că doresc votul lor. Şi doresc în primul rând votul lor, nu pentru că ar fi mai bun decât al altora, ci pentru că ei îl dau mai mult decât alţii. Sunt categoria socială cu cea mai bună prezenţă la alegerile naţionale. La polul opus, categoria cea mai activă economic este una dintre cele mai pasive din punct de vedere electoral. Prin urmare, aceștia abia ajung pomeniţi în discursuri, și cu atât mai puţin luaţi în seamă în deciziile politice. Am spus că e natural ca politicienii să caute să obţină voturi. De aici se deduce imediat că vor ţinti cu măsurile electorale acele categorii sociale care votează şi le vor ignora pe cele care n-o fac. Logic. O să spuneţi că tocmai am făcut marea descoperire că pământul e rotund. Răspund că e foarte necesar să afirmi că pământul e rotund atunci când sunt o mulțime de oameni care spun că-i pătrat.

Concluzia de mai sus ar putea fi rezumată aşa: absenteismul se plăteşte. De multe ori chiar la propriu. Or, există două categorii de pledoarii în favoarea refuzului de a vota. În prima intră cele să le zicem emoţionale sau subiective, oamenii spun că nu votează pentru că nu vor, nu le place, le e greaţă etc. Ajung și la ei. În schimb, în cea de-a doua categorie intră pledoariile să le spunem raţionale sau obiective, oameni care spun că refuzul de a vota e un lucru bun, că e un gest care va provoca o evoluţie pozitivă.

Termenul “raţional” îmi pare în acest caz aproape ironic. În general pledoariile de acest fel conţin o sumă de cuvinte frumoase şi de afirmaţii categorice, lipsite de orice fel de acoperire în realitate. La baza lor stă credinţa ciudată că aceiaşi politicieni care urmăresc fără niciun scrupul interesul lor practic şi imediat ar putea să ia în serios teoriile despre “lipsa legitimităţii”; că aceiaşi politicieni care sunt îndeajuns de cinici încât să sacrifice interesul public de dragul carierei lor sunt atât de sensibili încât să observe dezinteresul unor electori, ba chiar să fie mişcaţi de el. Nu există aşa ceva. Analiza nu stă în picioare, la fel cum nu stă nici observaţia: pledoariile de acest fel nu pot să aducă în sprijinul lor un singur caz concret în care absenţii la vot să fi determinat vreo evoluţie pozitivă. În schimb exemplul contrar stă în faţa lor, mare şi clar şi perfect explicabil: absenţii chiar determină o schimbare politică. Cea prin care sunt ignoraţi.

2. În apărarea absenţilor de la vot

Autorii pledoariilor pro-absenteism sunt adesea atacaţi în dezbaterea publică, uneori foarte brutal. Acum, opinia mea este diferită, chiar opusă față de cea pe care o susțin ei. Cu toate astea, consider că atacurile împotriva celor care refuză să meargă la vot sunt adesea nefondate şi că punctul de vedere al acestor oameni merită apărat şi înţeles.

În primul rând, resping vehement ideea că absenţii ar trebui să fie obligaţi să meargă la vot cu ameninţarea unei sancţiuni, de exemplu a unei amenzi. Şi nu mă refer aici la faptul că oricum absenţa lor de la vot se traduce adesea printr-o astfel de sancţiune, cum spuneam mai sus. Motivul pentru care resping o astfel de măsură este mult mai simplu şi mult mai important: democraţia liberală, căreia votul popular îi e un instrument, este sistemul politic care asigură practic gradul maxim de libertate personală pentru cetăţenii unui stat. Acesta îi e scopul fundamental. Ideea de a obliga pe cineva să contribuie la un sistem menit să maximizeze libertatea personală este un non-sens evident, la nivel de principiu. Eşti forţat să-ţi exprimi liber opţiunea politică. Impunerea unor obligaţii poate fi justificată doar de protejarea sau asigurarea drepturilor celorlalţi. Or, aşa cum spuneam, refuzul de a vota are ca efect ignorarea absenţilor de la deciziile politice; pot argumenta că le provoacă *lor* un prejudiciu, ceea ce-l face, per total, să fie ceva rău. Dar nu am niciun argument cu care să pretind că refuzul cuiva de a vota îmi provoacă *mie* un prejudiciu. Prin urmare nu am niciun argument pentru impunerea unei obligaţii în acest sens.

Bun, de ce totuși aleg să apăr oameni cu a căror opinie sunt într-un categoric dezacord? Pentru că un punct de vedere subiectiv şi unul obiectiv, fie şi asupra aceluiaşi subiect, nu se pot “întâlni” în dezbatere. Sunt în planuri fundamental diferite, nu se pot infirma unul pe celălalt. Nu pot contra-argumenta o opinie. Dacă cineva spune “pământul e pătrat” mă pot gândi la un discurs şi la câteva argumente cu care demonstrez că nu are dreptate. În clipa în care enunţul devine “mie mi se pare că pământul e pătrat” sau “mi-ar place altă formă pentru planeta asta” întreg discursul şi toate argumentele de mai sus au devenit perfect inutile. La fel, dacă cineva spune “absenteismul are efecte pozitive”, pot demonstra că se înşeală, am şi făcut-o. Nu pot face nicio demonstraţie, însă, împotriva unui enunţ de tipul “eu consider că votul e inutil”. Cât timp enunţul e la nivelul unei senzaţii şi unei opinii personale, nu se poate pune problema unei contra-argumentări. Nu se poate vorbi de a-i da sau nu dreptate, ci eventual de a împărtăşi sau nu aceeaşi părere. Exact la fel e situaţia şi dacă absenteismul e justificat – raţional! – cu afirmaţie de tipul “toţi sunt la fel”. Putem purta discuţia la nivel obiectiv, considerăm nişte criterii obiective pentru candidaţi, le aplicăm, vedem ce iese; putem argumenta pro şi contra, putem da sau nu dreptate. Dar, dacă afirmaţia este, eventual implicit, la modul “mie mi se par toţi la fel” orice dezbatere similară şi-a pierdut noima. Nu pot spune că o opinie (nu) are dreptate, nu pot infirma o părere. Tot ce pot aprecia este dacă opinia respectivă e sinceră.

Eu cred că o covârşitoare majoritate a celor care se exprimă pentru absenteism sunt sinceri în demersul lor. Sinceritate care trebuie respectată, apreciată şi protejată de atacuri, la fel cum trebuie protejată libertatea lor de a nu participa la alegeri.

Acestea fiind spuse, mai trebuie să spun că exact motivele pentru care consider că absenteismul trebuie apărat sunt şi cele care justifică reproşurile pe care le am uneori, sau le pot avea la adresa lui. Am spus că nu pot contra-argumenta o opinie, reciproca e la fel de valabilă. Înţeleg că cineva crede că nu-i serveşte la nimic votul, asta e părerea lui şi o respect. Eu, însă, am o părere foarte diferită şi înţeleg să fie la fel de respectată. Dacă are argumente obiective pentru opţiunea lui, le putem dezbate. Dar opinia lui în sine nu e un argument. La fel, pot să apreciez sinceritatea celui care argumentează absenţa de la vot pentru că i se pare inutil, pentru că i se par toţi la fel. Însă nu poate fi sincer cel care apoi se plânge (sau, cum se întâmplă mai rar, apreciază) în orice fel şi pe orice motiv rezultatul alegerilor. Nu poţi considera în acelaşi timp şi că oricum ar fi ieşit era la fel, şi că a ieşit rău. Nimeni nu poate avea sincer două opinii incompatibile.

3. Absenteismul ca afecțiune

O opinie nu poate fi adevărată sau falsă; putem vorbi doar dacă e sau nu sinceră. Şi totuşi, la o opinie se ajunge pe baza unui proces mental. În măsura în care acesta poate fi stabilit, explicit sau implicit, ne reîntoarcem pe domeniul obiectiv şi-l putem dezbate. În măsura în care opinia porneşte de la un fapt, putem vorbi de gradul de (i)realitate al acestuia. În măsura în care opinia se construieşte pe baza unei deducţii, putem vorbi de gradul ei de (i)raţionalitate.

Când vine vorba de absenteism şi de justificările pentru acesta gradul de raţionalitate diferă puternic de la caz la caz. Cuiva care are probleme grave de rezolvat în ziua alegerilor ar fi absurd să i se ceară să voteze; sau cuiva căruia îi e greu ajungă la vot. La fel, cineva care are prea puţin interes în rezultatul alegerilor are o justificare perfect raţională pentru a absenta. Aici intră, probabil, covârşitoarea majoritate a absenţilor. Nu discut aici dacă lipsa de interes este la rândul ei justificată sau dacă dezinteresul e sincer, sunt alte subiecte. Dar mi se pare absolut raţional ca un om să acţioneze în virtutea propriului său (dez)interes.

În schimb, cineva care consideră că rezultatul alegerilor nu-l poate afecta în vreun fel trăieşte în cel mai bun caz în altă ţară, în cel mai rău caz în altă realitate. Nu văd raţiunea gestului cuiva ce refuză să voteze pentru că nu există o anumită lege sau parlamentarii sunt proşti: absenţa de la vot e un pas inapoi de la scopul declarat. Am citit un comentariu care justifica absenţa de la vot pe motiv că cei prezenţi “dau cu banul”. De dragul dialogului pot accepta asta, dar realitatea obiectivă este că a nu vota înseamnă, în efect, a ceda votul celorlalţi. Dai banul celor care dau cu banul, inclusiv la propriu. Am văzut oameni care absentează şi se plâng de faptul că alţii îşi vând votul, uneori spun chiar că asta e motivul refuzului! Din nou, legătura între cauză şi efect, modul în care situația justifică reacția jigneşte grav logica. Dacă votul nu are valoare atunci cei care obţin ceva pe baza lui, fie şi o plasă cu alimente, procedează cât se poate de raţional. Doar cei pentru care votul contează pot în mod justificat să se plângă că alţii îl preţuiesc atât de puţin – și cu atât mai mult au de reproşat celor ce nu-l preţuiesc deloc!


Citeste tot articolul si comenteaza pe contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1531 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Buna intrebare: de ce votam? (Sâmbătă, 8 decembrie 2012, 18:32)

    Nenad [utilizator]

    Existe mai multe raspunsuri:
    1. votam, deoarece votul este un drept al nostru si pe care trebuie sa il exercitam pt binele national.
    2. in contextul politic actual, trebuie sa votam, deoarece votul este singura arma pe care o avem impotriva demagogiei, impotriva guvernului de centru-stanga, care nu are ce cauta la conducerea unei tari pro-europene si pro-atlantice.
    3. este adevarat ca Romania a trecut prin perioade de criza economica in guv PDL, dar asta nu inseamna ca USL este sansa tarii. Motivul este unul simplu: guv USL isi bate joc de eforturile Presedintelui, adica de Romania. Atitudinea grosolana a lui Ponta slabeste pozitia Romaniei in fata partenerilor europeni. Sa nu mai vorbim ca actioneaza in dispretul Justitiei si a al institutiilor anticoruptie. Dovada: pastreaza in Guvern 3 ministri acuzati de incompatibilitate.
  • 0 (0 voturi)    
    despre obligativitatea votului (Sâmbătă, 8 decembrie 2012, 20:53)

    Aramis [utilizator]

    in ciuda a ceea ce afirmati, exista tari democratice in lume, inclusiv in Ue unde votul e obligatoriu, iar neprezentarea la vot se pedepseste cu amenzi.

    oare un asemenea sistem n-a reusit el sa responsabilizeze electorul si sa-l faca sa se intereseze cu cine si mai ales de ce va vota?
    eu cred ca un asemenea sistem ar fi chiar foarte indicat in Romania de azi, mai bine mai tirziu (ar fi trebuit facuta asta de la inceputul anilor '90) decit deloc.
  • 0 (0 voturi)    
    Mai bine (Duminică, 9 decembrie 2012, 2:47)

    vasile78 [utilizator]

    Mai bine gasim o metoda sa scoatem la vot pe cei care inteleg ca doar viitorul alaturi de UE ne asigura prosperitatea - in general aici e vorba despre persoane educate care inteleg destule despre un stat democratic si sfatuim pe cei care voteaza cu senzatiile unor crize in minte sa stea acasa,


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by