One day my prince will come …
Mihai DamianFoto: Hotnews
Cine nu-si aminteste de cantecul Albei-ca-Zapada din superbul film de animatie al lui Walt Disney ? Fie ca am vazut mai intai filmul sau am ascultat povestea, am fost cu totii ingrijorati de soarta bietei fete cand padurarul a fost trimis s-o omoare, ne-am indignat de purtarea masterei care a otravit-o si ne-am bucurat cand la sfarsit printul chipes a readus-o la viata.
Cred ca mult mai putini au auzit de Daniil Harms. Daniil Harms a scris si el povestiri, dar de cu totul alta natura, iata o mostra:
”Kalughin a adormit şi a visat – cică şade el într-o tufă, iar pe lângă tufă trece miliţianul. Kalughin s-a trezit, s-a şters la gură şi a adormit din nou, şi a visat din nou, cică trece el pe lângă tufă, iar în tufă s-a ascuns şi stă miliţianul. Kalughin s-a trezit, şi-a aşternut sub cap un ziar, ca să nu-i curgă mucii direct pe pernă, şi iarăşi a visat cum, cică, şade el într-o tufă iar pe lângă tufă trece miliţianul. Kalughin s-a trezit, a schimbat zarele, s-a culcat şi a adormit din nou. A adormit şi a visat iarăşi cum, cică, trece el pe lângă tufă iar în tufă şade miliţianul. De data asta Kalughin s-a trezit şi a hotărât să nu mai doarmă, dar a adormit pe loc şi a visat cum, cică, stă el ascuns după miliţian iar pe lângă ei trece o tufă.” (Daniil Harms, Visul)
Sa ne punem acum intrebarea ce s-ar fi intamplat daca numitul Daniil ar fi fost de fapt unul dintre fratii Grimm, cum oare s-ar fi derulat povestea noastra. Nu putem sti cu certitutdine, dar voi incerca mai jos sa-mi imaginez. Nu inainte de-a-mi cere scuze tuturor fanilor adevarati ai Albei-ca-Zapada pentru ceea ce o sa urmeze: povestea mea nu are de-a face cu cea cunoscuta, ci este inspirata de fapte si personaje reale. Este povestea multora dintre noi. Iat-o.
A fost odata un padurar care o ducea destul de greu. El traia dupa cum e si firesc intr-o padure pe care insa n-o vedea prea bine din cauza copacilor si a unor tufe inalte de Venetia care ii obturau orizontul. Intr-o buna zi, pe cand urmarea cu privirea o vrajitoare care efectua un zbor de recunoastere, ii cazura ochii pe niste mere rosii care crescusera intr-un pom din apropiere. Si nici una nici doua, fara vreo urma de indoiala metafizica, omul nostru musca cu pofta dintr-un mar si cazu pe loc intr-un somn adanc. In vis ii aparu Alba-ca-Zapada mai frumoasa si mai pura decat cea din poveste iar alaturi printul chipes, neinfricat cavaler al dreptatii. Aparitia lor transforma padurea cenusie de zi cu zi intr-un Eden luminos prin care susurau cristalin parauri de lapte si miere…
Sa-l lasam dara pe padurar sa doarma frumos si sa dezvaluim identitatea personajelor de mai sus. Ea e multipla, dupa cum se va vedea, asa ca vom purcede cronologic. E greu de imaginat pentru cei care n-au amintiri din vechea epoca de aur ca primul print din zilele care au urmat sfarsitului ei a fost Ion Iliescu. Inainte de-a deveni bunicuta respectabila careia multi ii trimit azi flori si dulcegarii, Iliescu a fost un timp printul cinstit care il inlocuise pe tiran. Iar Frontul Salvarii Nationale, care il insotea, era prima intrupare politica a Albei-ca-Zapada. Minunea n-a durat insa decat cateva zile. Pana cand ne-am lamurit mai toti ca o confundasem pe Alba-ca-Zapada cu balaurul cu mii de capete de nomenclaturisti si securisti. Din care daca taiai unul apareau alte zece. “Vai de ce n-avem si noi un print Havel !” ne plangeam, treziti la realitate. Print n-aveam ce-i drept, dar aveam un rege, pe numele sau Mihai. Cand regelui i s-a permis in cele din urma sa vina in tara, am mai muscat odata din mar si am visat ca ar putea sa fie el, salvatorul. “Monarhia salveaza Romania ! ” declamam entuziasti. Insa Regele era cam batran, si republica greu de urnit din loc. Iar dupa cativa ani, cand l-am vazut la masa imbelsugata inconjurat de bunicuta si de alti lupi comunisti deghizati in oameni cumsecade ne-am frecat la ochi cu neincredere. Era insa adevarat, ne treziseram. Intre timp un alt print se perindase prin visurile noastre frumoase. Emil Constantinescu a avut mereu ceva din principele Alexandru Ioan Cuza. Barba. Insa la inceput eram cu totii convinsi ca va instaura falnica domnie a dreptatii. Putin dupa aceea cand omul s-a declarat invins de niste varcolaci visul s-a transformat in cosmar. Cavalerii sai Decebal-Traian-Caltabos si Ioan-Avram-Palinca au devenit niste bufoni tristi iar printul s-a transformat incet incet intr-un tap. Trezirea a fost foarte dura, si ne-am razbunat la vot pe printul nedemn si camarila sa. Dupa care timp de patru ani am avut numai cosmaruri cu strigoii comunisti Iliescu si Vadim. Pe urma a aparut Traian Basescu. Omul nu prea avea profilul unui print si folosea cam des unele expresii marinaresti neadecvate. Mai mult, in vremea lui Constantinescu o pangarise nitelus pe Alba-ca-Zapada. Dar dupa cateva mere halucinogene, ni s-a parut OK. Alba-ca-Zapada ne imbia sa spunem DA. Venise momentul dreptatii si adevarului… dar a trecut repede. Alba-ca-Zapada s-a incurcat cu Voiculescu ca sa poata guverna si aceasta solutie imorala i-a marcat existenta. S-a descoperit mai apoi ca crescuse la sanul ei diversi pitici pacatosi si corupti si astfel imaginea ei a fost in mod iremediabil compromisa….
Padurarul nostru se trezi cu o durere zdravana de cap. Padurea i se parea mai trista ca niciodata. Merele din pom se terminasera. Incerca sa adoarma din nou dar nu reusi decat sa atipeasca. Nimic din ce i se arata nu mai semana a vis frumos. Printul Ungureanu ? Se admira in oglinjoara. Printul Blaga ? Nici in gluma. Alba-ca-Zapada-Udrea ? Puah ! Padurarul isi infasura capul in ziarul preferat dar si acesta era foarte critic. Si atunci se scula morocanos, isi lua toporul si pleca sa se razbune cumva…
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
