Evenimente electorale cu o doza inevitabila de artificial si butaforie, lansarile de candidati spun totusi lucruri importante despre partide, atmosfera din interior si chiar despre sansele lor, judecand dupa gradul de motivare si capacitatea de mobilizare. Din acest punct de vedere, Alianta Romania Dreapta gesticuleaza ca un partid de opozitie care sta, in pragul campaniei, cam prost in sondaje. Lansarea candidatilor ARD a avut loc in micul spatiu de la Opera, ales special pentru a camufla pe cat posibil pesimismul si slaba capacitate de mobilizare. In contrapartida, lansarea faraonica a USL de pe Arena Nationala a cautat, intre altele, sa demonstreze ostentativ forta si determinare.
Lansarile de candidati mai pot fi analizate prin cateva chei esentiale de lectura: dupa gradul de adecvare la realitate manifestat de masa partidului si de catre lideri, dupa discursurile care anunta predicatele tari de campanie si dupa momentele semnificative petrecute timpul evenimentului numit lansarea candidatilor.
Unul din momentele semnificative petrecut in timpul evenimentului de luni, 5 noiembrie, a fost aplaudarea la scena deschisa a fostului lider PDL, Emil Boc. Aceste aplauze au izbucnit spontan la simpla pronuntare a numelui sau de catre Adrian Papahagi, candidat in Cluj, fara ca Boc sa scoata vreun cuvant sau sa urce pe scena. Intensitatea si durata momentului au dat si mai multa semnificatie unor banale aplauze care, in alte conditii, ar putea trece drept o simpla manifestare de politite fata de un fost presedinte de partid.
Insa au fost mai mult decat atat. De ce? Inca nu s-a implinit o jumatate de an de cand PDL l-a schimbat pe Emil Boc cu Vasile Blaga. La congresul din mai, Boc era considerat piatra de moara, hulit si detestat. Nu se prea gaseau atunci aplauze pentru cel care comisese destule erori, dar dovedise buna credinta si se aratase dispus sa-si sacrifice intreaga cariera de politician adoptand masuri vitale in vremuri de criza economica grea. Putin lucru?
Ce ar putea insemna aplauzele primite acum atat de generos de Emil Boc, aflat undeva in mica sala de la Opera? Poate un mod tardiv de a-i recunoaste meritele unui politician care, intre timp, in ciuda caderii in dizgratia colegilor, a reusit sa castige, fie si in extremis, voturile clujenilor si un nou mandat de primar. In schimb, partidul, intrat pe mana lui Vasile Blaga, a pierdut la locale suprematia in marile orase. Aplauzele ar mai putea semnifica apoi un mod de a sanctiona actuala conducere, suspectata de blat cu puterea, din cauza suspectului noncombat manifestat atat la centru cat si in teritoriu. Greu de spus ce a fost cu adevarat in mintea celor care acum sase luni il dadeau jos pe Boc, exasperati de prezenta sa la varful partidului, iar astazi il aplauda frenetic.
In tot cazul, discursul lui Vasile Blaga, spre exemplu, a cules mai putine aplauze si n-a starnit parca euforiile de alta data. La PDL, lansarile de candidati aveau loc de obicei la Sala Palatului, intr-o sala cu cateva mii de oameni, cu muzica populara si mesaje electrizante destinate in primul rand mobilizarii interne. Insa peisajul s-a schimbat dramatic. Finantatorii au migrat spre alte partide, pierderea puterii a taiat accesul PDL la resurse astfel ca lansarile cu mii de oameni au devenit amintire pentru noul ARD. La Opera, regia a aratat complet diferit. Menestrelii populari au disparut complet. Pe scena erau candidati de carton la propriu, sugerand cetateni obisnuiti surprinsi in diferite ipostaze, candidatii adevarati fiind trimisi in sala.
Scenografia a fost gandita sa transmita, probabil, ideea de candidat identificat perfect cu omul simplu, insa ghicesc, totusi, intentia ascunsa de a evita prezenta unor personaje controversate pe scena. Apoi, mi se pare foarte riscant sa te joci pe scena Operei cu candidati de carton si cu niste luminite palpaind in piept pe post de inimioara "care bate pentru Romania". Teatru ieftin, vor spune unii, satui pana in gat de circul livrat, slava Domnului, zilnic de politicieni.
Din scenografia lansarilor de candidati nu lipseste dialogul principalilor lideri cu sala. Candidati sau simpli membri, cu totii vor sa simta, in momentele cheie din campania electorala, hotarare din partea liderilor. Soldatii au nevoie, inainte de razboi, de demonstratii de forta, de discursuri electrizante si de mesaje razboinice din partea generalilor pentru a fi, la randul lor, capacitati inaintea luptei electorale. Cand acestea suna neconvingator, armatele raspund chemarilor la arme fie complezent, fie anemic. Asa s-a intamplat luni dupa amiaza la Opera. De exemplu, cand Aurelian Pavelescu a intrebat sunteti furiosi s-a lasat o liniste apasatoare, ceea ce l-a determinat sa constate logic si perfect ridicol: nu sunteti suficient de furiosi.
Pavelescu este mai degraba un bun exemplu de neadecvare la realitate, ca tot discursul sau. Ce trebuiau sa faca toti candidatii prezenti in sala pentru a-si exprima furia? Sa raga, sa rupa scaunele? In afara de Vasile Blaga, care a tinut un discurs corect si de Adrian Papahagi, cand prea sobru, cand prea jucaus, dar una peste alta inspirat, ceilati, adica MRU, Neamtu si Pavelescu au facut exces de lirism, metafora si patetism. Tinerele sperante din ARD par sa sufere deja de o inadecvarea cronica la realitate. Prea multe stangacii si gafe.
Ce cauta indemnuri la lupta recitate cu pieptul umflat de Mihai Neamtu dintr-un poet legionar (Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane), fost comandanti de frunte ai Miscarii Legionare. Cum Sova neaga Holocaustul, Neamtu jigneste si el memoria evreilor reabilitand in scopuri politice figuri proscrise, chiar daca a recitat o celebra poezie pentru care autorul ei a fost condamnat ulterior la moarte de comunisti. Cum sa-l glorifici insa, in 2012, pe autorul versurilor din Sfânta Tinerete Legionara, Imnul Mota-Marin, Imnul Muncitorilor? In paranteza fie spus, l-am auzit stupefiat pe ministrul culturii, Puiu Hasotti, gafand la fel de ridicol la Romania TV, cu afirmatia ca versurile apartin lui Aron Cotrus.
Ce a sunat iarasi bizar, in contradictie cu realitatea sumbra din jur, a fost excesul de glumite, gag-uri si scenete comice care lasau impresia ca asistam la un program de Revelion. Dar sa zicem ca umorul e chestie de gust si dispozitie. Apoi, este totusi neclar ce a provocat atata veselie intr-un partid aflat intr-o trista opozitie de cateva luni. Bun, sa zicem ca vrei sa-ti ridiculizezi adversarul, sa dovedesti ca esti stapan pe situatie, sa pari relaxat si sigur de victorie in fata publicului. Insa trucurile astea tin cand ai cu adevarat sanse, nu cand adversarul tau iti zboara in ring toti dintii din maxilare iar tu ranjesti larg cu toata gura. Distrezi publicul, dar nu-l convingi ca tocmai ai castigat meciul.
Cu adevarat importante sunt insa mesajele serioase, lansate de liderii ARD mai bine sau mai prost, mai simplu sau mai sofisticat: sub USL, Romania s-a indepartat de Europa, statul de drept a fost lovit in plin, economia e in picaj, moneda se prabuseste, oferta adversarilor are probleme majore de credibilitate. Acest tip de afirmatii, adecvate la o realitate de necontestat, vor fi principalele linii de atac pe durata campaniei. Cei 75 la suta candidati noi, cu care se lauda ARD, nu or fi ei toti scosi din cutie. Dar cel putin au incercat sa mai trieze din vechile figuri si sa impuna minime standarde, chiar daca in final gasim destule nume care au s-au strecurat pe sub stacheta. Ceilalti nici macar nu si-au propus criterii, dimpotriva, au coborat standardele pana la a accepta turnatori dovediti si cohorte de cercetati penali pe listele lor.
Marturisesc apoi ca sigla si sloganul contin si ele ceva in raspar cu realitatea. Sigla popularilor - o inima desenata in contur roz-ciclame - si initialele ARD in negru nu amintesc de nimeni. Au scapat de portocaliu, am inteles, asta era scopul. Dar roz-ciclame? Parca in vara, la locale, erau verzi. Mi-e groaza sa ma gandesc cum arata curcubeul din capul alegatorilor. Sloganul Repornim inima Romaniei pare cam lung, cam prea romantic si nepotrivit cu starea de spirit a liderilor ARD. Inima lor politica abia mai palpita ca sa-si propuna, fara teama de a luati peste picior, o treaba atat de complicata cum e pornitul inimii unei tari.
Insa cea mai clara inadecvare la realitate este absenta unui lider charismatic, capabil sa transmita forta si sa comunice simplu adevaruri esentiale fara a cadea in ridicol sau in poezie ermetica. Toate aceste lucruri s-ar putea sa le vada si Traian Basescu si sa-l fi determinat sa anunte, intr-o scurta inregistrare video, cu un glont uitat in decor, pe masa de la Cotroceni, ca va iesi din tacere.
8
16
