Atunci când politica se face pe stadioane, resentimentul devine energia din care se alimentează proiectele politice. Memoria dictaturilor nu este atât de îndepărtată în România încât imaginile cu oamenii “entuziaşti” în aplauzele lor să nu ne pară familiare. Fericirea colectivă , obţinută prin adularea conducătorilor, este parte din reţeta pe care Nicolae Ceauşescu ar fi înţeles-o fără dificultate. Trecerea de la mobilizarea maselor la imprecaţiile naţionaliste este cât se poate de naturală. Mediul moderaţiei nu este şi nu a fost niciodată spaţiul dominat de megafoane şi de staţiile de amplificare. Moderaţia are sens doar în masura în care politica se face la scară umană, iar cetăţenia înseamnă mai mult decât o expresie a furiei sau frustrării.

Ioan StanomirFoto: Arhiva personala

Dincolo de stil şi de retorica politică identificabile la alianţa social- liberală, ceea ce nu poate fi omis este influenţa, din ce în ce mai semnificativă, a direcţiei naţionaliste . Filipicele la adresa popularilor europeni erau dublate de elogiul suveranităţii de care România ar fi , astăzi,deposedată. Nu suntem slugile Europei- mesajul fostului preşedinte interimar este lipsit de ambiguitate. Ideologia pe care se întemeiază actuala majoritate din parlament nu are nimic în comun cu filosofia politică europeană pe care pretinde a o fi preluat.

“România a Românilor”- de la dreapta radicală a lui A. C. Cuza şi Corneliu Zelea Codreanu până la ultimul preşedinte al României socialiste, Nicolae Ceauşescu, denunţarea inamicilor cu care se confruntă elementul etnic românesc pare să fie numitorul comun al izolaţionismului şi autohtonismului. Anii de după 1989 au rafinat ceea ce era deja gravat în mentalul local . Resurecţia anti-capitalismului în primăvara lui 1990 era dublată de devastarea sediului partidelor acuzate de a fi instrumentele străinilor malefici. Pentru cei care nu posedă o cunoaştere elementară a timpului recent, ar fi util de reamintit că sediul Partidului Naţional- Liberal era devastat de către populaţia “oamenilor de bună credinţa”,fanatizată de televiziunea română liberă. Istoria de după decembrie 1989 a liberalismului se întemeiază, ca şi în cazul naţional- ţărăniştilor, pe înfruntarea curajoasă a populismului şi violenţei. Noul curs al partidului de astăzi înseamnă abandonarea spiritului ce duce mai departe amintirea sacrificiului celor din urmă Brătieni.

“România a Românilor”- europenizarea politicii româneşti este incompatibilă cu recuperarea sensibilităţii ce mizează pe izolare şi pe neîncredere. Visul unei naţiuni unite prin opoziţia în raport de Uniunea Europeană este visul unei naţiuni care respinge achiziţiile domniei legii în numele independenţei sale. Cu două decenii şi jumătate înainte ca guvernanţii României să denunţe ingerinţele Uniunii Europene, România Socialistă reafirma dreptul fiecărui stat de a –şi gestiona politica domestică, în spiritul suveranităţii şi al neamestecului în treburile interne. Este o continuitate care merită reţinută.

“România a Românilor”- nimic nu este întâmplător în România anului 2012. Noua direcţia anti-europeană domină întregul efort al instituţiilor statului. Reacţiile de pe stadioane răspund politicii de autohtonism programatic pe care o promovează ICR, sub direcţia lui Andrei Marga. În această Românie ce exaltă “invenţiile” tehnologice ale fiilor ei, (ignorând ridicolul la care se condamnă o asemenea iniţiativă), naţionalismul izolaţionist este reacţia naturală şi legitimă a celor care asociază suveranitatea naţională cu dreptul de a ignora exigenţele bunei- guvernări şi ale statului de drept.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro