Oricat s-ar stradui propaganda USL sa ascunda adevarul, este limpede ca stanga (asa cum este ea in Romania, cinica, apocrifa si duplicitara) a suferit o infrangere la referendum. Planul urzit in laboratoarele lui Felix, aprobat de Iliescu si Hrebenciuc, aplaudat de fostul presedinte Emil Constantinescu si pus in practica de baronul de Teleorman, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a esuat. Duumvirii s-au dovedit a fi pucisti in zdrente, jalnici aventurieri de mahala. In momentul de fata, Munchausen si Zelig (El Ponta si El Crin) incearca sa-si reconstruiasca baza de masa. Fiecare se vede confruntat cu contestari inca timide, dar reale, in interiorul propriului partid. Doar Felix nu are asemenea probleme intrucat partidul sau este chiar el.
Trebuie spus cat se poate de clar: stanga romaneasca de azi este de fapt numele unei imposturi, al unei uzurpari semantice, al unui enorm apetit de acaparare a parghiilor economice, sociale, politice si juridice menite sa asigure hegemonia neo-nomenclaturii useliste. Nu este o stanga social-democrata moderna, ci un simulacru, o imitatie, un papagal care repeta sloganele Internationalei Socialiste si actioneaza dupa preceptele lui don Corleone. Detesta statul de drept si face tot ce-i sta in puteri spre a-l piratiza.
Faptul ca la Bruxelles uselistii au fost sustinuti de exponentii “Stangii unite”, alianta dintre paleo si neo-comunisti, inclusiv de delegatul PC din Grecia, europarlamentarul Haralambos (Babis) Angourakis, prezentat elogios pe “Antena 3″, spune destul. Full disclosure: europarlamentarul comunist (nu socialist, cum am vazut ca este desemnat in unele relatari de presa), mi-a fost coleg de clasa la Liceul nr 24, astazi “Jean Monnet”. Tatal sau, redactorul-sef al revistei teoretice a PCG, “Neos Kosmos, a murit in noiembrie 1967 intr-un ciudat accident de automobil langa Bucuresti. A fost inmormantat la cimitirul Ghencea Militar.
In ianuarie 1968 se producea ruptura din PCG intre pro-sovieticii condusi de Kostas Kollyannis si cei care aveau sa evolueze spre eurocomunism (Zisis Zografos, Mitsos Partsalidis, Panos Dimitriou). Babis a parasit Romania, impreuna cu mama si sora sa, in august 1968, cu putin timp inaintea invaziei Cehoslovaciei. A terminat liceul la Leipzig, apoi a studiat la Politehnica din Dresda. A devenit tot mai activ in KNE (Tineretul Comunist Grec). Am fost candva, in tinerete, buni prieteni, apoi drumurile noastre, intelectuale si politice, s-au despartit. Nu ne-am mai vazut din 1978 cand s-a oprit in Romania in drum spre Grecia, tara pe care avea sa o vada atunci pentru prima oara. Desi avea un doctorat in astrofizica, a intrat in politica. A devenit membru al CC. In anii 80, a reprezentat PG din Grecia in colegiul de redactie al revistei “Problemele pacii si socialismului” care aparea la Praga. In momentul cand in PC din Grecia s-au purtat lupte dure intre reformatorii gorbaciovisti si neo-stalinisti, mai ales dupa 1987, a optat pentru acestia din urma. Vorbitor de franceza, rusa si germana, stapanind o limba romana excelenta, Angourakis a ramas blocat in ruginitele fixatii bolsevice. Pentru el, ca si pentru atatia alti propavaduitori ai mitului luptei de clasa, Statele Unite si Occidentul liberal-democratic raman inamicul principal, iar revolutiile din 1989-1991 reprezinta tragedii personale.
http://stiri.rol.ro/senatul-evz-comunism-dupa-comunism-30331.html
Sef al Sectiei Internationale a CC al PC din Grecia (KKE), o formatiune de un stalinism pe cat de agresiv, pe atat de vetust, Babis Angourakis este unul dintre cei mai activi sustinatori ai unui front comun global al stangii anti-capitaliste si anti-americane. Sa amintim ca PC din Grecia l-a sustinut cu entuziasm pe Slobodan Milosevici in timpul razboaielor de secesiune din fosta Iugslavie, o pozitie impartasita de catre PDSR (azi PSD).
http://www.economist.com/node/8082074
Sunt destui care s-au grabit sa cante prohodul copilului abia nascut, “Alianta Romania Dreapta”. S-au speculat cu prea putina buna credinta fiecare declaratie, fiecare gest, fiecare element (real ori contrafacut) de biografie personala, s-au cladit intregi teorii pentru a delegitimiza ceea ce, in fond, este perfect normal: tendinta centripeta, de coagulare si cristalizare, in randul unor partide si miscari civico-politice cu valori comune. Actiunea de decredibilizare a Aliantei va continua cu sporita intensitate in lunile urmatoare.
Dreapta are sansa sa castige centrul. Depinde doar de ea. Claritatea doctrinara este esentiala, ceea ce nu inseamna incremenire, rigiditate si dogmatism. Dreapta populara se regaseste in traditiile liberalismului clasic, in cele ale democratiei crestine, in cele ale patriotismului luminat ilustrate de un Iuliu Maniu, un Dinu Bratianu, un Lucian Blaga, un D. D. Rosca, un E. Lovinescu, un N. Steinhardt, o Monica Lovinescu, un Virgil Ierunca, un Vlad Georgescu, un Corneliu Coposu, un Ioan Barbus, un Constantin Ticu Dumitrescu, un Mihail Farcasanu, un N. Carandino, un Nicolae Margineanu, un I. D. Sirbu, pecum si in ideea unor patrii culturale suverane aflate intr-un mereu reinnoit dialog. Gandirea de centru-dreapta trebuie sa raspunda cat mai logic si argumentat mitologiilor stangiste despre natura mercantila, meschina, lipsita de compasiune si suflet, de vibratie spirituala, a capitalismului. Nu exista un capitalism etern si imuabil decat in fantasmele marxizante. Economia de piata nu este controlata de forte demonice. Trebuie sa afirmam limpede de ce acuzatiile adeseori isteroide, de o falsitate uluitoare aduse neo-liberalismului sunt intemeiate pe negarea si distorsionarea datelor economice rale si pe manipularea unor anxietati colective. Milenarismul socialist, mai ales atunci cand se exercita legislativ, este una dintre cele mai periculoase si costisitoare iluzii ale timpurilor moderne.
Cum remarca autorul care semneaza Adalbert Klein intr-o excelenta analiza publicata aici, pe platforma “Contributors”, se va accelera constructia mitului politic Sorin Oprescu spre a-l face candidatul cu maxime sanse la alegerile prezidentiale. Nu stim cum va reactiona El Crin, dar oricum personajul este tot mai ofilit. Este cazul ca Alianta Dreptei sa se gandeasca serios si rapid la subiectul desemnarii unui candidat unic la alegerile prezidentiale. Se poate spune ca batalia a pornit.
Formatiunile de centru-dreapta nu-si pot ingadui acum lupte intestine si competitii de vanitati. Mihai-Razvan Ungureanu are dreptate: orgoliile nu trebuie sa eclipseze imperativul unitatii. Ele trebuie tinute sub control pentru nu submina o constructie atat de importanta pentru destinul politic al tarii. Este momentul coeziunii, al coagularii unei strategii cat mai limpede explicata unui electorat care se va satura destul de curand de promisiunile neonorate ale duumvirilor. Acolo unde Ponta semnifica minciuna, inclusiv la nivelul propriei biografii intelectuale, ARD trebuie sa afirme transparenta si adevarul.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
