E in ajunul Sfintei Marii si trupa de la Pisica Albastra e in formatie completa. Sunt Vio si Gyuri, dom` Patru, Profesorul si „Constantinescu“, poreclit astfel dupa barbita care il aseamana cu fostul presedinte roman. Baietii fac planuri de Sarbatoare, sfintita inevitabil cu beri, tuici si mici. Armonia pare perfecta, sunt amici de pahar vechi. La un moment dat, pe locul ramas liber la masa se infige Colonelul, bine incins de bautura si pus pe harță politica. „Da` tu cu cine ai votat?“, latra el cu glas aspru, de comandant, catre blajinul Constantinescu. Omul se codeste, intuind primejdia unei confruntari neplacute.

Pana la urma, el raspunde provocarii. A votat pentru continuitate, ca „prea s-au grabit uslasii, sa dea repede totul peste cap. Si asa, in doi ani, lui Basescu i se termina mandatul“. La ce bun atata vanzoleala acum, ca uite, Europa si americanii ne arata cu degetul, leul scade, economia plange si recoltele s-au dus si ele pe rapa, de atata seceta? „Vedem noi la iarna, cum o sa ne scobim prin buzunare“, conchide el amarat, sorbind lung din pahar. Constantinescu e un om asezat, caruia nu-i plac miscarile bruste.

Dar si-a gasit nasul, caci Colonelul nu-l slabeste si trece la atac frontal. Si tuna si tuna, ca o mitraliera dezlantuita, de ce „chiorul trebuie sa plece“. Argumentatia e agresiva, pe alocuri incoerenta, in orice caz greu de urmarit, din cauza decibelilor excesivi. Ceva in ea suna fals, caci vine de la un om care s-a aranjat bine cu regimul. Cu toate regimurile. Din functia sa militara inalta, s-a pensionat rapid si bine, iar de cativa ani face turul localurilor, aranjand „la una mica“, tranzactii diverse. Lumea zice ca se ocupa de asigurari, de afaceri cu terenuri. O fi si adevarat? Oare ce spera Colonelul, de la asa-zisii „pucisti“?

Lumea romaneasca s-a impartit, in vara fierbinte a lui 2012, in „basisti“ si „pucisti“, dupa vorba simpla din popor. Aproape 1 milion de basisti au vorbit, restul a tacut la comanda. Sapte milioane si jumatate de cetateni „pucisti“ au votat „da“, ca Basescu trebuie sa plece, la referendumul pentru demiterea presedintelui din 29 iulie. Pe cine sa mai crezi? Cert este ca, prin scandalul de dupa referendum, mult gunoi a iesit de sub pres. A iesit la iveala o mizerie nebanuita, la nivel politic, administrativ, institutional.

Oficiul national de statistici si ministerul administratiei si internelor se balacesc in haosul cifrelor referitoare la „cati suntem”: cati romani de facto in tara, cati peste hotare cu acte in regula sau neregula, cati morti, cati vii, cati emigrati demult si fara urma. Ce miza are aceasta degringolada a cifrelor? E vorba de fonduri, de functii publice, de numar de europarlamentari? E pur si simplu o neglijenta legata de actualizarea listelor electorale permanente cu datele rezultate la recensamantul din 2011?

Curtea Constitutionala, ultimul bastion al statului de drept, s-a balbait intre termene de luare a unei decizii rectificate de trei ori, o erata trimisa aiurea la publicare in Monitorul Oficial si o scrisorica dubioasa adresata unor intelepti de la Venetia. Marti, CCR a restaurat Puterea, cu 6 voturi la 3. Decizia ei va fi luata la cunostinta in plenul Parlamentului, care se va reuni, probabil in timp util. Din scandalul referendumului, CCR iese insa cam șifonata.

Iar pentru ca tabloul observatiilor referitoare la derapajele unor proceduri institutionale sa fie complet, ajungem la Parchet. Cu Biblia pentru jurat la purtator, procurori ai DNA porniti pe teren au bagat frica in votanti. Oare procurorii platiti cu milioane de euro din bani publici pentru depistarea si sanctionarea marii coruptii pot ajunge ei insisi unelte ale unor actiuni politice, prin care cetateanul cu votul sau e instrumentalizat si intimidat?

Oare nu exista reguli clare, de citatie la tribunal, in cazul suspiciunii de frauda electorala? Oare Dumnezeu si Cartea lui intra, volant si aberant, in slujba unor interese de partid? Intr-o lume a libertatii religioase, pe ce ar fi jurat un anchetat ateu, sau credincios in alt zeu?

In tot acest timp, in mass-media romaneasca se da o lupta acerba, intre pro- si anti-basisti. Se ataca, se scuipa cu vorbe. Limbajul e pe alocuri abject, lipsit de decenta si respect, constituind modele de urmat pentru plebea plina de resentimente de tot felul si avida de scandaluri „cu staif politic”, la televizor.

A doua zi, de Sfanta Maria, la mesele veteranilor de la „Pisica” nu se mai discuta politica. Oamenii nu voiau sa-si strice prietenii de ani buni. Unii se fereau sa intre in colimator, ca nu stiau cine iese pana la urma. Pentru prima data de la Revolutia din 89 incoace, am simtit ca in oameni se infiripeaza o frica: o frica de libertate si de cuvantul ei. O frica de bataia la usa a unor anchetatori „de vot”.

Eu am plecat inapoi in Germania, fara ca baietii de la Pisica sau altii cu care am vorbit, sa-mi fi putut raspunde la intrebarile de mai sus. Cand am ajuns „acasa”, de acasa, mi-am dat seama ca in lumea duplicitara in care traim, intrebarile astea ma macina fara rost.