Comisia europeana si Ambasada S.U.A. au indicat in urma cu cateva saptamani o “linie rosie” dincolo de care evenimentele din Romania ar fi considerate o deviere inacceptabila si cauzatoare de consecinte concrete in plan extern de la principiile statului de drept: respectarea hotararilor Curtii Constitutionale, scrie joness, pe blogul La coltu' strazii.

Ambasadorul american si-a argumentat elegant pozitia:

"We have had unfortunate experience in the United States with “court packing” when President Roosevelt tried to change the composition of our Supreme Court when he became unhappy with some of its decisions. These acts were universally condemned. It was a dark day in an otherwise great presidency and it will be a dark day in Romanian history if the same comes to pass here".

Intr-adevar, intr-un stat de drept relativ departe de perfectiunea teoretica, respectarea Constitutiei si a deciziilor Curtii Constitutionale pare a fi un criteriu cat se poate de rezonabil pentru a diferentia problemele conjuncturale de tendintele cu adevarat periculoase.

Nu vom stii niciodata ce s-ar fi intamplat daca Ponta ar fi ales sa mearga pana in panzele albe si ar fi ignorat avertismentele. Ar fi urmat sanctiuni externe? Sau doar s-ar fi declansat niste proceduri ce nu s-ar fi incheiat niciodata cu rezultate concrete, iar retorica s-ar fi calmat odata cu trecerea timpului? Cert este ca Ponta s-a speriat si a dat inapoi.

Ce stim este ca aceste pozitionari externe au pus un “silver bullet” in mana judecatorilor Curtii Constitutionale condusi de onorabilul Augustin Zegrean, a carui biografie o puteti citi pe Wikipedia. Este relevanta pentru orice om cu mintea limpede: un jurist submediocru, trasformat in politruc FSN si apoi PD, om de incredere al partidului in diverse institutii parlamentare, cu obisnuitele accente nationalist-ortodoxe, nominalizat in cele din urma de presedintele Traian Basescu pentru a ii reprezenta interesele in CCR si ales sef al Curtii dupa ce votul a fost repetat pana a iesit “asa cum trebuie”…

Acesta este conducatorul institutiei alese de comunitatea internationala drept linie de netrecut in tentativa Romaniei de a pretinde ca este un stat de drept.

Ce a inteles domnul Zegrean din aceasta situatie era previzibil pentru orice om nascut si crescut pe plaiurile mioritice: o ocazie de a isi demonstra fidelitatea si recunostinta pentru conducatorul partidului ce i-a permis ca din jurist la Electrica sa ajunga cel mai important (si probabil si cel mai bine platit) judecator din Romania. Am citit zilele acestea mai multe articole despre legislatia privind referendumul in diverse tari din Europa, am vazut si niste harti, mai mult sau mai putin manipulatoare. Sper ca nu sunt prea multi cei ce cred sincer ca domnul Zegrean si colegii sai au studiat cu atentie Constitutia (ce oricum nu spune nimic) si alte surse din literatura de specialitate si dupa o atenta si profunda deliberare au hotarat ca pragul de 50%+1 este absolut necesar pentru ca rezultatul referendumului sa poata fi validat in conditii constitutionale. Sau daca sunt, ii invidiez sincer pentru capacitatea de a trai in lumea lor virtuala, dar mai buna.

Nu, domnul Zegrean si-a ajutat seful, dupa principiul local “o mana spala pe alta”. Poate ca pe termen lung pozitia ferma a comunitatii internationale fata de independenta CCR va avea efecte pozitive asupra evolutiei statului de drept in Romania. Sau macar, pe termen scurt, poate a evitat inscrierea pe o traiectorie nedemocratica greu de oprit ulterior. Cred sincer ca intentiile lor au fost ceva mai subtile decat “sa il aparam pe Basescu” (sper sa nu ma pierd si eu acum in vreo lume virtuala mai buna).

Dar deocamdata actiunea internationala in sprijinul echipei pastorite de domnul Zegrean, in conditiile previzibilului boicot al suporterilor lui Traian Basescu, are un efect sigur: conditia de validare a referendumului devine practic cea din legea inventata de PDL pentru a face imposibila demiterea presedintelui: 50%+1 voturi in favoarea demiterii! Distractiv este ca abia aseara partizanii demiterii par a fi constientizat situatia, prin vocea lui Crin Antonescu:

“Noi suntem, de fapt, in practica, impinsi catre legea pe care au facut-o pedelistii si nu s-a mai suparat nimeni din Europa. Aceea absurda in care ai nevoie de 9 milioane de DA-uri.”

Aceasta situatie spune mult despre calitatea politicienilor si consultantilor implicati in “marea batalie”.

In zilele acestea am citit multe sondaje si calcule sociologice ce incearca sa anticipeze prezenta la vot. Sunt diferente destul de mari intre ele, dar coincid in a spune ca o prezenta de 50%+1 este aproape imposibila in conditiile in care suporterii lui Traian Basescu boicoteaza referendumul. Si discursurile liderilor USL par a pregati deja lupta retorica de dupa intoarcerea lui Basescu la Cotroceni, in pofida a 5-7 milioane de voturi pentru demitere.

Practic, domnul Zegrean si colegii sai au castigat referendumul pentru Traian Basescu. In aceste conditii, retorica infierbantata despre motivatia votului sau a absentei, despre incalcari grave ale Constitutiei, subordonarea justitiei, vile din Primaverii, stenograme PNL, proiectele nereusite ale lui Basescu si cele banuit-inspaimantatoare ale lui Antonescu, stat de drept, “cum ne priveste Europa” s.a.m.d mi se par cel putin inutile, ca sa nu spun mai mult.

Nu, povestea este din pacate simpla si lipsita de maretie: comunitatea externa a ales sa apere o institutie considerata pe drept cuvant esentiala in statul de drept, iar persoanele (romanashi “de-ai nostri”) ce o compun au ales sa foloseasca acest scut pentru a isi rasplati pila ce i-a pus in aceasta pozitie puternica si rentabila. Cam asta e toata povestea referendumului.

Comenteaza pe blogul La coltu' strazii.