​Am primit, pe mail, o scrisoare de la Dan Voiculescu (o gasiti publicata si pe blogul sau personal). Pe masura ce o citeam, realizam ca sunt in fata unei capodopere. Nu glumesc, nu sunt ironic. Scrisoarea respecta, fara cusur, toate etapele prevazute in manualele de psihologia maselor ca fiind necesare pentru transmiterea unui mesaj propagandistic perfect. Mai putin ultimul stadiu, acela in care vorbele propagandistilor si-au indeplinit deja rolul mobilizator. Acel stadiu de care imi si este cel mai frica.

Vlad MixichFoto: Hotnews

De ce e important sa identificam mesajele propagandistice printre zecile de discursuri politice ipocrite, bombastice sau pur si simplu mincinoase? Pentru ca scopul practic al propagandei este preluarea puterii sau mentinerea ei prin influentarea constienta a maselor.

Asadar nu mai avem de-a face cu politicieni care se apara disperati in fata acuzelor, cu histrioni innascuti sau cu infometati de glorie. Ci cu oameni care isi calculeaza cu sange rece miscarile pentru a influenta masele in directia dorita: obtinerea puterii. E important pentru ca “puterea nu este un mijloc, puterea este un scop in sine” (Orwell, in "1984").

Propagandistul nu este interesat de explicarea faptelor, nu ridica intrebari si nu are indoieli. In cartile de psihologia maselor sunt descrisi pasii pe care un practician al propagandei trebuie sa-i urmeze in incercarea sa constienta de a influenta publicul*. Putini sunt aceia care reusesc sa respecte cu fidelitate si rafinament manualul propagandistului.

Elemente de propaganda pot fi intalnite si in discursurile lui Traian Basescu sau Crin Antonescu, dar in cazurile lor sunt fie razlete, fie folosite rudimentar. Arareori mi-a fost dat sa vad o trecere atat de minutioasa si completa prin toate etapele necesare transmiterii unui mesaj propagandistic perfect. Din acest punct de vedere, scrisoarea pe care am primit-o marti este o capodopera.

Iata asadar care sunt recomandarile manualelor de psihologia maselor si cum scrisoarea le aplica complet,

Scrisoarea lui Dan Voiculescu

Scrisoarea lui Dan Voiculescu

Foto: Hotnews

chiar si in succesiunea lor (in dreapta aveti fotografia scrisorii unde sunt subliniate cu rosu toate fragmentele care respecta aceste recomandari).

In primul stadiu se recomanda ca mesajul transmis sa vizeze un destinatar anume, foarte precis identificat ca subiect de judecat.

  • Titlul scrisorii este “Razboiul lui Traian Basescu impotriva romanilor a ajuns in faza finala”.
  • Inca din primul aliniat este identificat subiectul de judecat: „Cat timp exista o justitie libera, cetateanul Traian Basescu si intregul sau clan nu vor putea ingradi libertatea de expresie si de constiinta a jurnalistilor.”

In stadiul 2 se recomanda schimbarea etichetei. Schimbati eticheta si veti schimba lumea este un fapt bine cunoscut propagandistilor. Caci eticheta atribuita devine o garantie a adevarului.

  • Scrisoarea schimba inca din primele randuri eticheta: „Minciuna din 2009 nu mai functioneaza in 2012; astazi, romanii au inteles cine esti. Romanii au deja un inamic public.”

In stadiul 3 se recomanda ca propagandistul sa nu-l interogheze pe acuzat, sa nu prezinte argumente, ci sa-l confrunte cu acuzatiile sale pe care sa le repete pana la satietate. Repetitia este un argument in sine, spun toate manualele de propaganda.

  • Scrisoarea continua cu: „Romanii au deja un inamic public, cel care i-a mintit, i-a umilit, a taiat abuziv salarii, a impozitat ilegal pensii, a generat ura si scandal, a jignit istoria, valorile nationale, mamele si nou nascutii si a incercat sa controleze intreaga tara.”

In stadiul 4 se recomanda ca mesajul sa se axeze pe o devianta a subiectului judecat, fie ca e o chestiune de morala, de obiceiuri sau de infatisare.

  • Scrisoarea afirma ca “nu voi amplifica scandalurile din care te hranesti, din contra, le voi ignora [...]. Vei iradia ura, vei instiga la conflict.”
  • Se alege aici doar folosirea devierilor de morala ale subiectului judecat, avand in vedere ca cele legate de obiceiuri („bautor de whisky”) si cele legate de infatisare („chiorul”) au fost deja utilizate pana la satietate.

In stadiul 5 se recomanda formularea verdictului si atribuirea lui subiectului. Aceasta actiune confera realitate prin ea insasi. Formularea verdictului este mai importanta decat justificarea lui.

  • Scrisoarea pune verdictul: „Traian Basescu esti un accident nefericit in istoria moderna a Romaniei.”

In stadiul 6 se recomanda anuntarea unor rasturnari care sa modifice ordinea sociala. Instabilitatea va triumfa si dezordinea se va instala.

  • Scrisoarea respecta si aceasta recomandare: „Vei incerca sa destabilizezi institutii fundamentale, vei striga frauda, vei asmuti straini impotriva romanilor, vei incerca sa antrenezi in prabusirea ta insasi prabusirea statului roman.”

In stadiul 7 se recomanda promiterea restabilirii echilibrului cu ajutorul singurei solutii de iesire din situatia creata: excluderea subiectului care creeaza tulburarea.

  • Promisiunea si solutia vin in finalul scrisorii: „Din 29 iulie sper ca Romania se va elibera de cosmar. Sper ca romanii vor reincepe sa zambeasca, sa traiasca normal, sa se bucure de familii, de vise implinite, de viata. Trebuie sa ne eliberam de ura si de urat. Pe 29 iulie, romanii se vor scutura de rau si vor vota pentru bine.”

Dar manualele de psihologia maselor mentioneaza si un ultim stadiu, final, acela in care vorbele si-au indeplinit deja rolul mobilizator. Este stadiul violentei fizice, indreptata impotriva bunurilor si a persoanelor.

Sper din tot sufletul ca propagandistii de frunte ai Romaniei, indiferent de culoarea lor politica, nu iau in calcul aplicarea acestui ultim stadiu. Punerea lui in practica nu ar fi atat de dificila, dupa ce s-a reusit parcurgerea cu precizie a celorlalte sapte etape. In primul rand pentru ca masele au un raport afectiv cu conducatorii lor. Chiar istoria recenta ne ofera exemple: povesti de dragoste, de entuziasm si de ura intre mase si conducatori. Sub semnul urii se pune astazi povestea dintre Traian Basescu si cele cateva milioane de romani care vor vota duminica pentru demiterea sa.

Analizele sociologilor din ultima saptamana prevad ca deznodamantul cel mai probabil al referendumului va fi invalidarea sa si revenirea lui Basescu la Cotroceni. Intr-un astfel de scenariu, vor renunta Dan Voiculescu si ceilalti adepti la planul indepartarii lui Traian Basescu? Sau vor incerca sa porneasca „motorul maselor, pe care l-am cauta in zadar in campul ratiunii*”, pentru a intra si in ultima etapa, cea a violentei?

Nu avem niciun cuvant din partea lor, a papusarilor din culisele suspendarii, despre ce se va intampla dupa referendum in cazul invalidarii acestuia. Exista totusi cateva semnale. Declaratia fostului senator PSD, Alexandru Athanasiu care vorbeste despre un posibil „sfarsit tragic pentru Traian Basescu, daca va continua sa se agate de putere”. Si mai avem si solicitarea inceperii urmaririi penale pentru mai multi lideri PDL (Traian Basescu, Monica Macovei, etc.), care sunt acuzati de parlamentari ai USL de subminarea statului de drept si a economiei nationale. Sunt semnale care ridica discursul propagandei catre zona violentei. Sper sa fie doar coincidente.

In ultimele zile, mai multi oameni care au trait perioada mineriadelor mi-au povestit ingrijorati ca din acea epoca romanii nu au mai fost atat de polarizati pe un subiect politic. Si atunci razboiul politic atinsese paroxismul irationalitatii. Si totul s-a sfarsit cu bate si sange in strada. Asadar, nu e pentru intaia oara cand noi, romanii, ne-am certa amarnic pe motive politice.

Asta mi-a adus aminte de descrierea facuta de Irina Nicolau certurilor cumplite dintre aromani si de solutia de armistitiu gasita de acestia: „Certurile dintre celnici faceau sa vuiasca vaile. Acolo nimeni nu intervenea, nici macar turcul. Erau lasati sa se bata de capul lor. Cand infruntarea avea loc intre oameni foarte uniti, adica atunci cand ruptura nu putea fi admisa, o femeie lua un copil in brate si se ducea la dusman, care era obligat sa primeasca solia. Prin urmare, o femeie si un omulet restaurau alianta tulburata de barbati. La sarbi, continutul gestului era si mai explicit, femeia purta in brate un copil nebotezat si striga de departe familiei dusmane Botez!Botez! Si nimeni nu putea sa fie atat de ticalos incat sa refuze crestinarea nou nascutului.”

Si cine sa strige astazi in Romania „Botez! Botez!”?

* Lucrarile de specialitate la care fac referire sunt ale autorilor Michel-Louis Rouquette (psihosociolog francez contemporan) si Gustave le Bon (sociolog francez).