România post-decembristă nu a fost niciodată un model de democrație, ci mai degrabă un model de democratizare a unei foste țări totalitare, lipsite de resursele civice minimale care să-i permită o recuperare rapidă și naturală a condiției libertații. Conflicte interne în jurul unor interese, presiuni din exterior, obiective euro-atlantice asumate la nivelul societății, condiționalități, benchmark-uri, clauze de salvgardare, evaluări, proteste, proiecte ale unor oameni cu idealuri, amânări și tergiversări ale unor reforme, o violență fizică și simbolică uriașă în spațiul public, neimplicarea cetățenească – aceste elemente jalonează scenariul construcției democrației românești de până acum. Constatăm acum că nu știm deznodământul acestui scenariu, chiar dacă România este de cinci ani membru al Uniunii Europene. Spunem acest lucru nu ca să înfierăm, să intrăm într-un joc politic, sau să întărim corul bocitoarelor, ci pornind de la o evaluare pe care o vom prezenta mai jos. Încercăm de fapt, prin acest articol, să explorăm soluții pentru o acțiune responsabilă, în ceasul al 12-lea al unei crize grave a democrației românești, pentru a genera un deznodământ pozitiv pentru România.
Democrația este regimul politic în care individul se bucură de maximum de libertate. Dar funcționalitatea unei democrații depinde în realitate de echilibrul dintre libertate și limită. Românii sunt cunoscuți pentru cum încearcă să-și crească spațiul de libertate personală printr-o negociere continuă cu limitele reprezentate de lege și de reguli, în timp ce în mentalul colectiv justificarea este ”așa fac toți”. Când devine această tendință de nerespectare a limitelor periculoasă pentru funcționarea democrației? Atunci când ea afectează spațiul vital și legitim de libertate individuală al cetățenilor și împiedică instituțiile să-și îndeplinească atribuțiile conform principiilor statului de drept și conform rolului pe care îl au în structura acestuia.
Evenimentele din ultimele săptămâni din România au marcat un dezechilibru periculos în raportul dintre libertate și limită. Este prea curând probabil să facem o analiză completă a ceea ce s-a întâmplat și mai ales a consecințelor acestei crize constituționale și instituționale fără precedent chiar și pentru originalitatea democrației românești.
Putem însă să o reprezentăm printr-o metaforă. Premisele de la care pornim sunt că a) statul de drept asigură cadrul de funcționare al societății, în care cetățeanul poate să se bucure pe deplin de drepturile și de libertățile sale și să aibă o influență asupra gestionării treburilor cetății, prin vot liber exprimat și prin controlarea activității instituțiilor și a politicienilor; b) statul de drept asigură, prin instituțiile și normele sale juridice, un cadru pentru desfășurarea oricărui conflict politic, de idei și de interese de orice tip, în limite care să nu afecteze buna funcționare și echilibrul societății, drepturile și libertățile cetățenilor; c) politicienii și toți cei care ocupă o funcție publică au în primul rând o datorie față de societate, și abia apoi față de ei, deci interesul public trebuie să primeze în deciziile și acțiunile pe care le asumă, în fața interesului privat, politic, sau de grup.
Metaforic vorbind, în registrul belicos al ultimelor săptămâni, statul de drept asigură ringul de box, regulile și arbitrii pentru confruntarea politică, iar politicienii sunt boxerii care intră în ring prin votul cetățenilor. Meciul poate fi mai dur sau mai puțin dur, iar rezultatele nu sunt întotdeauna anticipabile. Însă, într-un stat de drept, sunt predictibile: forma și dimensiunile ringului, regulile după care luptă boxerii, rolul și puterile arbitrilor. De asemenea, se știe ce și cine nu intră în ring, cum ar fi de exemplu ce instituții nu trebuie implicate în lupta politică, pentru a continua să acționeze și în timpul unui meci, asigurând funcționalitatea societății. Acest ring nu se modifică și nu are voie să se modifice – într-un stat de drept – după cât de mare este trapezul unui luptător sau după cât de puternică este personalitatea sa. Din contră, luptătorul are datoria să se adapteze și să-și modifice stilul de luptă și comportamentul pentru a respecta ringul, regulile, arbitrul și, deasupra a tot și a toate, pe cetățean.
România a trecut prin multe meciuri în cei 22 de ani de democratizare. Au fost și meciuri în care, în ring, pe lângă politicieni, mai erau aduși și suporterii (mineriadele). Au fost meciuri în care ringul nu era trasat conform regulilor statului de drept (perioada de tranziție). Au fost meciuri care au fost aranjate în culise, iar raporturile instituționale au fost de fapt reglate prin raporturi personale între ocupanții funcțiilor de conducere (1990-2012). Au fost meciuri în care un jucător puternic a forțat constant limitele ringului, ale regulilor, pentru ca, pe anumite segmente, să își crească spațiul de luptă și de acțiune (perioada 2005-2012, care include și perioada de confirmare europeană a statului de drept din România, prin aderarea la UE). Toate comportamentele din ring au efecte politice, iar în funcție de modul de poziționare/ luptă al boxerilor se structurează meciul.
Forțarea constantă a limitelor instituționale din ultimii opt ani, agresivitatea discursului public, lipsa de fair-play în relația dintre partenerii politici și dintre putere și opoziție, lipsa de proiecte politice majore care să aducă valoare partidelor în ochii alegătorilor au alimentat spirala violenței politice care a culminat cu transformarea unui meci îndelungat și contraproductiv în criza din ultimele săptămâni. Păstrând registrul metaforic, această criză ne-a arătat cum, într-o Românie europeană, o echipă schimbă în timpul meciului absolut tot, pentru a-l face knock-out pe adversarul politic: forma și dimensiunile ringului; regulile de joc, de arbitraj, de funcționare; rolul și puterile arbitrilor; mecanismul instituțional.
Dincolo de metaforă, este evident că această criză este generată de încălcarea limitelor democratice: limitele instituționale, limitele de responsabilitate ale politicienilor aflați în funcții publice, limitele în care libertățile și drepturile fundamentale ale cetățeanului sunt garantate în mod real în fața abuzului de putere. A spune, în acest context, că politicienii au întrecut orice limită este o realitate și nu doar o figură de stil. Au făcut-o politicieni de la toate partidele, prin modul în care și-au definit zonele de putere și de acțiune în ultimii ani, prin modul în care au abdicat de la reprezentarea interesului public și al cetățeanului, prin refuzul de a asuma limitele impuse de rolul lor în societate, în statul de drept, din ignorarea responsabilității față de cetățeni.
Dar să privim spre viitor și să vedem cum putem transforma această criză într-o oportunitate de dezvoltare pentru România. Există câteva zone de acțiune cu potențial. De exemplu, ar fi bine ca cei care disprețuiau ”instituțiile” în bloc și le vedeau doar ca pe structuri parazitare să înțeleagă care este rolul lor în funcționarea democratică și să își consolideze controlul asupra comportamentului politicienilor la putere, precum și asupra tuturor demnitarilor aflați în funcții publice. Ar fi bine ca politicienii din toate partidele să semneze un pact de neagresiune asupra statului de drept și să o facă rapid, înaintea alegerilor din toamnă. Acest pact ar trebui să implice atât principii, cat și acțiuni cu un calendar precis de implementare, iar criteriul de evaluare să fie interesul public:
Asumarea limitelor puterii politice în societatea românească, prin respectarea principiilor și valorilor democratice, a normelor constituționale și de drept, a responsabilității publice și a cetățenilor;
Asumarea rolului de arbitraj și de verificare al instituțiilor publice care au atribuții în acest sens;
Restaurarea puterilor și statutului instituțiilor care au fost alterate în timpul acestui conflict;
Crearea unei echipe sau a unui mecanism interpartinic, deschis către societatea civilă și responsabil în fața cetățenilor, care să dea siguranța organizării transparente și corecte a a referendumului și a alegerilor din toamnă;
Identificarea acelor instituții publice ale statului român în care persoanele din funcțiile de conducere să fie numite pe bază de criterii morale și profesionale și respectarea independenței acestora și includerea lor într-un moratoriu care să le scoată din zona luptei politice. Televiziunea și Radioul public ar trebui să fie printre acestea.
Crearea unei echipe de experți care să radiografieze ambiguitățile din sistemul constituțional și juridic românesc, care reprezintă surse de vulnerabilitate pentru democrație, pornind de la precedentele din acești ani, și luarea măsurilor politice necesare pentru a corecta aceste probleme. În felul acesta, politicienii și partidele care nu sunt de acord cu rolurile Președintelui, Guvernului, Parlamentului, sau al oricărei alte puteri, vor putea să le reconfigureze, dar într-un mod transparent și democratic, cu informarea și validarea cetățenilor. Și, mai ales, într-un mod care să prevină orice derapaj de la statul de drept.
Stabilirea unor obiective prioritare pentru dezvoltarea societății românești care să fi asumate de toți actorii politici, iar ele să devină criterii de evaluare a acțiunii lor politice.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
