Într-un banc vechi, Bulă se laudă în fața învățătoarei cu o faptă bună: ar fi ajutat o bătrână să treacă strada. Întrebat apoi de ce fapta asta lăudabilă i-a luat zeci de minute, eroul nostru menționează candid că bătrâna nu voia de fapt să traverseze. Secretul umorului e surpriza, te aștepți ca un ajutor să fie dat cu consimțământul celui ajutat. Se poate ușor imagina un banc echivalent, dar cu semn opus: după ce un copil face aceeași fapta bună, oamenii legii îl arestează pentru tentativă de omor: a dus o femeie bătrână în plin trafic. Din nou, existența sau lipsa consimțământului e tot ce separă o poveste obișnuită de un banc absurd.
Acum, judecătorii constituționali, în exercitarea atribuțiilor, n-ar trebui să fie subiect sau surse de bancuri. Uneori, însă, fac eforturi mari în direcția asta. Nu e atât faptul că din avizul de suspendare proaspăt publicat lipsește ”poanta”. În 2007 judecătorii afirmau în aviz: ”Propunerea de suspendare (…) se referă la acte şi fapte de încălcare a Constituţiei, săvârşite în exerciţiul mandatului, care, însă, prin conţinutul şi consecinţele lor, nu pot fi calificate drept grave, de natură să determine suspendarea din funcţie a Preşedintelui României”. Judecătorii au evitat să spună clar ”negativ” sau ”pozitiv”. De data asta, judecătorii au mers cu ezitarea și mai departe. Nici măcar nu mai au un astfel de pasaj final. În loc de asta, comentează distinct fiecare dintre cele ”capete de acuzare”, fără să pună vreo concluzie finală.
Pe cinci dintre ele le resping categoric. La unul comentariu e confuz. Acuzatorii se referă la declarația prezidențială, apropo de situația economică a României, cum că statul ar fi în situația unui om foarte gras cățărat pe spatele unuia foarte slab. Aparent, să declari așa ceva e neconstituțional, se învrăjbesc diferite categorii sociale(sic!) Curtea admite că i se prezintă opinii pentru care președintele are o responsabilitate politică și morală, judecătorii adaugă însă că președintele ”nu și-a exercitat cu maximă eficiență și exigență funcția de mediere între puterile statului și între stat și societate”. Și atât. Mai mult nu zic. Care sunt cazurile concrete și ce ar fi însemnat efectiv exercitarea maximală a funcției prezidențiale în fiecare din ele? Poate fi considerat respectivul curs de acțiune drept obligatoriu conform constituției? Neîndeplinirea lui e o încălcare a legii fundamentale? Cât de gravă? Aș zice că nu spun poanta, dar în acest caz judecătorii nu spun mai nimic.
În fine, e un ultim cap de acuzare, unde avizul Curții ajunge pe un teren ceva mai concret. Concret, în sensul că există un caz real la care se face referire, căci din păcate comentariul judecătorilor continuă să fie confuz. Mai precis, cererea de suspendare se referă la situația din 2010 când președintele a anunțat intenția executivului de a diminua salariile bugetarilor și pensiile. Președintele e acuzat că s-ar fi substituit guvernului. Curtea Constituțională nu adoptă această interpretare ”tare”… dar nici n-o respinge. Formularea lor este:
”Faptul că Preşedintele României, prin comportamentul său politic, şi a asumat public iniţiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte ca acestea să fie adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul şi atribuţiile primului ministru.”
Problema nu e neapărat cu ambiguitatea formulării, ce a fost în actul de sesizare o substituire a premierului devine o posibilă încercare de diminuare a rolului acestuia. Problema e alta, și aici intervine calitatea de banc absurd a motivării: judecătorii nu menționează atitudinea premierului care, zice-se, ar fi suferit această tentativă de diminuare a rolului! E ca și cum asta nu li s-ar părea important, …or asta separă două cazuri fundamental diferite. Pentru că e complet aberant să pretinzi că președintele ar fi diminuat atribuțiile premierului în cazul în care ”comportamentul politic respectiv” ar fi avut acceptul acestuia din urmă! Ca să vă dau un exemplu, dl Ponta a călcat constituția reprezentând extern România fără mandat oferit de președinte. Însă, cu interpretarea sugerată confuz de Curte în aviz, premierul ar fi încălcat constituția și dacă s-ar fi dus cu mandatul respectiv! Ridicol! E fix ca în bancul cu pricina, dacă treci o bătrână strada, diferența între o poveste reală și normală și un banc absurd este dacă bătrâna voia sau nu să facă asta. Judecătorilor le-a scăpat această distincție.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
