Bilanţul noii guvernări USL, după nici câteva săptămâni, este de natură să neliniştească prin periclitarea şi deteriorarea rapidă a statului de drept. Avem senzaţia că, în fiecare zi, ne pierdem o bucăţică din libertatea pe care am dobândit-o cu greu şi pe care o garantează tocmai statul de drept. Cu fiecare decizie şi gest politic pare că se face un nou pas pe drumul spre o formă a dictaturii. Recursul constant al actualului cabinet la practica ordonanţelor de urgenţă subminează autoritatea Camerelor, autoritate pe care uniunea social-liberală a pretins că o apără în anii de opoziţie. Atacurile la adresa puterii judecătoreşti fac parte din aceeaşi strategie de ameninţare şi de intimidare a autorităţilor statului. Curtea Constituţională însăşi, ca garant al supremaţiei constituţiei, face obiectul unor declaraţii care tind să îi pună în cauză rolul şi semnificaţia. Respectarea constituţiei pare să fi devenit un comportament facultativ.

Dorim ca viaţa noastră politică să se desfăşoare dincolo de persoane şi de conflicte personale, dincolo de răfuieli şi de reglări de conturi. Nu putem accepta să trăim cu senzaţia că, în fiecare zi, democraţia constituţională şi elementele libertăţii şi ale statului de drept sunt ameninţate. Atotputernicia majorităţii conjuncturale de deputaţi şi senatori, majoritate creată prin traseism politic, nu este o expresie a democraţiei, ci exact contrariul ei.

Cerem întregii clase politice să aibă în vedere binele comun, binele acestei ţări, marile probleme care ne stau în faţă (atragerea de fonduri europene, crearea de locuri de muncă, combaterea economiei subterane, oprirea hemoragiei de inteligență a României etc. etc.), şi nu răfuieli între persoane şi grupuri. Nu dorim o ţară aşezată pe ură şi pe organizarea sistematică a urii. Scopul guvernării nu este acela de a perpetua în societate o stare de revanşă. Nu se îndreaptă ceea ce au făcut rău cei de dinaintea ta, imitându-i sau răspunzând cu un rău înzecit. Noua guvernare a ajuns la putere nu pentru a hrăni un conflict perpetuu şi pentru a instala poporul român într-o stare de nevroză generalizată.

Într-un context european şi naţional atât de dificil este nevoie de regăsirea dialogului politic ca unică formă posibilă de identificare a unor soluţii economice şi sociale viabile. Întoarcerea la normalitatea democratică şi constituţională se impune în acest moment mai mult ca niciodată.

GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL

Comenteaza peContributors.ro