Comunicatul Curţii Constituţionale de astăzi, 27 iunie 2012, este ultimul episod dintr-o serie de evenimente cu semnificaţie politică şi constituţională. Tensiunea pe care această coabitare a generat-o a sfârşit prin a produce, cum era de anticipat, o criză constituţională. Intenţia USL şi a cabinetului Ponta era transparentă- aceea de a rescrie constituţia, fără a proceda la un vot în camere pe tema revizuirii constituţiei. Decizia Camerelor de a interpreta constituţia dovedea disponibilitatea USL de a transforma majoritatea conjuncturală din parlament într-un mecanism de presiune la adresa şefului de stat. Limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale se încadrează în aceeaşi strategie juridică transparentă.
Intervenţia Curţii, la solicitarea şefului de stat, clarifică disputa pe care a născut-o ofensiva constituţională şi mediatică a USL. Ceea ce primul ministru a intenţionat să confişte preşedintelui , anume calitatea de reprezentant al României în plan internaţional, este reafirmat ca fiind o prerogativă constituţională inalienabilă a preşedintelui. Miza nu este persoana Traian Băsescu, ci modul în care legea fundamentală este ignorată sau nu în momentul în care se realizează un proces decizional. Prezenţa la Consiliul European a şefului de guvern poate fi realizată doar cu condiţia unei delegări din partea preşedintelui. Orice vot al parlamentului pe această temă devine irelevant în acest context.
Lecţia politică şi instituţională pe care o transmite această decizie a Curţii Constuţionale ţine de necesitatea limitării ambiţiilor politice prin acceptarea existenţei unui cadru constituţional.Voinţa deputaţilor şi senatorilor trebuie situată în contextul suveranităţii constituţiei. Democraţia nu poate fi imaginată în absenţa acceptării rolului central al legii fundamentale în viaţa unui stat.
