Astăzi este, din nou, ziua Curții Constituționale. Judecătorii sunt chemați încă o dată să ia decizii care vor influența masiv viața politică de acum încolo. Ceea ce nu trebuie să uite, nici ei și nici noi, este că trebuie să ia decizii care afectează viața politică, *nu* decizii politice. Deciziile lor trebuie să fie date strict în temeiul respectării legii fundamentale, atât și nimic mai mult. Orice altceva ar reprezenta un abuz. Deciziile politice, deciziile de oportunitate trebuie lăsate în seama politicienilor.
O scurtă trecere în revistă a cazurilor aduse (azi și zilele astea) în fața Curții, precum și a posibilelor soluții.
1. Reprezentarea la Consiliul European
Aici trebuie spuse două lucruri:
a) există un conflict juridic de natură constituțională între două autorități publice, asta e de necontestat. Atât președintele cât și primul-ministru consideră că ei ar trebui să reprezinte statul român la Consiliu, de vreme ce e limpede că această reprezentare nu se poate face pe două voci și cu două mandate, în mod necesar una dintre aceste două autorități publice o împiedică pe cealaltă în exercitarea unei atribuții constituționale – definiția însăși a conflictului așa cum a formulat-o Curtea în jurisprudența ei. În aceste condiții, de vreme ce există acest conflict…
b) Curtea Constituțională trebuie să dea o soluție. Repet, *soluție*. Asta scrie în legea fundamentală: ”[Curtea Constituțiuonală] soluționează conflictele…”. Nu le constantă, nu glosează pe tema lor, nu le explică, nu dă sfaturi, nu face filosofie constituțională, nu altceva. Decizia Curții trebuie să aibă caracter imperativ și aplicarea ei – sper să nu se pună problema încălcării deciziilor Curții! – aplicarea ei ca atare ar trebui să ducă la stingerea acestui conflict. În orice alt caz, Curtea se va face vinovată de încălcarea obligațiilor sale.
2. Legea votului uninominal
Am citit contestația depusă de PDL.
a) După ce s-au făcut de râs prin liderul deputaților care a spus că vor contesta sistemulul majoritar pentru că nu e proporțional, constat că la Curte nu mai atacă sistemul majoritar, nu la modul frontal. Doar fac cu ochiul judecătorilor, citând o decizie mai veche privind legea electorală, decizie în care Curtea vorbea de ”necesitatea raționalizării Parlamentului”. În măsura în care se referă la faptul că pe legea actuală sunt colegii de unde în parlament merge candidatul câștigător la vot, dar și colegii unde el lasă locul unui perdant, atunci pasajul are sens. Această prevedere, în context, este într-adevăr absurdă și neconstituțională pentru că creează două categorii de reprezentanți, prin urmare implicit și două categorii de cetățeni. Reamintesc însă că noua lege electorală elimină acest pasaj, cu tot cu iraționalitatea lui. Iar orice apreciere apropo de diferența între un sistem de vot proporțional și unul majoritar este una de oportunitate, cu un caracter pur politic. E de neconceput, în lipsa unor prevederi în legea fundamentală, ca judecătorii să blocheze un anumit sistem de vot și să impună altul – ar fi o decizie pur politică și un abuz.
b) Asta nu înseamnă că e obligatoriu ca legea să treacă. Contestația conține 3 motive majore, care nu sunt legate de sistemul de vot în sine, ci de alte prevederi de fond sau de formă. La capitolul formă, este acuzată schimbarea legii în proximitatea alegerilor. Da, e tocmai unul din temeiurile folosite cu succes la aceeași Curte împotriva intenției și proiectului PDL de comasare al alegerilor, invocarea acelorași recomandări ale Comisiei de la Veneția. Aici Curtea are patru răspunsuri posibile:
- în cel mai bun caz, va admite faptul că transformarea recomandărilor Comisiei de la Veneția în literă de lege Constituțională a fost lipsită de temei, și va respinge excepția la acest punct.
- și dacă va păstra jurisprundența în această privință, excepția trebuie respinsă: rațiunea recomandării Comisiei era să împiedice Puterea politică să creeze un avantaj incorect prin schimbarea bruscă, surprinzătoare a sistemului de vot. Or, nu există acest caz aici. Trecerea la un sistem majoritar se discută de ani de zile, schimbarea asta vine la capătul unui proces foarte îndelungat, incluzând chiar un referendum. Nu e deloc bruscă, din contră. De asemenea, nu e nici surprinzătorare, există un proiect depus anterior (și) de reprezentanți ai PDL cu exact aceleași prevederi!
- Curtea va admite excepția în această privință, în temeiul deciziei anterioare
- În cel mai rău caz, Curtea va uita pur și simplu că a considerat recomandările Comisiei de la Veneția ca având valoare de lege, și va decide fără să țină cont de ele.
c) PDL mai atacă legea pe motiv că nu reduce numărul parlamentarilor la 300. Acest temei ar trebui respins ca inadmisibil, i se cere Curții să scrie, de fapt, legea, lucru care îi e categoric interzis.
d) Mai e atacat acel pasaj care dă dreptul comunităților locale aflate în minoritate să trimită un reprezentant în județele în care n-ar avea niciunul. Aici contestația ar putea să aibă succes. Nu pentru că astfel poate fi ”umflat” parlamentul (și legea actuală face același lucru, de altfel), ci pentru că prevederile sunt ambigue. Cine sunt, citez din proiect, ”competitorii electorali aparținând comunității românești”? Singura definiție cu temei în lege ar fi ”toate formațiunile politice, excluzând cele care candidează ca organizații ale minorităților naționale”. În acest caz, mai mult ca sigur că reprezentanții comunității românești din Harghita și Covasna vor fi candidații Partidului Civic Maghiar. E drept că nu sunt deloc sigur că ridicolul este neconstituțional.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
