Ce par să aibă în comun domnii Beuran, Oprescu, Şova, Mang sau Ponta? Impostura intelectuală, întâi de toate, și abia apoi socialismul.
Faptele se cunosc. Ne-am obişnuit, de altfel, cu reacţia călduţ-anemică a tuturor miniştrilor PSD la orice pledoarie pentru corectitudine făcută de comunitatea academică din România şi din străinătate. Bagatelizarea unei publicaţii precum Nature (fondată în 1869) explică de ce, în atâtea feluri, parlamentarii şi guvernanţii noştri se comportă de parcă ar trăi pe o altă planetă.
După dezvăluirile jurnalistice privitoare la doctoratul lui Victor Ponta, am aşteptat cu toţii reacţia împricinatului. Ştim că Premierul României are nu doar o poziţie de mare răspundere, ci şi o funcţie de reprezentare la nivel statal. Ne puteam aştepta la o poziţionare sobră, poate chiar gravă, pe măsura acuzaţiilor. Ce s-a petrecut?
Neobişnuit de matinal, Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă la nivel de şezătoare. Premierul s-a lăbărțat narcisic în sentimentul importanței de sine, ca un mic profesoraș devenit atotştiutor peste capetele jurnaliștilor. S-a încurcat în explicații, ironii ieftine, disperare ascunsă, trimiteri obsesive la Traian Băsescu. Pe lângă exprimări condescendente la adresa lui Daniel Funeriu şi a lui Dragoş Paul Aligică (amândoi reputaţi oameni de ştiinţă cu recunoaştere internaţională), am văzut zâmbete false pe faţa unui om slab, temător faţă de “ameninţările securistice” ale Palatului Cotroceni.
“Oamenii vor fi alături de mine”, a mai spus dl Ponta, ca şi când titlul de doctor trebuie plebiscitat de electorat. O reacţie uşor de anticipat la un lider de partid pentru care grătarele, mititeii şi trocul cu găleţi roşii e sursa legitimităţii politice.
Dl Ponta spune că titlul de doctor, obţinut printr-un discipolat conştiincios faţă de Adrian Năstase, nu i-a adus privilegii materiale ori simbolice. Poate că Marian Vanghelie nu s-a lăsat niciodată impresionat de CV-ului “cârlanului” care, până mai ieri, pretindea că a făcut un masterat (în două luni!) şi la Universitatea Catania din Italia. Cu toate acestea, până la dezvăluirea micii escrocherii, ”Dr Ponta” putea trece drept o figură respectabilă în mediile universitare (vezi comentariile elogioase ale doamnei Alina Mungiu-Pippidi la adresa liderului socialist).
Reacţia agresivă trădează sentimentul încolţirii. Este probabil ca astăzi deja BBC, oameni din Comisia Europeana şi alte instituţii să ştie despre tribulaţiile Premierului bucureştean. În loc să amelioreze situaţia economică, Guvernul României e prins în mlaştina scuzelor şi a explicaţiilor fade. Oricare ar fi însă recuzita retorică utilizată acasă, Victor Ponta ştie că elita politică din Europa întreagă citește ziare precum Frankfurter Allgemeine Zeitung și, mai ales, că aceeaşi oameni educaţi pricep definiția plagiatului (cu nimic mai blândă în SUA faţă de Bulgaria, ori în Germania faţă de Ungaria).
Simptom al superficialităţii, dl Ponta a negat diferența dintre bibliografiaunei cărţi sau opere şi citatul precis, sugerând cumva că ghilimelele s-au inventat abia după 2003. Distincţia între bibliografie şi citat este cu nimic mai sofisticată decât diferenţa specifică între cartier şi bloc ori între scara blocului şi apartamentul la care un poştaş ştie că trebuie să aducă o scrisoare.
Ratează oare dl Ponta diferenţa logică între gen şi specie? E greu de crezut. Nu inteligenţa îi lipseşte Premierului României, ci probitatea morală. Înconjurat de oameni precum Nicolae Bănicioiu (stomatolog fără o zi de practică), Robert Negoiţă (acuzat în dosarul Sex cu minore), Radu Mazăre (primarul-Playboy) ori Dan Şova (negaţionist al Holocaustului), liderul tineretului pesedist n-a crescut într-un mediu bibliofil. De aici şi gesticulaţia infantilă (şapca maoistă şi tricoul cheguevarist), susţinută de gargara unui discurs fără nuanţele ideologic-doctrinare, inadecvat istoric şi filologic. Aflarea în treabă, frivolitatea şi lucrul de mântuială – iată zodia derivei morale sub care s-a născut noua generaţie a social-democraţilor.
Dl Ponta a lăsat să se înţeleagă totuşi că ar putea renunţa la titlul de doctor – semn că nu-şi poate asuma până la capăt auctorialitatea tezei. Premierul se simte, totuşi, cu musca pe căciulă. Te întrebi, însă, de ce abia după zece ani de la primirea titlului de doctor dl Ponta are mici remuşcări? De ce doar un scandal internaţional îl face să ezite? Ce exemplu de moralitate va oferi liceenilor chemaţi să treacă examenul de bacalaureat când, Premier al României fiind, domnia sa a legitimat un plagiator, un agramat şi o impostoare la Ministerul Educaţiei?
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
