Politica locala si-a spus cuvantul ieri. Insa Romania mai are si o politica in plan national si, din ce in ce mai important, in plan european. Marti, se asteapta ca premierul Victor Ponta sa tina un discurs pe afaceri europene in plenul Parlamentului. Dincolo de controversa “cine unde ne reprezinta”, problematica Uniunii Europene e mai complexa decat pare, atat in termeni de ce ne dorim -ce isi propune Romania in Uniune- cat si cum reusim sa bifam ceea ce ne propunem. Succesul in implementarea planurilor europene presupune atat politici de substanta cat si o retea care sa ajute punerea lor in practica. Or, o asemenea retea nu poate ignora romanii din institutiile Uniunii, care au acces la informatie, dincolo de ceea ce se vede sau intuieste de la Bucuresti. Prezentul articol este dedicat acestor romani, pornind de la opinia lui Kennedy cu privire la cine ar trebui sa ajute pe cine; daca Romania vrea sa fie sprijinita de o “armata” de oameni competenti “de la UE”, trebuie sa arate ca vrea acest lucru, ca ii pasa de ei si ca e gata sa reciprocheze ajutorul.
Uniunea Europeana merge, sub panica pietelor, accelerat, spre oEuropa cu doua viteze si intr-un final, mai mult sau mai putin asteptat, spre oUniunea politica. Dupa cum mentionam intr-un articol anterior, scepticii ar trebui sa fie “linistiti”, calendarul unei integrari mai profunde continua. Asta inseamna din ce in ce mai multa putere concentrata la Bruxelles si cresterea importantei retelelor din oras. Acest lucru presupune investitii in aliante multinationale dar si in consolidarea retelelor nationale. Aliantele se pot face la Bruxelles sau cu ocazia unor summituri regionale (foarte buna initiativa “Prietenilor coeziunii” in contextul negocierilor -care se anunta dure- vizand bugetul european 2014-2020). In schimb, retelele se consolideaza prioritar “in oras”, respectiv pe axa Bruxelles-capitala nationala.
Romania are o optiune, si cu cat o exercita mai repede, cu atat ii va fi mai bine. Poate investi rapid in consolidarea retelei romanesti la Bruxelles, sau poate lasa lucrurile sa mearga de la sine, deci … sa cam stationeze. Desigur, dilema in orice relatie de dragostea institutionala la prima vedere e cine curteaza pe cine, Romania pe romanii din institutii sau ei pe tara de origine. Personal, cred ca este necesar un prim semnal politic / guvernamental puternic urmat de strangerea randurilor pentru cei, de ambele parti, care isi doresc aproapierea, care cred intr-o retea romaneasca puternica.
Interesul pentru consolidarea retelei romanesti in Bruxelles si a strangerii relatiilor dintre administratia nationala si romanii din administratia europeana, ar trebui sa fie comun. Desi unii din romanii din institutiile europene au incetat sa mai creada in Romania, realitatea politica taindu-le elanul, acestia ar trebui sa realizeze ca, pentru o pozitie mai ridicata la nivelul institutiilor, e util, dincolo de meritul individual care nu poate fi contestat sau suplinit, si un sprijin national. Or, e greu sa te sprijine cineva cand nu te cunoaste. Poti trai intr-o splendida izolare de Romania, dar intrebarea e daca merita, ca investitie in viitorul profesional.
Pe de alta parte, autoritatile nationale trebuie sa realizeze ca, mai mult ca oricand, informatia europeana inseamna putere. Cei aproape o mie de romani care lucreaza in instititutiile europene (din care 727 la Comisia Europeana, cel mai important angajator) sunt literalmente peste tot -tematic vorbind-, in primul rand in Comisie, dar si in Parlament, Consiliu, Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor, unele agentii. Au pozitii diferite, fiind asistenti (AST, gradele 1-11) sau administratori (AD, gradele 5-16). Pentru o evidenta exacta va invit sa cititi tabelul acesta de la Comisia Europeana. Dincolo de cifre reci, o realitate calda – fiecare pozitie pe un domeniu de interes e importanta; de exemplu un asistent de director general stie enorm, ca flux de informatie. Un sef de unitate, un director sau director general au o viziune de ansamblu asupra unei intregi politici europene, un administrator din DG ECFIN stie mai bine ca oameni seriosi “de finante” situatia economica a Uniunii, si tot asa.
E in interesul Romaniei sa aiba o relatie foarte buna cu acesti romani si sa ii sprijine totodata sa mearga spre pozitiile dorite de ei. Germania, de exemplu, isi invita periodic oamenii cheie din institutii la Berlin; acestia sunt onorati ca li se cere parerea, capitala e onorata ca ii are si ca poate conta pe ei, sprijinindu-i totodata la momentul potrivit. Ca sa poti invita cat mai multi oameni cheie, trebuie insa sa ii ai (de exemplu, sunt foarte relevante in acest sens pozitiile AD 7-16, or majoritatea romanilor sunt AD5), de aceea, autoritatile romane trebuie sa se sincronizeze in momente critice cu romanii din institutii. Un asemenea moment este reforma statutului functionarilor europeni, care ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2013. Reforma statutului functionarilor pleaca de la dorinta mai multor state membre de a reduce cheltuielile administrative ale UE, dorinta rezultata in urma situatiei economice si bugetare, dar si a presiunilor politice eurosceptice la nivel national.
In acest context, cand statele membre vor discuta despre masuri corective, atunci ar trebui sa se discute si despre dezechilibre la nivel de management, unde unele nationalitati sunt suprareprezentate, in timp ce UE12 (statele aderate din 2004 incoace) sunt subreprezentate. Este utila eventual si detasarea de la institutiile europene spre cele nationale daca unii functionari o doresc (in prezent este posibila situatia inversa). Daca de exemplu te poti intoarce in tara pe o pozitie de management o perioada, contribui cu experienta dar ai si un avantaj la concursuri manageriale (pe baza experientei proaspat dobandite) in institutii. Mai sunt si alte chestiuni, iar o conversatie punctuala cu romani implicati din institutii este binevenita si posibila pentru cei interesati.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
