ocul este şi politic dar regulile şi consecinţele sunt şi juridice.

Madalin-Irinel NiculeasaFoto: Arhiva personala

Va câştiga cel care va controla cel mai bine elementele juridice, tehnic vorbind, respectiv cel care va avea răbdare instituţională şi îşi va calcula foarte bine paşii. Miza nu este pe termen scurt ci pe termen mediu; pentru Preşedintele Băsescu miza este continuarea mandatului iar pentru Primul-Ministru Ponta câştigul este de natură politică. Primul urmăreşte scopuri individuale (terminarea mandatului) iar cel din urmă are în vedere interese colective (substanţializarea politică a USL), deopotrivă subiective (plata poliţelor strânse în decursul timpului).

Este ceea ce spunea în Iron Lady, Meryl Streep: existau vremuri când oamenii doreau sa facă ceva dar acum oamenii aleg să pară că sunt cineva. Diferenţa dintre to do şi to be este foarte bine descrisă de această bătălie politică. Vom vedea la sfârşitul zilei cine se învecinează cu care verb.

Acest joc este unul pur tehnic, de natură juridică cu consecinţe de natură politică şi juridică. Nu vom contempla în acest material consecinţele de ordin politic ci doar regulile, variantele şi consecinţele de natură juridică. Nu cred că rezonabil, cineva îşi poate imagina că acest joc se va câştiga doar cu mijloace de natură politică, ignorând aspectele juridice. De fapt, este un defect al politicii dâmboviţene atitudinea care urmăreşte scopuri deopotrivă juridice şi politice dar foloseşte doar mijloace politice. Cred că jocul trebuie privit şi altfel decât prin apelarea la instituţii terţe controlate politic, întrucât miza-i prea mare pentru a fi judecată doar politic sau doar subiectiv şi emoţional.

Dorim să precizăm că prealabil oricăror variante juridice, există varianta politică, mult mai înţeleaptă şi mai rezonabilă: aceea ca cele două instituţii să colaboreze şi să decidă bătrâneşte şi bărbăteşte cum este mai bine. Se pare că punctul de vedere exprimat anterior privind participarea la Consiliul European în raport de atribuţiile interne şi de agenda Consiliului nu este suficient de echilibrat pentru a putea fi primit de cele două entităţi în dispută. Aici apare sincopa căci bătălia nu este pentru Consiliul European ci pentru preconstituirea motivelor pentru demararea procedurii de suspendare a Preşedintelui Băsescu.

Să începem cu variantele Primului-Ministru Ponta căci acesta este cel care este în atac în această perioadă.

Varianta 1: Să meargă la Parlament să solicite un mandat pentru Consiliul European.Nu avem în vedere aspectul pur politicianist al acestui demers. Oricum acesta nu poate fi folosit ca justificare a unei eventuale suspendări, căci instanţa constituţională are nevoie de fapte concretizate juridic. Pentru ca Parlamentul să dea mandat Guvernului în problema participării la Consiliul European ar trebui ca cel dintăi să aibă atribuţii în acest sens, să fie deţinătorul acestor capacităţi, ceea ce nu se întâmplă nici din perspectiva acordurilor internaţionale aplicabile (acestea vorbesc despre Preşedinte sau Prim Ministru) şi nici din perspectiva prevederilor constituţionale. Art. 2 coroborat cu art. 61 şi art. 80 din Constituţia României dispun că şi Parlamentul dar şi Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în niciun caz printr-un astfel de mandat nu se poate lua Preşedintelui dreptul de participare sau reprezentare a României la Consiliul European. Acesta din urmă are acest drept în baza Constituţiei şi a Tratatelor instituind Uniunea Europeană. Problema este cu Primul-Ministru care primeşte acest drept dintr-o singură sursă, anume din Tratatele Uniunii Europene, ceea ce coroborat cu prevederile constituţionale aplicabile atribuţiilor sale ar trebui să fie suficient pentru participarea la Consiliul European pe problemele care se circumscriu acestor atribuţii.

În baza celor de mai sus se poate susţine în mod rezonabil că Guvernul a primit un mandat de reprezentare, dar nu de la Parlament, ci de la poporul român, şi nu prin intermediul Parlamentului ci cu ajutorul Constituţiei. Pe domeniile clar delimitate de Constituţie, Guvernul şi Primul-Ministru au un mandat de reprezentare primit ab initio. Parlamentul nu poate oferi acest mandat, întrucât sunt două principii de drept care interzic acest lucru: (1) Parlamentul nu are nicio atribuţie genuină în ceea ce priveşte participarea la Consiliul European, sens în care cine nu are nu poate transmite; (2) Capacitatea de reprezentare a Parlamentului, conferită de art. 61 din Constituţie se transmite şi se manifestă în condiţiile strict prevăzute de Constituţie şi nu oricum, ceea ce înseamnă că Parlamentul intervine postfactum şi nu ante; în materia dreptului constituţional problema mandatului şi reprezentării se pune diferit căci aceştia trebuie să ţină seama şi de principiul separaţiei puterilor în stat. Apreciem că Parlamentul nu se poate manifesta în acest moment pe această problemă şi pentru că, spre deosebire de Preşedinte, această instituţie nu are atribuţii de echilibrare a jocului dintre puterile statului.

Varianta 2: Să încerce să evite crearea unui conflict constituţional pentru a nu duce problema la Curtea Constituţională. Lumea spune că Primul-Ministru ar dori să evite Curtea Constituţională pentru că aceasta ar fi mai împrietenită cu modul de gândire al Preşedintelui Băsescu decât cu modul lor de acţiune. Dacă acest lucru se confirmă, Primul-Ministru are două variante, fie să mute problema la nivelul următor acela în care instanţa constituţională nu are atribuţii (mă refer la nivelul instituţiilor europene), fie să nu provoace un conflict constituţional pentru ca instanţa să nu fie sesizată de alte autorităţi. Cu privire la prima opţiune vom discuta mai jos, dar aici merită subliniată posibilitatea de a evita conflictul, ceea ce se poate realiza astfel: să nu participe la Consiliul European dar sub acest aspect, dacă va dori să tragă consecinţe ulterioare va trebui să-şi preconstituie motivele imposibilităţii de participare la această reuniune.

În condiţiile în care miza este nu participarea în sine ci ceea ce se poate întâmpla ulterior cu neparticiparea, Primul-Ministru ar trebui să mizeze pe neparticipare şi nu să forţeze participarea. Neparticiparea, legal argumentată poate să-i aducă mai multe consecinţe pentru miza sa pe termen mediu, decât participarea sa forţată. Dacă nu intră în conflict cu Preşedintele Băsescu şi nu participă la Consiliul European, nu pentru că nu vrea ci pentru că nu poate, dar îşi preconstituie argumentele pentru această imposibilitate, cred că acestea pot fi mult mai obiectiv analizate decât orice alt demers care exploatează o majoritate parlamentară (pentru a obţine nu ştiu ce mandate sau pentru a modifica nu ştiu care legi).

Varianta 3: Să încerce să mute problema dintr-un plan subiectiv şi emoţional într-un plan obiectiv şi tehnic care să fie analizat de instituţiile europene, atingându-şi astfel două ţeluri: evită Curtea Constituţională pentru moment respectiv îşi preconstituie argumente pentru suspendarea Preşedintelui. Planul poate fi activat ante (corespondenta cu Consiliul European sau procedura la ECJ) sau post Consiliul European (atacarea deciziilor de la Consiliul European în faţa ECJ). Sub acest aspect jocul este foarte interesant întrucât există nu doar prevederile cosntituţionale ci mai există şi planul comunitar iar juxtapunerea dintre cele două coroborată cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a stabilit că aceasta nu are nicio competenţă pentru a analiza raportul dintre dreptul naţional şi cel comunitar, fie că acesta este drept derivat (directive, regulamente) sau tratate fundamentale, face ca juridic lucrurile să poate fi analizate cu multă obiectivitate. Participarea informă la Consiliul European poate să producă efecte juridice atât pe plan naţional cât şi pe plan comunitar, or sub acest din urmă aspect există proceduri care pot determina o soluţie tehnică pe această problemă. O astfel de soluţie (se poate citi şi corespondenţă) poate fi mult mai utilă decât orice demers naţional, întrucât are caracterul de a nu putea fi cenzurat de instanţa constituţională, fiind obligatoriu pentru aceasta, respectiv acela de a fi tehnic şi obiectiv. Problema este că soluţia/corespondenţa de la acest nivel va soluţiona dilema doar pe jumătate rămânând planului naţional să rezolve restul. Oricum, autoritatea credibilă sub toate aspectele care poate pronunţa chiar şi o soluţie parţială pe această problemă este cea europeană. Cine exploatează mai bine acest plan supra-naţional, european va avea mai multe argumente în etapa următoare.

Variantele Preşedintelui, aflat în evidentă defensivă, cel puţin la nivel comunicaţional, în acest moment sunt la fel de limitate ca ale Primului-Ministru Ponta.

Varianta 1: Să ignore eventualul mandat acordat de Parlament Guvernului şi implicit Primului-Ministru Ponta. Aici lucrurile sunt într-un anumit fel, întrucât din ceea ce am văzut în presă, Preşedintele şi-a susţinut participarea şi nu neparticiparea Primului-Ministru, or sub acest aspect o astfel de conduită poate să conteze foarte mult în faţa instanţei constituţionale. Dacă Primul-Ministru complică lucrurile, care la acest moment sunt simple, şi încearcă să obţină un mandat sau nu ştiu ce împuternicire de la Parlament, iar acesta nu participă la Consiliul European, cred că Preşedintele Băsescu are şanse mari ca o astfel de conduită să nu-i fie imputabilă. Lipsa unui demers organizat, inclusiv juridic, din partea Primului-Ministru care să sublinieze dorinţa sa de participare la Consiliul European, dublat de neînţelegerea faptului că Preşedintele nu poate fi ignorat în niciun fel în acest joc, poate să-i aducă Preşedintelui puncte importante în bătălia care va urma.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro