Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Profesoara Carmen Musat si ignoratio elenchi

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Sâmbătă, 9 iunie 2012, 10:07 Actualitate | Opinii


Vladimir Tismaneanu
Foto: AGERPRES

Profesoara universitara doctor Carmen Musat admite in “Observator Cultural” ca a citat nu din cartea mea, “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt” (Editura Politica, 1976), ci din articolul despre mine din Wikipedia, editia romaneasca. Admite ca nu a facut trimitere la aceasta sursa. Recunoaste, implicit, ca a ignorat cele trei avertismente ale administratorilor site-ului privind posibila lipsa de echilibru a textului, ca acel citat nu avea referinta obligatorie la original si ca si-a indus in eroare cititorii trimitand la o carte pe care nu o citise. Intreb din nou, asa crede doamna Musat ca se procedeaza in lumea academica? Nu crede ca ar fi un gest elocvent si util, l-as numi chiar exemplar, pentru studentii sai sa spuna clar si fara urma de echivoc ca se delimiteaza categoric de asemenea procedee? Ca nu e vorba de un banal “detaliu tehnic” ci de un procedeu reprobabil? Ca a a gresit, dar ca nu face din asemenea metode inacceptabile o practica curenta in modalitatea ei de a cita? Ca le repudiaza?

Scriam aici, pe “Contributors” pe data de 31 mai:

Pot paria ca profesoara universitara Carmen Musat, de profesie filoloaga, n-a deschis niciodata volumul si a citat prin copy and paste de pe internet. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil.

Ei bine, iata-ma si castigator de imaginar pariu. Nu credeam ca-mi vor mai reveni vreodata in minte versurile lui Paunescu: “Si ce se mai poate, cand totul se poate?” (evident, citez din memorie, recunosc acest lucru si previn cititorii). Profesoara universitara Carmen Musat, cadru didactic la Universitatea din Bucuresti si directoarea unui influent saptamanal cultural, admite ca abia dupa publicarea textului si dupa ce-am semnalat public acest lucru, si-a gasit timp sa mearga la biblioteca sa confrunte citatul (ciuntit, fals, cu cuvinte schimbate si adaugate) cu originalul. Reia povestea cu “un articol aparut in ‘Washington Post”‘, cata vreme era o scrisoare de la un cititor (Victor Gaetan) in pagina “Free for All”. Nu stiu cine o sfatuieste pe doamna Musat, de profesie, totusi, filolog, dar nu o sfatuieste bine. Transcrie acum pagini intregi din carte spre a demonstra ca eram atras de neo-marxism (lucru pe care nu l-am negat niciodata, v. discutia mea cu N. Manolescu din volumul “Ghilotina de scrum”, spre a aminti doar una din multele declaratii publice despre ceea ce, de fapt, o stiu toti colegii mei de generatie). Este nevoie sa-i explic profesoarei Musat ce inteleg prin neo-marxism? Poate o ajuta o analiza a profesorului Daniel Barbu citata mai jos:

Tismăneanu began his writing career as a dissenting Marxist, sympathizing with the intellectual currents known collectively as neo-Marxism. His doctoral thesis was cited as evidence that Tismăneanu was “a liberal student of Euro-Marxism” by University of Bucharest professor Daniel Barbu (who contrasted Tismăneanu with the official ideological background of Communist Romania, as one in a group of “outstanding authors”, alongside Pavel Câmpeanu, Henri H. Stahl, Zigu Ornea, and Vlad Georgescu).[27] Tismăneanu also states having been influenced by psychoanalysis, the Frankfurt School and Existentialism, and, from among the Marxist authors he had read at that stage, he cites as his early mentors Antonio Gramsci, Georg Lukács, Herbert Marcuse and Jean-Paul Sartre.[2]

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tism%C4%83neanu

Accesat: 8 iunie 2012

Precizez ca nu consider Wikipedia drept o sursa de informare academica. Poate fi, si chiar este, obiect de cercetare academica. Exista texte remarcabile acolo, dupa cum exista articole cel putin indoielnice. Cum am mai scris, faptul ca autorii sunt anonimi si ca textele pot fi continuu modificate (uneori chiar vandalizate) de diversii contributori genereaza, in multe cazuri, articole disputate. In unele cazuri, articolele pot deveni, fie si pentru scurt timp, pana intervin alti contributori, ceea ce profesorul Charles King numea tribune pentru hate speech ( el se referea la versiuni mai vechi ale textului despre mine pe Wikipedia, editia engleza, dar ar fi putut, la fel de bine, sa vorbeasca despre articole dedicate unor H.-R. Patapievici ori Adam Michnik). Nu am intervenit in viata mea pe acest medium, nu am nici priceperea, nici timpul spre a o face. Am preluat aici un fragment din Wikipedia, editia engleza, mentionand ziua accesarii, conform practicilor curente, pentru ca face trimitere la un articol al politologului Daniel Barbu pe care l-am citit. Dar, ca si atatia dintre colegii mei din mediul academic, atrag atentia intodeauna studentilor sa fie extrem de precauti si, in genere, sa citeze fie sursele originale, fie surse secundare care pot fi verificate.

Atunci cand apar semnele citarii, o repet chiar cu riscul sa mi se reproseze ca sunt pedant, ca perseverare diabolicum, textul trebuie sa fie riguros acelasi cu cel din originalul citat. Altminteri, poarta este deschisa pentru toate imposturile imaginabile. Nu ma indoiesc ca doamna profesoara Carmen Musat este de acord cu mine, macar asupra acestui punct. Mai ales acum, cand abunda scandalurile privitoare la plagiate si cate alte asemenea scandaloase fraude. Accentuez faptul ca Wikipedia, editia romaneasca, a scos intre timp de pe pagina respectiva acel text, banuiesc ca exact din aceste ratiuni pe care profesoara universitara Carmen Musat pare sa nu le considere relevante.

Nu, doamna Carmen Musat, nu ma “lamentez delirant” cum atat de elegant va exprimati. Dvs ati transcris fidel un citat fals, invocand o sursa falsa (nu ati mentionat Wikipedia, ati trimis la o carte pe care, cum admiteti acum, nu o citiseti). Nu e sfarsitul lumii, se intampla gafe si erori chiar la case mai mari (v. scandalul legat de istoricul britanic Orlando Figes). Din respect pentru studentii si cititorii Dvs, va rog sa admiteti acest adevar factual. Nu de alta, dar altfel aprobam si prelungim ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitatea publica, titlul cartii sale despre care Dvs ati scris cu pretuire in revista “22″, in martie 2005, aceste randuri, vai, cat de actuale:

Mereu surprinzator si paradoxal, Andrei Plesu propune in volumul de fata nu doar o radiografie complexa a identitatilor sociale ce supravietuiesc in interval, ci si o descriere a dezordinii etice contemporane, a carei paradigma definitorie este nerusinarea.


Cteste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1173 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by