Primul lucru pe care il putem constata dupa o luna de experiment pontocratic este ca starea de permanenta agitatie, zumzetul naucitor creat de statiile de televiziune mogulizate cu ale lor excrescente pe bloguri si de discursurile incontinente ale lui Crin Antonescu par sa se fi domolit. Victor Ponta pozeaza in omul “linistii si ordinii”. NU stiu daca si al legii–-vom vedea ce se va intampla in cazul Adrian Nastase, tergiversat de o maniera care intrece orice imaginatie. Inteleg ca urmatoarea infatisare are loc pe 13 iunie, o zi in care, absolut previzibil, Ion Iliescu devine extrem de nervos.
In 1990, FSN-ul strangea randurile in jurul sloganului “Un presedinte pentru linistea noastra”. Brucan proclama necesitatea “partidului mare”. Pluralismul era stigmatizat drept sursa de “instabilitate”. Piata libera era demonizata, timp in care fostii securisti faceau averi ilicite. Avea loc privatizarea nomenklaturii. Decomunizarea era ignorata cu superbie, ba chiar atacata drept “vanatoare de vrajitoare”. NU m-ar mira ca foarte curand Victor Ponta sa anunte ca a sosit momentul sa “o lasam mai moale” cu decomunizarea. Este in fond vorba de discipolul celui care ii persifla pe cei care “ling dosare”…
In 1990, fostii asistenti si lectori de la “Stefan Gheorghiu” (Vasile Secares, Virgil Magureanu, Iosif Boda, Dorel Sandor, Elena Zamfirescu), fostii cercetatori de la Centrul de Studiere a Tineretului de pe langa CC al UTC (Petre Datculescu, Vladimir Pasti) si cati altii lucrau de zor la intemeierea ideologica a ceea ce H.-R. Patapievici a definit drept sistemul Iliescu. In parte, cum putem constata, au izbutit. Insa doar in parte. Dar ideologia construita atunci este fundamentul “teoretic” al pontocratiei.
Pontocratia este efortul neo-nomenklaturist, inradacinat in ranchiuna nedisimulata si apetit vorace pentru acapararea tuturor resurselor, materiale si simbolice (v. TVR), de a restaura sistemul Iliescu, lovit puternic, dar NU se stie daca si mortal, de reformele juridice si institutionale incepute in 2005 si accelerate in ultimii ani. Zamislit politic de gruparea Iliescu-Hrebenciuc-Nastase, intr-o nesfanta alianta cu PNL-ul antonescian si PC-ul voiculescian, Victor Ponta le este indatorat pana peste cap, NU va iesi din poruncile lor. In spatele lui Ponta, decisiv si implacabil se afla Ion Iliescu si Adrian Nastase, adevaratii tragatori de sfori. Premierul a fost si ramane his masters’ voice.NU stiu cat va suporta statutul de marioneta, in fond NU tocmai agreabil. Vom vedea.
Devorat de imense complexe, un monument de egocentrism, spirit revansard si vindicativ, Crin Antonescu participa zelos la aceste actiuni menite sa intoarca inapoi ceasul istoric. Mai precis spus, le si initiaza. Dupa parerea mea, restauratia a demarat fara urma de ambiguitate ori de jena in noiembrie 2010, in momentul “marelui bocet national” orchestrat in primul rand de Antene si de Realitatea, in memoria rapsodului oficial al comunismului dinastic, Adrian Paunescu. NU era omagiat doar poetul, cum o fi fost el, ci se rosteau panegirice pentru “marele patriot”, “militantul pentru binele celor multi” etc, se pregatea resuscitarea (reabilitarea) miturilor celor mai nocive ale stalinismului national.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
