In fine, dupa un val de articole cazute pe spate la ideea rezervatiei naturale Vacaresti, un articol din Gandul aduce si o perspectiva mai cu picioarele pe pamint.

Cristian GhineaFoto: Hotnews

Probabil ca ziaristii au ceva reflex pavlovian cand aud cuvintele `Rezervatie Naturala`. Daca e rezervatie si e naturala, e musai de bine, nu? Eu cred ca e o prostie. Nu poti face rezervatie naturala in mijlocul orasului. Orasul este antiteza rezervatiei naturale. Orasul are propria sa latura… naturala. Si se numeste `parc`.

Haideti sa va zic de unde m-am pornit contra. Stiu doua chestii din experienta mea directa:

1. Din copilaria mea la tara – Natura in starea ei… naturala e o ticaloasa care inteapa, musca, suge singe, te umple de praf, urzica, hirsie, taie, umfla etc. Poate la munte mai e cum mai e, dar la noi la campie natura e chiar o ticaloasa daca o lasi de capul ei. Cine a fost la prasila ca mine stie ca taranul se lupta cu natura permanent, doar de asta taiam buruienile de pe linga porumb si dupa o luna ne intorceam iar, aceleasi buruieni, iar la taiat, munca de Sisif care omoara. Deci, mai usor cu natura minunata – buruienile sunt perfect naturale, ca si pojarul. Depinde de context daca e buna sau nu.

Pentru astia crescuti printre betoane si deveniti ecologisti in parcul IOR natura in sine o fi minunata, dar e doar un fetis, un complex de oraseni.

Ultima data cind am avut de-a face cu ticaloasa a fost simbata, cind am dat sa culeg niste cirese (naturale, de la tata din gradina) si natura m-a urzicat. Drept pentru care am pus la cale un masacru anti-natura in coltula ala de gradina. Sa se invete minte! Penultima data, de Paste, am dat sa ajung la Dambovita prin zavoi si scirba naibii de natura a acoperit fostul drum forestier de m-am umplut de paienjeni si praf. Deci, natura… naturala sucks – nu stiu de unde v-a venit chestia asta ca e minunata.

Daca e sa fie in Delta Dunarii – foarte bine, sa murim pentru natura neintinata de civilizatie. Sustin organizatia Salvati Delta! Le-am si donat la un moment dat cite ceva. E misto sa mergem sa vedem natura naturala. Dar in Delta. Si din barci. Pt. D-zeu, nu in mijlocul orasului!

2. Din experienta mea londoneza, Kew Gardens s.a – natura e misto cind e ordonata, plivita, aranjata. Atunci abia te poti plimba, respira, relaxa. Doua secole de atenta si brutala domesticire au facut din gradinile englezesti ceea ce sint. Adica un loc minunat in care putem sa ne bucuram de… natura. Doar nu credeti ca gazonul ala superb e natural, nu? Daca ar fi dupa capul naturii, acolo ar fi buruieni, tepi si sobolani de camp, nu pajiste, stejari si veverite.

Cum de singurul exemplu gasit si bun de servit e in Argentina? Londra, Berlin? Orasele astea barbare de sunt pe jumatate parcuri cum de nu s-au gindit la rezervatii urbane? Oare pentru ca au PARCURI?

Deci, din astea doua experiente, eu nu inteleg faza cu Rezervatia Naturala in oras. Sunteti nebuni? Adica vor fi aproape 200 de hectare de buruieni, lastaris si animale salbatice de campie pe care le vor calca masinile cind scot nasul din habitat? Care stiti animale salbatice de campie altele decat vulpi, ridicati mina sus! Da, nu e ca in filmele de pe Discovery!

Ca sa nu mai zic de drama oamenilor alora care nu-si vor mai vedea proprietatile (vedeti Gandul) pt. ca vrea guvernul sa salveze pasarile.

Dom`le, dar pasarile alea fix numai in oras pot sta? Semicentral asa, cu vedere la Rezervatie? La mine la tara – 50 de km de Bucuresti – sunt pline baltile de pasari, pariez ca sunt aceleasi.

Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro