Scria Monica Lovinescu despre vadimita ca maladie contagioasa. Injuria, calomnia, denigrarea ca mod de existenta. Am citit in ultima saptamana lucruri halucinante, distorsionari aberante ale cuvintelor mele, am fost tinta unui mini-tsunami de insinuari si insulte de parca eu as fi devenit presedintele Consiliului Stiintific al IICCMER, nu liderul de onoare al PNL. S-a scris in nestire despre “sinecuri”. Lucruri pe care le-am scris pentru ca le-am gandit au fost prezentate drept o linie politica dictata de la Cotroceni. Simpatia pe care am aratat-o experimentului Ungureanu a fost transfigurata in “pupinism” ca si cum nu s-ar fi stiut pretuirea mea statornica pentru istoricul si omul politic Mihai Razvan Ungureanu.
Am avut eu contract de plata zilnica (cum este cutuma internationala pentru experti), per diem etc? Sunt nefericit la Washington si vreau sa ma linistesc la Bucuresti? Chiar nu putem intelege ca exista si niste valori cu care unii dintre noi chiar ne identificam? Ca decomunizarea, cu tot ce implica ea, inseamna, pentru un numar de oameni, nu sinecuri, nu locuinte de serviciu, nu masini la scara, nu calatorii, nu o relatie ancilara cu un partid politic, ci un angajament stiintific, intelectual si moral? Pentru mine, ce a mai dreapta evaluare a ceea ce incerc sa fac, incepand din 1981, cand am parasit Romania din ratiuni politice, este ceea ce mi-a spus Constantin Ticu Dumitrescu: m-am straduit si ma straduiesc, impreuna cu prietenii mei de valori si de idei, sa asigur fundamentul teoretic al unui anticomunism democratic, deci al unui anti-totalitarism romanesc. Cum de pricep acest lucru sotia mea, fiul meu, colegii si studentii mei, prietenii mei din Statele Unite si din Romania, dar nu-l admit cei care se obstineaza sa caute ceea ce nu au cum sa gaseasca: un interes material, o pofta de marire si alte asemenea aiureli? Chiar trebuie redusa orice explicatie la bani, compensatii, rasplati, functii, interese meschine? M-a platit cineva sa scriu “Mizeria utopiei”, “Reinventarea politicului”, “Fantasmele salvarii”, “Stalinism pentru eternitate” ori, mai recent, “Diavolul in istorie”? Pana si Securitatea ajunsese la concluzia ca nu sunt o fire materialista.
Credeam ca timpul va calma aceste patimi denigratoare, m-am inselat. Pe langa posedatii fascisto-comunisti, au intrat in joc anti-anticomunistii, cu propriile lor ipocrizii si insinuari. Este intr-adevar amuzant sa-i auzi pe Nistorescu, Roncea si Carmen Musat, uniti in cuget si-n simtiri, spunand exact acelasi lucru, utilizand aceleasi citate pe care Vadim le-a tot vehiculat in anii 90. Daca as fi in locul lui, i-as da in judecata pentru plagiat de “idei”. Imi amintesc un articol din “Romania Mare” de prin 1991 cu titlul “Volodea, sobolanul navetist” care ma anunta in final ca “echipa de deratizare” se afla pe urmele mele. Nu vad diferente esentiale intre mentalitatea acelui text si editorialele ce-mi sunt consacrate in “Observator Cultural”, aceasta reincarnare a “Luptei de clasa” la ceasul pontocratiei.
Cand doamna Musat scrie cum scrie, si mai ales ce scrie, nu ma mira ca apar si discipolii din subterane, oameni care se simt “respectabilizati” de aceasta instigare “de la varf”. Toata campania impotriva mea face posibila o astfel de reactie: in mod normal, chiar daca o gandea, un George Stanca s-ar fi rusinat sa publice un text absolut infam. Dar pentru ca si “Observator Cultural” o spune, se simte si el justficat (si aparat) sa o spuna. Astfel ca doamna Musat este argumentul vadimistului Stanca si nu invers. Este vorba de legitimizarea retoricii demonizante, stigmatizante si eliminationiste, a ceea ce H.-R. Patapievici numeste critica de exterminare. Intr-adevar, ce poti face cand ti se spune ca nu esti urmasul lui Glad, Gelu si Menumorut, ce sa mai vorbim de Burebista si Decebal, ca trebuie sa-ti faci bagajele si sa o iei din loc? Cam astea erau si opiniile ajunse la putere odata cu guvernul Goga-Cuza.
Iata un citat din imundul “pamflet” semnat de G. Stanca, o productie prin nimic diferita de instigarile huliganice din interbelica foaie antisemita “Sfarma Piatra”:
Te-ai băgat de-a sila în istoria noastră! De fapt, dragă Tismăneanu, mata eşti un Roller al epocii băsescane. Ai făcut să dispară urmele lăsate de ai tăi, relele lor criminale mimând că acuzi bolşevismul. Pe avantaje din urma tuturor: în calitatea de mare “kremlinolog”. Păi, la noi toţi cei trecuţi de 60 de ani sunt “kremlinologi”. Căci, au apucat pe viu binefacerile bolşevismului şi ale lui Tătuca Stalin. Te-ai pus în capul scribilor de istorie recentă. Şi al celor care au făcut Revoluţia. Ce treabă ai dumneata cu Revoluţia Mea!? Eu sunt erou, tu ce eşti!? Ai desfiinţat Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Ai blocat cercetări serioase ale INMER. Care se apucase de un lucru util poporului român: să cunoască adevărul adevărat! Nu cel pe care îl clamează oportuniştii, părinţii “luptei de clasă ” şi ai “internaţionalismului proletar”! Ai supt destul de la uscata, pleoştita ţâţă băsescană a anticomunismului de serviciu. Ca şi alţii, intelectuali subţiri şi apatrizi; “ubipatriaubiben”-iştii de teapa dumitale. Back in USSR! Şi dacă tot pleci, ia-l şi pe poetul nobeliar. Că ne-a otrăvit şi ne-a orbit or cu curilingusul prezidenţial – în trai bun, burse&călătorii “de documentare” – ori cu inspiraţia divin-cotroceneană. Lăsa-ţi-ne-n sărăcia noastră!
O stingheresc cumva pe directoarea “OC” aceste aberatii rasiste? Nici vorba. Cum scria mana ei dreapta, Ovidiu Simonca, “cine seamana vant, culege furtuna”. Eu as putea spune, cine seamana, se-aduna…
http://www.click.ro/vedete/scrisorile_lui_stanca/Draga-Vladimir-Tismaneanu_0_1404459641.html
As mai releva ca directoarea revistei, Carmen Musat, in zelul ei demascator, incurca tot felul de lucruri. De pilda, am plecat din Romania in 1981. In 1983, anul mentionat de doamna Musat, mi s-a deschis dosarul de urmarire SIE. Freudian slip, indeed. In plus, voind sa ma infiereze drept un apologet al marxismului, nici macar nu citeaza din originalul cartii mele din 1976, “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, ci preia, ca si atatia altii, un text de pe internet cu clare distorsionari ale originalului, nemaistiind exact unde vorbesc eu, unde vorbeste N. Ceausescu (sic) si unde vorbeste Herbert Marcuse, subiectul acelui capitol din lucrare. Pot paria ca profesoara universitara Carmen Musat, de profesie filoloaga, n-a deschis niciodata volumul si a citat prin copy and paste de pe internet. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
