Ce s-a ales de…?Recentele fapte publice privind eșecul repetat al numirii ministrului educației, al numirii (și demiterii) unui director de agenție națională pe motiv de “comportament inadecvat” și altele asemenea, îmi atrag atenția – și cred că nu numai mie -, asupra unei situații mai serioase, mai complicate care presupune uriașe pierderi…neimpozitate. În acele ministere, agenții naționale și alte instituții publice unde s-au produs cele de mai sus, cum se muncește în zilele și săptămînile de lipsă a managerului șef? De aici putem extinde: ce s-a ales de munca din timpul unei guvernări timp de ani de zile? Pare o prostie, nu-i așa, față de zecile de milioane de euro care, în ani de zile, n-au produs kilometrul acela de autostradă, față de milioanele de euro consumate de programe de pregătire care nu reușesc, ani de zile, să modifice comportamentul funcțional al nivelelor de acțiune în sectorul public (vezi cazul programelor POSDRU) etc. Nu cred că e chiar o prostie. Să vedeți de ce.
Cine plătește TVN?Mulți consideră că eșecul unei guvernări e taxat/amendat electoral prin refuzul de a mai vota partidul sau coaliția X și de a vota partidul sau coaliția Y. Uneori, mai rar, electoratul ar sancționa astfel și eșecul sau falimentul unei ideologii sau al unui sistem politic. Cred că asta nu e totul.
Taxa pe valoarea adăugată este una indirectă și e plătită de consumatorul produsului sau serviciului respectiv. Valoarea adăugată este “valoarea nouă creată în urma ciclului de producție”. Taxa aceasta permite colectarea la buget a unor sume importante care, apoi, vor reintra în circuitul financiar-economic sub alte denumiri. Dar este o taxă care e plătită. Nu scapă nimeni. În timp ce taxa pe valoarea neadăugată (TVN), aceea pe un mandat electoral sau ministerial sau de funcționar public care a fost un eșec sau care nu a adus nicio valoare, aceasta nu este plătită. Decît, eventual, cînd vreo instanță este/se sesizează și persoana publică respectivă este urmărită penal și primește o sentință cu executare.
Candidații la diverse demnități sau funcții și poziții publice promit de multe ori lucruri foarte concrete. De la “Transport gratuit”, la “ zece biserici în fiecare sector” lungă e lista promisiunilor făcute indecent electoratului. La final de mandat, de primar general sau de primar, sau de ministru, e făcut decontul, adică de la promisiunea electorală care i-a permis obținerea mandatului la rezultatul final al acestuia, s-a produs vreo valoare adăugată ? Cred că într-o mai mare măsură și în multe, multe cazuri “s-a produs” o valoare neadăugată. Care nu e taxată. Nu cu votul.
Cînd un primar sau un ministru este repus în funcție, într-un alt ciclu electoral, asta este pentru că “are experiență” sau pentru că a reușit să producă valoare adăugată? Mi se pare că mai degrabă pentru “experiență”. (!?) Dacă el/ea n-a adăugat valoric nimic și totuși lui/ei i se încredințează din nou portofoliul X sau demnitatea Y, asta se întîmplă și pentru că există cine să plătească. Să plătească efectele concrete ale acelei legi proaste, ale acelei inițiative politice care schimbă jocul politic în raport cu mandatul originar pentru care a fost dat votul. Căci noi suntem “consumatorii”, plătitorii acelei distrugătoare taxe pe valoarea neadăugată care anemiază teribil forța statului român de a face pași concreți, bine gîndiți spre o calitate mai bună a vieții noastre.
Cine/ce vor de la noi?Cronică este neputința de a comunica bine, corect, firesc, eficient atît a partidelor cît și a multor persoane publice, oameni politici și nu numai. Privești bannerele, observi, în general, limbajul vizual al materialelor de campanie electorală ( care costă mult), și nu poți să nu observi stîngăciile, inadvertențele, figurile surprinse de fotograf în atitudini fie inexpressive, unele, fie ridicole, altele. Unele sunt …cu mîna întinsă. Disperat efort de …comunicare. De la figurile de pe bannere, care pot părea uneori scary, ale unor Silviu Prigoană, George Becali la efectele schimbării de…culoare asupra “identității vizuale” (vezi cazurile Popescu Piedone și Sulfina Barbu, același negru cu verde), de la spoturi electorale care, unele, abia gîngăvesc abecedarul relațiilor publice, ale marketing-ului politic și primele rînduri ale “ghidului de campanie electorală” la proasta exprimare a unei gîndiri proprii în limba română în studiourile tv, multe sunt obstacolele care îl împiedică pe plătitorul onest de TVA să voteze pe producătorii dovediți de valoare neadăugată.
Din păcate, cuantumul acestei taxe se acumulează progresiv, de la un mandat la altul. Efectele distructive sau incoerente ale măsurilor legislative sporesc și ele, alături de cinica și destrăbălata “luptă” politică prin care spațiul public este infestat iar redresarea morală a unei națiuni este tot mai îndepărtată, orizontul de neașteptare al multor alegători. Cînd nu mai e aproape nimic bun de așteptat, în ciuda optimismului de circumstanță afișat în contextual actualui derapaj comunitar european, rămîne întrebarea nu cu cine votez, ci dacă modelul democratic de funcționare a statului pus în operă la noi, mai ales după 2007, nu are cumva nevoie de tratament intensiv cetățenesc. Întrucît legătura elementară care îi lega pe cetățean de reprezentantul său s-a anemiat sau chiar, într-o anume măsură, a dispărut.
Cine mă reprezintă?Calcinată de imoralitate, de dispreț pentru viața oamenilor care încearcă să trăiască în normele unei civilizații bazate pe valoare adăugată, producătorii de valoare neadăugată au proliferat deja modelele unei noi barbarii contemporane: cu instrumentele politice ale civilizației ei construiesc lumea românească lipsită de viziunea încrederii în potențialul uman. Observați, vă rog, că din niciun discurs politic de azi, la noi, nu răzbate credința că efortul unei națiuni poate să ducă la o calitate mai bună a vieții noastre, din nicio luare de poziție nu vezi, nu ești încredințat că lucrurile pot reintra pe un făgaș normal, bun. Ca întotdeauna, ni se fac promisiuni.
Normele unei noi etici a reprezentării cetățeanului, român/european, ar trebui elaborate pentru a construi un drum al certitudinii. Comisia Europeană a decretat anul 2013 ca “Anul European al Cetățenilor”. Comentariul doamnei Viviane Reding, comisar European pentru Justiție și Cetățenie, privind acest proiect, sună astfel: “Anul European al Cetățenilor va fi o bună ocazie de a reaminti oamenilor ce drepturi au datorită Uniunii Europene și ce poate face Uniunea Europeană pentru fiecare dintre noi.” Cred, însă, că, în primul rind, oamenilor ar trebui să le fie redată încrederea că drepturile lor funcționează bine în fiecare stat și că acțiunea politică nu prejudiciază calitatea vieții cetățenilor. “Valoarea neadăugată” produsă de un stat membru al UE este, aș spune, traductibilă în nivelul deficitului structural și al datoriei publice. Faptul că noul Pact fiscal European va preîntîmpina, se speră, derapajele acestora, și că prevederile sale de bază vor trebui incluse în Constituția fiecărui stat membru ( fără Marea Britanie și Cehia), spune mult despre îngrijorarea privind un nivel major al stabilității europene. Dar spune mult și despre nivelul de reprezentare carent al multor cetățeni europeni în această perioadă. Inclusiv al nostru, al cetățenilor români.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
