Noi, romanii, avem un stil unic in lume de a ocoli subiectele principale. Pentru fiecare duduie siliconata care sare coarda in direct, zglobie si fara griji exista ingropat in beci, bine imbalsamat, cadavrul unei reforme sau al unui scandal administrativ. Pentru fiecare scalambaiala de tip Gog, omul care are atac cardiac in direct, exista o hotie din banul public neinvestigata cum trebuie. Pentru fiecare talk-show unde manelistii vietii politice mai dezbat o problema “arzatoare”, fara cifre si fara date, dar cu foarte multe pareri, exista o poveste uluitoare care ramane nespusa.

Razvan OrasanuFoto: Arhiva personala

1. Lopata in dinti din Piata Universitatii

Festila Pietei Universitatii pare a se fi stins fara ca cineva sa mai incerce a o revigora. Desi furia manifestantilor din 34 de judete era in principal si foarte direct adresata presedintelui Basescu, evenimentele au condus intr-un final la demisia Guvernului Boc si venirea unui alt cabinet cu o durata de viata mai mica decat a mustei tete, Guvernul MRU. Guvernul Boc si a sa demisie a stins cumva valvataia furiei, iar sictirul omniprezent, pasivitatea si letargia s-au reintors in Romania. Cum am spus aici , prima grija a manifestantilor din Piata Universitatii a fost de a trimite un mesaj direct catre primul om in stat, restul era secundar, nici macar nu aveau foarte multa rabdare sa dezbata. Orice actiune mai concilianta, chiar si la o vreme dupa eveniment, ar mai fi imblanzit climatul de indarjire – dar nicio astfel de declaratie nu a sosit si sunt slabe sanse ca va sosi de aici inainte.

2. “PSD si PDL, aceeasi mizerie”

O lozinca mai putin mediatizata ca “Jos Basescu”, chiar mai putin mediatizata decat sloganurile contra proiectului Rosia Montana din Piata Universitatii, domina in continuare gandirea multor romani. Nu comentez daca echivalenta e corecta, daca sloganul e bine ales, spun ca este ceea ce foarte multi romani gandesc. In plus, protestatarii din Piata au fost destul de incoerenti in doleantele lor, orice tentativa de coagulare a pierit pana la urma, astfel incat cu exceptia unui tanar Gavroche ce a vorbit in Parlamentul European nu a rams nicio fata distinctiva, nicio doleanta cotabilizata de societate, inclusa in vreun plan de guvernare, sau macar prealuata de toate fortele politice, de Guvern, de Parlament. Singurul element contstant, pe langa furia impotriva presedintelui a fost furia impotriva partidelor politice principale. Nu doar Dan Diaconescu, Lis, Irinel Columbeanu si Ludovic Orban au fost luati la cafteala si injuraturi, acelasi lucru s-ar fi intamplat si cu orice activisti de la orice partid care ar fi incercat sa isi impuna vointa, sa vorbeasca sau chiar si sa incerce, prin prezenta, sa acapareze evenimentul. Antonescu si Ponta nu stralucesc neaparat in actiunile politice din ultimul timp, insa o initiativa foarte buna a fost separarea mitingului politic (tinut la Arcul de Triumf) de cel din Piata Universitatii – nu cred ca exista om sanatos la cap in Romania care sa spuna ca ar fi fost bine sa fie unite. Orice alta decizie ar fi condus foarte probabil la morti, raniti si scene de razboi civil in centrul Bucurestiului. Manifestantii militant de partid care s-au dus totusi de la Arcul de Triumf in Piata Universitatii au avut bunul simt si prevederea de a scapa pe drum de orice insemne de partid sau culori distinctive, in momentul in care s-au pierdut in multime. Dupa eveniment, constat un apetit pentru miscari politice, deghizate in ONG-uri sau “miscari” –Mihai Razvan Ungureanu si Baconschi, dar si Casa Romania sau Noua Republica. Nu am auzit insa niciun politician recunoscand deschis ceea ce spunea Misu Negritoiu intr-un articol de pomina in Ziarul Financiar:

Ne-am întors de unde am plecat: de la abordarea politicilor de bază până la calitatea actului de guvernare suntem înapoi la începutul anilor ’90, când măcar aveam scuza că nu ştiam prea multe.Acum avem de fapt vulnerabilităţi mai mari decât înainte de intrarea în UE pentru că s-a văzut că la noi derapajele sunt repetabile: ne corectăm o dată şi pe urmă revenim la aceeaşi problemă.Acum 15-20 de ani nu ştiam ce şi cum să facem, apoi am ştiut, dar le-am făcut greşit. Şi aşa am ajuns singura ţară din UE care continuă să lucreze cu Banca Mondială în programe de restructurare economică de bază. Este eşecul generaţiei politice a anilor ’90 din care am făcut parte şi eu”

3. Raed Arafat si “ghici cine pleaca?”

Raed Arafat, poate nu ne mai amintim, avea, in opinia presedintelui , opinii “stangiste”, “pleca de la o premiza gresita”, crea o “psihoza publica”, ar fi considerat guvernul Boc “ticalos”, transmitea mesajul “mincinos si incorect” ca unele gasti de golani ar dori distrugerea sistemului public de ambulanta . “Si cand au mers pompierii, si cand au mers salvarile, si and s-a impiedicat cineva pe strada, daca era o personalitate publica, a iesit domnul doctor sa ne explice ca a fost salvat de sistemul de urgenta, platit pana la ultimul leu din banii acestei populatii”, ne spunea presedintele, anuntand ca in alte tari sistemul de urgenta este privat. Celui care a avut o rabdare olimpiana si si-a pastrat demnitatea in tot scandalul public, trecand prin demiterea, inlocuirea pentru doua zile cu Ciuhodaru (ucis ca personaj public dupa aceea, nu se mai aude nimic de el) si revenirea in minister. Nu au fost scuze, nu a fost nici macar o re-amenajare, nu a fost nici macar o explicatie – presedintele a spus doar ca interventia in direct a fost o “eroare”, dar nu a promis nici pana azi ca renunta la ideea de ambulate private, platite din fonduri publice. In 22 de ani, nimeni nu a trecut printr-o astfel de manevra birocrata, in afara de Arafat. Raspunsul la ghicitoarea cine pleaca a avut un posibil raspuns destul de nefericit pentru presedinte, dat de foarte multi romani. Societatea ar trebui sa ii fie recunoscatoare pentru Raed Arafat nu doar pentru infiintarea SMURD, dar si pentru faptul ca nu a lasat impresia ca s-a intors pe cai mari la minister, ocupandu-se in doua zile dupa intoarcere de culegerea oamenilor care riscau sa moara sub gerul care venea peste Romania. Daca nu ar fi intervenit, am opinat aici ca aveam mai mult de 68 de morti, desi subiectul a fost mai putin dezbatut decat cel al ranitilor usor din Piata Universitatii.

4. Rolul televiziunilor in evenimentele din Piata Universitatii

Nu e vorba doar de jurnalistii batuti de la Antena 3 sau de cameramanii de la majoritatea posturilor de stiri care sa straduiau sa infiga in orbita telespectatorului imaginile cele mai violente, in timp ce alergau precum niste vampiri dupa orice firicel de sange si scandal. Nu e vorba nici de dementa trimiterii Danielei Crudu ca reporter printre protestatari. Nu e vorba nici macar de unghiuri stranse care faceau protestatarii sa para mai multi sau de insufletirea brusca a multimii in momentul in care se porneau lampile camerelor de luat vederi si era clar ca era o transmisie in direct. Intr-un final, ce a rezultat si ce s-a vazut? Scenele cu ultrasi si cativa zeci de dementi distructivi au reusit sa acopere partial protestele pasnice din celelalte 33 de locatii din Romania, in special gratie montarilor TV. Puterea de sugestie a televiziunii a plantat in mintea oamenilor ideea ca ceea ce se petrecea intr-un anumit punct izolat din piata era ceva definitoriu pentru toata lumea de acolo si simbolic pentru protest, in sens mai larg. Puteti vedea aici, de pilda, tentativa mea semi-esuata de a explica ceva rational, in imposibila concurenta cu niste imagini violente. http://www.youtube.com/watch?v=gmOz5oUBne8. Nu e nimic in neregula cu televiziunea in sine, astfel de imagini au rulat in acea zi peste tot, iar abordarea a fost aceeasi.

5. Anchete ulterioare evenimentelor

Aici e o pauza totala, deranjata si incredibila. Derbedeii care au vandalizat trebuie gasiti si pedepsiti, pentru a demonstra ca in Romania functioneaza institutiile chiar si cand e emotie mare in tara. Pe de alta parte, jandarmul care au carat pumni in gura unui manifestant, in direct la TV, din simplul motiv ca facea parte din gloata care ar fi aruncat cu pietre in el trebuie si el luat la rost putin, mutat disciplinar daca nu altceva – iar rezultatele trebuie facute publice. Jandarmii care au fost raniti trebuie sa fie ingrijiti pe cheltuiala statului, si aici ar trebui anuntat public ceva. Celor care au fost raniti de catre jandarmi trebuie sa le fie adresate la un mimimum scuze publice, daca inregistrarile video arata ca nu au fost violenti ei insisi.

In Marea Britanie, de pilda, la orice eveniment care produce atat de multa miscare in societate, exista un public inquiry (un fel de ancheta in numele binelui public), efectuata de o personalitate a vietii sociale dincolo de orice repros – o figura independenta sau un judecator, cu mandat de a veni cu un raport public, care apoi este in general insusit in totalitate de autoritati, inclusiv cu lucrurile mai putin placute. Trebuie imbunatatit sistemul de comunicare pe care jandarmii il au la dispozitie pentru comunicarea cu manifestantii. Trebuie creat un sistem de interventie si mai rapida, in astfel de cazuri. Trebuie intrebat de ce ultrasii au putut sparge “baricada” jandarmilor – trebuie aflat cum au ajuns acolo, de ce si mai ales daca era cineva in spate. Trebuie intensificata pregatirea trupelor de interventie. Trebuie vazut in ce masura comunicarea trupelor a fost eficienta, la un moment dat sistemul de comanda a fost in mod clar depasit. “Lectiile” de la Bucuresti ar trebui diseminate in tara. CNA-ul nu am vazut sa fi facut un raport despre corectitudinea si obiectivitatea prezentarii evenimentului de catre televiziuni.

6. Legea Sanatatii

In padurea de zgomote, a existat un ministru pe care il chema Ritli care a spus ca regreta disputa Basescu-Arafat, adaugand un lucru esential : “chestiunile semnalate de dl. Arafat se refereau la o parte ingusta a legii, pe cand legea este mult mai larga”. Intr-adevar, din vreo 30 de pagini de legislatie noua propusa, atentia s-a concentrate pe cateva articole. Noul Ministru Cepoi a repus in dezbatere publica legea, ramane de vazut daca exista forta politica pentru a o adopta, contine o droaie de schimbari fundamentale in sistem care, chiar daca sunt gandite in sistem coerent vor produce schimbari majore, care pana in prezent nu au fost discutate in societate in vreun fel. Autoritatile sunt si ele perfect absente in aceasta zbatere, ca dezbatere nu o pot numi, iar de la episodul Arafat nimeni din Ministerul Sanatatii nu si-ar ridica scafarlia deasupra parapetului ciuruit de gloantele oprobriului public.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro