Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Justitia vs (?!) Presa. Istoria recenta a unei initiative ce a generat dezbateri aprinse

de Cristi Danilet     Contributors.ro
Miercuri, 23 mai 2012, 10:33 Actualitate | Opinii


Cristi Danilet
Foto: Arhiva personala

Prezenţa mai multor jurnalişti şi ong-işti la sediul CSM pe 22 mai 2012, când s-a discutat necesitatea aprobării unui proiect de ghid pentru relaţia justiţie-presă elaborat în cadrul unui proiect cu finanţare olandeză, a scos în evidenţă carenţe în comunicare din partea CSM. În cele ce urmează voi face un scurt istoric al acestei iniţiative care se vrea benefică atât pentru sistemul juridic, cât şi pentru mass-media.

O postare mai veche, dar actuală
Scriam acum 8 ani un articol despre relaţia sistemului judiciar cu mass-media. L-am intitulat „Presa vs (?!) Justiţia”, semnificativ pentru acea perioadă când judecătorii şi procurorii erau lipsiţi de un organism care să le apere reputaţia profesională, în care un caz ruşinos din justiţie era tratat drept un fenomen în sistem, în care presa independentă făcea o adevărată dizidenţă şi în care un alt gen de presa era folosită pentru decapitarea unor instanţe şi parchete sau timorarea asociaţiilor profesionale.

Concluzionam atunci că presa trebuie să fie un partener al justiţiei, că ambele au rol educativ şi preventiv, că presa e mecanismul prin care poate creşte încrederea în justiţie,că justiţia trebuie să fie independentă dar şi presa la fel.  Că justiţia trebuie să fie imparţială iar presa să dea dovadă de acurateţe, că presa este o formă de responsabilizare a procurorilor şi judecătorilor, că apropierea dintre justiţie şi presă nu poate merge până la influenţarea corectitudinii actului de justiţie, că nu e admisibil ca uneori campaniile de prezentare publică a unor cazuri să meargă până la campanii anti-magistrat.

O situaţie mai veche, încă actuală
Nu aş putea spune că de atunci lucrurile s-au îmbunătăţit foarte mult. Poate mai mult totuşi în justiţie decât în presă: cu excepţia înfiinţării CSM ca organism independent, simptomele unei prese cancanistice şi şantajiste s-au păstrat şi chiar accentuat, iar aşa-numitele „surse judiciare” au devenit mai oficiale decât purtătorii de cuvânt. Cazurile sunt oarecum izolate, dar semnificative. Condamnări penale sau sancţionări civile ale unor jurnalişti care au încălcat grav viaţa privată, care au publicat fotografii sau filmări fără acceptul subiecţilor, sau care au adus injurii unor persoane, inclusiv publice, sunt de acum cunoscute. Din păcate, la aceasta situaţie a contribuit neimplementarea în România a Rezoluţiei şi Recomandării din 1993 privind etica jurnalistică ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum şi lipsei unui organism deontologic naţional la nivelul acestei profesii.

Însă, doar pentru că în presă există asemenea specimene care nu fac cinste breslei (şi pe care mă feresc să le spun „jurnalişti” sau „ziarişti”), nu înseamnă să punem căluş jurnaliştilor de bună-credinţă, cu adevărat profesionişti. De aceea, îmi menţin pe de-a-ntregul concluziile din articolul citat, care poate e chiar mai actual ca atunci când l-am scris.

O relaţie mai veche între justiţie şi presă
Revenind la proiectul CSM intrat în dezbatere publică în aceste zile, nu aş vrea ca el să fie privit ca o iniţiativă „Justiţie vs. Presa”, deşi după cum a demarat şi la ce formă s-a ajuns iniţial o atare caracteristică nu ar fi departe de adevăr.

Astfel, anul trecut am fost sesizaţi de necesitatea de a îmbunătăţi actualul Ghid de relaţii justiţie-presa (Hot CSM nr. 277/2006) şi actualul Ghid de relaţii al purtătorului de cuvânt al CSM cu instanţele/parchetele şi presa (Hot CSM nr. 542/2008). Pe de o parte, magistraţii ne-au sesizat că aceste reglementări permit accesul jurnaliştilor, în lipsa unei acreditări şi chiar neinvocând vreun interes, la dosare inclusiv interesând viaţa privată, sau că deseori sunt fotocopiate stenograme care apar apoi în presă deşi discuţiile redate nu au legătură directă cu cazul instrumentat. Pe de altă parte jurnaliştii ne-au sesizat fie că nu se cunosc prevederile Ghidului actual (deşi hotărârile din 2006 şi 2008 erau publicată, a apărut chiar şi un Ghid practic pentru jurnalisti în 2008), fie că se aplică diferit acest Ghid de către parchete (PICCJ dă copii de pe rechizitorii, DNA refuză acest lucru) sau de către instanţe (unele permit accesul presei la orice dosar, altele îl restricţionează discriminatoriu sau contrar dispoziţiilor CSM, unele permit efectuarea de copii altele doar consultarea dosarului), sau că unii jurnalişti sunt favorizaţi de anumiţi purtători de cuvânt, ori că Ghidul e până la urmă un îndrumar cân el ar trebui să fie obligatoriu.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















469 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by