Poveste cu PDL: daca n-ai cap primesti un sut in tur

Marţi, 22 mai 2012, 20:14 Actualitate | Opinii

Imaginati-va ca asistati la urmatoarea scena. Un personaj apare in cadru, se furiseaza fara zgomot dintr-o parte. Arata destul de serios, amenintator chiar; pare sa urmeze un plan, pare sa ascunda o arma. In partea cealalta stau dusmanii lui, dar nu i-au detectat apropierea. Poate se gandesc la un traseu, poate chiar dorm, murmurand prin somn imprecatii la adresa adversarilor. De acum, puteti ghici usor ce urmeaza sa se intample, nu? Nu. Ce se intampla e ca primul personaj avanseaza silentios in mijlocul scenei, si ajuns acolo scoate o trompeta ascunsa si incepe sa urle din ea si sa topaie prin jur. Un moment - de uluiala - mai tarziu, dusmanii scot linistit niste arme si-i intrerup sec si dureros reprezentatia. Amuzant, nu? Comedia asta absurda se petrece relativ des pe scena noastra politica, si da batai de cap oricui ar vrea s-o analizeze rational, scrie Doc, pe blogul lui.

In rolul protagonistului sta, de o buna bucata de vreme, PDL. S-au indragostit de rol, dragii de ei. Poate ca le place sa primeasca lovituri, stiu eu? Haide sa va dau un exemplu. In clipa in care premierul Boc si-a anuntat demisia si presedintele l-a desemnat pe Mihai Razvan Ungureanu, intocmai ca in exemplu, mi-a fost foarte usor sa ghicesc ce urmeaza sa se intample. PDL, afectat de o guvernare impopulara, urma sa se schimbe la fata. Vechea conducere urma sa faca un pas inapoi, iar MRU si echipa lui sa faca un pas inainte. Cateva schimbari de culoare si masuri guvernamentale cu impact electoral mai incolo, partidul sau miscarea astfel rebranduita intra in alegeri. Era atat de greu de prevazut? E cursul logic, la fel de logic cum te astepti ca personajul nostru serios sa se foloseasca de intrarea surpriza impotriva adversarilor sai. Ce s-a intamplat in realitate? Vechea echipa de conducere si guvernamentala n-a facut niciun pas in spate. Mai mult, MRU n-a facut niciun pas in fata. Din contra, a inceput sa faca ochi dulci spre PNL, sa faulteze propriul partid! Adica sa topaie, impreuna cu pedelistii, cu o trompeta, desi probabil ar fi fost mai seriosi sa faca asta la propriu. Nu le-a luat mult adversarilor sa-i intrerupa reprezentatia, desigur. Iar eu stau si acum si ma gandesc, ce va fi fost in capul acestor oameni?

Alta pozna e cu schimbarea sistemului de vot. PDL are cu "majoritarul cu un tur" un fel de relatie de dragoste-ura, ceea ce probabil ca-i va atrage inamicitia adeptilor si adversarilor sistemului deopotriva. Dincolo de asta, PDL are, in aceasta privinta, un fel de ura de sine. Nu ma refer la adoptarea lui, in sine. Aici pot presupune ca a fost incapacitatea de a prevede, in 2007-8, situatia electorala din 2012. Ma refer la decizii luate dupa adoptarea acestui sistem. Sunt doua absolut similare, de parca ar vrea sa adauge un alt nivel de absurd peste cel deja existent. E ca si cum protagonistul istorioarei cu trompeta, refacut cu chiu cu vai dupa lovitura, s-ar gandi ca poate n-a fost indeajuns de idiot o data si ar decide sa refaca scena.

Votul uninominal majoritar cu un tur a fost adoptat chiar de PDL, anul trecut, pentru alegerea primarilor. Strategia a fost clara, am ghicit-o imediat. Mizand pe neintelegerile in interiorul USL, vor face ei insisi o alianta electorala, cu partidele existente deja in coalitia de guvernare. Nu trebuie sa fii specialist in sisteme electorale ca sa iti dai seama de asta: pe o scena politica fragmentata, cum e la noi, succesul pe sistemul cu un tur depinde covarsitor de capacitatea de a face aliante electorale. Pe majoritarul cu 2 tururi partidele pot negocia sustinere reciproca inaintea turului decisiv; pe sistemele proportionale pot negocia odata ajunse in parlament. In schimb, pe sistemul majoritar cu un tur, cine face o alianta solida inainte de alegeri castiga. Nu mai ai un tur ca sa negociezi dupa primul; si nici nu mai prinzi, cu 20% din voturi, 20% din parlament. Or, alianta aia electorala a PDL cu UNPR (macar) daca nu cu UDMR a intarziat inexplicabil sa apara. A inceput ulterior si foarte timid, de fapt, nu, nici macar atat: a fost un fel de "liber la aliante" dat de la centru. Imediat dupa asta, tot de la centru, mai precis din Bucuresti, s-a pus pauza. Nu e clar ce s-a petrecut, de fapt, nu e clar daca s-a petrecut ceva serios. Pur si simplu n-a mai mers. Si conducerea partidului a privit la asta cu un fel de detasare tampa. Iar azi episodul s-a repetat, aproape identic. PDL avea sansa sa refaca alianta electorala cu UNPR, foarte importanta de-acum si pentru alegerile parlamentare, odata cu adoptarea majoritarului cu un tur si acolo. Trebuiau doar sa voteze proiectul privind taxarea averilor mari, in conditiile in care era una din promisiunile facute partenerilor de guvernare! N-au facut asta. Condusi la deputati de dl Toader - posesorul unui proaspat bilet de papagal pentru ca a descoperit ca majoritarul nu-i proportional - pedelistii au refuzat sa-si tina o promisiune si sa castige un posibil aliat.

Daca prostia ar durea, dl Toader si restul de la conducerea PDL s-ar retrage de la sine, fiind mult prea preocupati sa-si procure constant analgezice. Cum se pare ca nu doare catusi de putin, fizic vorbind, singura sansa pentru partid sa scape de ei, si de rolul ridicol in care e pus sa joace, este ca prostia sa doara electoral. Si de afirmatia din urma nu am nicio indoiala, cel putin daca nu vor intra in rol adversarii.

Comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.