Deja apar declaratii (“vom face totul”) la cel mai inalt nivel in directia mentinerii Greciei cu “orice pret” in uniunea monetara. Semn ca pomenile electorale vor curge inainte de noua runda de alegeri si nu din partea “iresponsabililor” care au guvernat pana acum tara ci din partea euro-responsabililor cu austeritatea grecilor. Gasiti mai jos o lista de posibile masuri populisto-europene pentru reambalarea “salvarii” euro.

1.Stergerea partiala sau totala a datoriilor

Grecii vor fi pusi sa promita ca nu vor mai mistifica ever rapoartele macro, ca vor fi mai responsabili, bla-bla. Dezavantajul major: cum sa le ceri spaniolilor, italienilor, portughezilor sa tina deficitele sub control si sa mestece mai departe broasca austeritatii cata vreme grecilor li se trece totul cu vederea?

2. Restructurarea datoriei 2.0

O parte din creditorii privati au inghitit galusca asta, de ce n-ar incerca si BCE/FMI sa guste din ea? Sigur, in scopul nobil al mentinerii zonei euro, a macro-stabilitatii etc. Se pot inventa multe argumente in jargonul pasaresco-financiar pentru a explica ca nu te joci de grexitul cand ai expunere medie de 3% din PIB-ul comunitar.

3. Datoria ramane, stergem doar dobanzile

Pentru fetele de pension din institutiile financiare care s-ar infiora restructurand sau stergand datoriile grecesti, avem varianta stergerii dobanzilor mentinand principalul. Convenim: cat timp grecii nu au crestere economica nu platesc dobanzi la datorii, cat timp PIB-ul continua sa le scada nu platesc nici fractiuni din principal. Nu suna rau, nu?

4. Algoritm de ascundere a pierderilor sub pres

Ce ne supara cel mai tare daca Grecia da faliment sau daca iese din zona euro? Ca bancile care au expuneri pe Grecia vor trebui sa ia in brate ditamai pierderile generand inca un val de panica in euro-zone si injectii masive de capital pentru calmarea pietelor. Pai, nu mai bine inventam un algoritm nou de calcul a valorii activelor grecesti detinute de respectivele banci, algoritm care sa mentina la valoarea nominala respectivele active chiar daca euro e inlocuit cu drahma la Atena (ma rog, sau orice valoare-cea de achiztie de pilda-in afara celei de piata care va ajunge repede aproape de zero)?

Inca o idee in final. Pietele de actiuni si euro-dolarul au fost supra-vandute in ultima vreme si e nevoie de o corectie in sens invers. Vor navali deci stirile optimiste in curand. Poate vor reusi sa ne iluzioneze partial ca lucrurile au fost aranjate (in definitiv e an electoral inca) si vor urma luni de calm si cresteri de cotatii bursiere. Problemele raman insa si vor rabufni din nou. O criza a supraindatorarii nu se poate rezolva decat prin falimentul creditorului/debitorului (deflatie) sau prin cel al banilor (inflatie). Cat timp nu avem nici una nici alta ne miscam in cerc.