Copy and paste, furt intelectual, fraude dupa fraude, CV-uri trucate, ciuntite deliberat si refacute peste noapte, biografii universitare nascocite, penibile dezacorduri gramaticale, “infratiri cu natura si cu divinitatea”, ma intreb ce se intampla cu conducerea invatamantului romanesc? Pana si comunistii aveau un minim respect pentru Ministerul Invatamantului (succesivii ministri de dupa proletarul ilegalist Gh. Vasilichi–Athanasie Joja, Ilie Murgulescu, Stefan Balan, Miron Constantinescu, Mircea Malita, chiar Paul Niculescu-Mizil–erau cu totii gramati). Exista o lumina la capatul acestui tunel? Eu ma obstinez sa cred ca da, dar pentru a o gasi este nevoie de tenacitate, vointa (inclusiv vointa politica) si imaginatie (institutionala). Comisia Prezidentiala condusa de profesorul Mircea Miclea (vicepresedinte a fost dl Daniel Funeriu) a propus reforme drastice si urgente in invatamantul romanesc. Multe dintre propuneri au fost preluate si dezvoltate apoi in prevederile Legii Educatiei.
Dupa peste doua decenii de la iesirea din comunism, convulsiva si nu tocmai concludenta, asa cum a fost ea, lucrurile in domeniul educatiei ar fi trebuit sa se fi asezat cat de cat pe directia normalitatii. Nu mai putem blama comunismul pentru aceste patologii. Indiferent de mostenirile comuniste, nu (doar) ele explica fenomenul imposturii pe care il observam cu tot mai accentuata neliniste. Da, comunismul a fost domnia minciunii, a nerusinarii si a imposturii, dar traim acum intr-un alt univers, in statul de drept. Abaterile de la codul onoarei academice trebuie sanctionate imediat, fara ezitari si fara incercari de justificare a nejustificabilui. Ma gandesc la elevii si studentii din Romania si, nu neg, ma cam trec fiorii. Nu citesc si ei ziarele, nu se uita la televizor?
In ce priveste performantele academice, exista criterii obiective (ori cat mai putin subiective). In Statele Unite, profesorii sunt evaluati anual de catre comitete selectate (prin vot secret) dintre proprii colegii (Merit Committees). Aceste comitete dau calificative pe baza de chestionare precise si a CV-ului actualizat anual. Scara merge de la nesatisfacator la exceptional (outstanding). Intra in discutie trei elemente: cercetare/carti/articole; predare; servicii aduse universitatii, profesiunii, statului etc In stiintele umane, pe langa ISI, se ia in consideratie Social Science Citation Index. Conteaza ce carti ai publicat, la ce edituri (aici exista, de asemenea, o ierahie stabilita cat mai putin subiectiv). Cartile de autor sunt cele mai importante, urmeaza volumele coordonate etc Conteaza, desigur, ce burse ai obtinut (Guggenheim, Wilson Center, NEH, ACLS etc)
Democratiile liberale se bazeaza pe transparenta si pe ceea ce numeste accountability, posibilitatea tragerii la raspundere a celor alesi ori numiti in functii publice. Pe vremea comunismului, se vorbea despre “doctorate pe puncte” (se ne amintim de Elena Ceausescu si nu doar de ea). Este oare nevoie sa vorbim acum despre ministri pe puncte? Actuala discutie din Romania pe tema credibilitatii academice a unor persoane numite sa conduca invatamantul mi se pare un test decisiv pe acest sensibil si extrem de relevant subiect. La doua decenii si mai bine de la colapsul dictaturii comuniste, exista destui oameni onorabili, respectati, credibili, care sa conduca reformele din educatie. Important este sa-i identifici, sa-i convingi sa intre in joc si sa le asiguri deplinul sprijin politic pentru a-si putea face treaba. Un editorial celebru al lui Noel Bernard la “Europa Libera” relua, in anii 70, vechiul proverb privind pestele si capul sau. Un ministru al educatiei si cercetarii trebuie sa fie un veritabil educator si/sau cercetator, nu un impostor.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
