Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Sistemul de vot, între strategie electorală și responsabilitate politică

de Adrian Sorescu     Contributors.ro
Luni, 14 mai 2012, 10:34 Actualitate | Opinii


Adrian Sorescu
Foto: Arhiva personala

În acest moment, există o propunere legislativă inițiată de senatorii USL și votată în Senatul României, prin care ar urma să fie introdus, pentru alegerile parlamentare din acest an, sistemul electoral majoritar cu un singur tur de scrutin (poreclit de mai toată lumea, într-un mod cu totul impropriu, “uninominalul pur”). Asta în condițiile în care comisia parlamentară pentru modificarea actualei legi adoptase prin vot, cu câteva săptămâni în urmă, sistemul “mixt cu compensare”, similar celui folosit în Germania (urmând să fie elaborată o propunere legislativă bazată pe acest sistem).

Explicația inițiativei USL este legată de faptul că, în urma constatării că a ajuns să dețină majoritatea în această Cameră, liderilor acestei formațiuni le-a venit ideea să forțeze adoptarea unui sistem de vot care, prin deformările pe care le produce la nivelul raportului dintre numărul de voturi obținute și numărul de mandate cîștigate, ar avantaja net USL în raport cu PDL și aliații săi, la următoarele alegeri. Intre timp, USL a ajuns să dețină majoritatea și în Camera Deputaților, fapt concretizat în succesul moțiunii de cenzură pe care a inițiat-o împotriva Guvernului Ungureanu.

Sistemul de vot – instrument de strategie electorală

Am fi deosebit de naivi dacă ne-am închipui că există multe locuri în lume unde modul în care se aleg parlamentarii se stabilește ținându-se cont de imperative care țin, spre exemplu, de asigurarea reprezentativității alesului, dar mai ales a parlamentului, de implicarea electoratului în selecția candidaților, de asigurarea șanselor egale pentru toți competitorii, de relația pe care ar urma să o aibă alesul cu circumscripția, etc. Și în România, ca mai peste tot in lume, orice partid politic, atunci când se află în situația de a accepta sau respinge un anumit sistem de vot, face acest lucru plecând de la cele mai egoiste socoteli cu putință. In cazul României, atitudinea pe care au avut-o principalii lideri politici, de-a lungul vremii, este cum nu se poate mai edificatoare în acest sens. In perioada 2001 – 2004, liderii PNL și PD (partide cu ceva mai mult de 7% fiecare in Parlament, la ora aceea) erau adepții sistemelor cu reprezentare proporțională susținând, în cel mai bun caz, propunerea avansată de Asociația Pro Democrația (APD) – sistem mixt cu compensare (jumătate din mandate atribuite primilor clasați în colegiile uninominale și cealaltă jumătate direcționată către candidații situați pe locurile 2 și, eventual, 3, astfel încât să se compenseze disproporțiile apărute în urma primei faze de atribuire). În perioada 2007 – 2008, în special după referendumul prin care s-a respins propunerea de suspendare Președintelui, la inițiativa acestuia, PD a devenit promotorul sistemului majoritar (cu două tururi). Spre deosebire de perioada 2002 – 2003, PD ajunsese să fie creditat în sondaje privind intențiile de vot, cu cele mai mari procente, aspect ce îl facea să se considere avantajat de un astfel de sistem. PNL și PSD (alături de UDMR și PC), s-au opus însă, ideii de a fi adoptat acest sistem, astfel încât, în cele din urmă, s-a ajuns la formula care este și în aces moment în vigoare. Iată că acum, când preferințele electoratului s-au schimbat iarăși, de data aceasta în favoarea USL, liderii partidelor care compun această alianță au încetat a mai fi apărătorii sistemelor cu reprezentare proporțională și au devenit promotorii celui ma inechitabil sistem, din punct de vedere al reprezentării opțiunilor exprimate de alegători la urne – sistemul majoritar cu un singur tur, în speranța că acest sistem le va aduce un procent de parlamentari mult mai mare decât procentul de voturi pe care îl vor obține la nivel național. Iar în acest moment, principalul apărător al sistemelor cu reprezentare proporțională a devenit PDL.

Efectele sistemului majoritar cu un singur tur în viața politică din Marea Britanie

Pentru cei care nu cunosc acest sistem, menționez (cerându-mi scuze față de cei care îl cunosc) că este vorba de sistemul în cadrul căruia teritoriul pe care se organizează alegerile este împărțit într-un număr de circumscripții uninominale egal cu numărul de reprezentanți care trebuie aleși. În fiecare circumscripție, fiecare partid sau alianță poate propune un singur candidat, urmând a fi declarat ales candidatul care obține cel mai mare număr de voturi, indiferent de procentul pe care numărul respectiv îl reprezintă din numărul total de voturi. “First-past-the-post” – îl numesc englezii, preluând o expresie folosită în cursele de cai. Merită a fi subliniat că este cel mai vechi sistem de vot cunoscut în istoria alegerilor parlamentare din Europa (și nu numai), dar că, pe de altă parte, dintre toate țările europene, îl mai întâlnim doar în Marea Britanie (nu și în Irlanda de Nord). În afara Europei, mai este folosit în țări foste sau actuale colonii britanice: SUA (în marea majoritate a statelor), India și Canada (pentru alegerea camerei inferioare a parlamentului).

Chiar dacă, în mai toată Europa, de câteva decenii, tendința este de a fi adoptate sisteme electorale care să asigure o reprezentare proporțională a partidelor în raport cu voturile pe care le primesc (iar pentru alegerile pentru Parlamentul European este chiar interzisă folosirea sistemelor majoritare), sfârșitul lui “first-past-the-post” în Marea Britanie nu se întrevede. Iar acest lucru nu este întreținut numai de cele două partide cărora acest sistem le conservă supremația pe scena politică britanică – laburist și conservator, ci și de o mare parte din electorat – de regulă, electoratul celor două partide. Anul trecut, în baza acordului semnat de conservatori și liberal-democrați la formarea coaliției de guvernare, s-a desfășurat un referendum pentru înlocuirea actualului sistem cu sistemul “cu vot alternativ” (un sistem în cadrul căruia, pentru alegerea parlamentarului din circumscripție, alegătorul poate să voteze doi candidați, pe care însă, trebuie îi clasifice, marcându-le numele pe buletinul de vot cu “1”, respectiv “2”. Ei bine, participanții la referendum au respins propunerea de schimbare a sistemului electoral, cu mai mult de 67% de voturi “împotrivă”.

Totuși, sistemul majoritar cu un singur tur este criticat, inclusiv în Marea Britanie (nu numai în cercurile liberale, dar și în lumea academică), dintr-o serie de considerente, între care putem enumera:

  • faptul că guvernele rezultate în urma alegerilor pot avea reprezentativitate scăzută (pot fi susținute de o majoritate parlamentară, însă doar de o minoritate de alegătorilor dintre cei care votează);
  • faptul că stimulează “votul util” (alegătorul nu votează cu candidatul/partidul preferat, ci cu candidatul cel mai puțin de neacceptat, dintre cei care au șanse de câștiga alegerile în circumscripție);
  • faptul că un procent mare dintre cei care votează nu sunt reprezentați în Parlament. Într-o circumscripție în care câștigătorul obține, spre exemplu 35 – 40% din voturi, aproapa două treimi dintre alegători ajung să nu fie reprezentați (în condițiile în care, spre deosebire de actualul sistem din România, voturile lor nici nu sunt redistribuite în favoarea candidaților din alte circumscripții);
  • faptul că prezintă un obstacol foarte serios în calea noilor intrați (și mai tinerilor) în politică;
  • faptul că face practic imposibilă apariția unor partide politice noi.

Referitor la primul aspect, iată două exemple – alegerile din 1979 și cele din 1983:

rezultatele alegerilor pentru Camera Comunelor, din 1979 (în voturi și mandate)

Partidul/ alianța politică Voturi obținute Mandate obținute Voturi obținute [%] Mandate obținute [%] Abatere de la proporționalitate

[%]

Partidul Conservator 13.697.923 339 43,87 53,38 (+) 9,51
Partidul Laburist 11.532.218 269 36,90 42,36 (+) 5,46
Partidul Liberal 4.313.804 11 13,81 1,73 (-)12,08

rezultatele alegerilor pentru Camera Comunelor, din 1983 (în voturi și mandate)

Partidul/ alianța politică Voturi obținute Mandate obținute Voturi obținute [%] Mandate obținute [%] Abatere de la proporționalitate

[%]

Partidul Conservator 13.012.316 397 42,43 62,51 (+) 20,08
Partidul Laburist 8.456.934 209 27,58 32,91 (+) 5,33
Alianța Social Democrat – Liberală 7.780.949 23 25,37 3,62 (-) 21,75

Din rezultatele acestor două scrutinuri pot fi extrase câteva concluzii care merită a fi subliniate:

1.    în urma ambelor scrutinuri, a fost instalat un guvern conservator (condus de Margaret Thatcher), care a beneficiat de susținerea unei majorități în Parlament (în Camera Comunelor, de fapt), fără a se bucura însă, de susținere la nivelul majorității celor care au votat în cele două scrutinuri. Astfel, se poate invoca foarte ușor faptul că guvernele Thatcher rezultate în urma acestor alegeri au avut, la nivelul populației, mai mulți adversari decât susținători;

2.    la finalul primului mandat, Partidul Conservator a pierdut din susținători, obținând, în alegerile care au urmat (în 1983) cu aproape 700.000 de voturi (în procente, 1,44%) mai puțin. În mod absolut paradoxal însă, această pierdere la nivelul susținerii din partea alegătorilor s-a tradus într-o creștere a numărului de mandate de la 339 la 397 (în condițiile păstrării unei rate de participare la vot foarte bune – 76%, respectiv 72%).

3.    La ambele scrutinuri observăm că sistemul de vot a favorizat primele două partide, care au obținut un procent de mandate semnificativ mai mare decât procentul de voturi primite de la alegători, dar mai cu seamă primul partid, în timp ce a defavorizat net cel de-al treilea partid, care a obținut cu 12,08%, respectiv cu 21,75% (!!!) mai puține mandate decât voturi.

4.    În ciuda faptul că, la alegerile din 1983, alianța dintre Partidul Liberal și Partidul Social Democrat s-a apropiat foarte mult de Partidul Laburist, (obținând 25,37%, față de 27,58% cât au obținut laburiștii), primii au câștigat 3,62% din mandate, în timp ce ceilalți s-au ales cu 32,91% din fotoliile din Camera Comunelor.

Așadar, constatăm, în cazul acestor alegeri, o serie de anomalii, care se datorează și variază în funcție de distribuția teritoriala a voturilor exprimate pentru diferiții competitori, adică în funcție de acțiunea unui factor de hazard, factor caracteristic doar sistemelor majoritare, nu și celor proporționale.

Ca să fim însă, corecți până la capăt, trebuie să trecem în revistă și avantajele acestui sistem, care constau în:

  • simplitatea (sistemul este foarte ușor de înțeles de către alegători și, implicit rezultatele alegerilor derulate prin acest sistem sunt ușor de înțeles);
  • faptul că împiedică prezența partidelor extremiste în parlament (de fapt, partidele extremiste sunt împiedicate “la pachet” cu celelalte partide, altele decât cele care domină viața politică din țara respectivă);
  • faptul că determină guvernări stabile, susținute de majorități parlamentare stabile.

Ultimele două avantaje însă, merită discutate, întrucât ele rezultă din faptul că, așa cum arăta Duverger încă din anii ’50 (și cum avea să întărească, prin argumente și exemple, de-a lungul anilor), sistemul majoritar cu un singur tur contribuie la menținerea sistemelor bipartide, ori într-un astfel de sistem (cum este și cel britanic), puterea este diputată de două mari partide, învingătorul obținând, de regulă, majoritatea locurilor în Parlament. Iar acest lucru se explică prin două fenomene pe care, așa cum arătam mai sus, le determină acest sistem: votul util și disproporția reprezentării opțiunilor politice, de regulă în favoarea primilor doi competitori.

Un aspect important care merită, de asemenea, subliniat, este faptul că “first-past-the-post” contribuie la menținerea sistemelor bipartide acolo unde acestea există de multă vreme, în democrațiile solide și stabile. Pentru că sunt și țări în care viața politică (economiă, socială) este dominată, decenii de-a rândul, de un singur partid care câștigă detașat toate alegerile și care se confruntă cu un număr relativ mare de partide mărunte. Iar “uninominalul pur” contribuie la supraviețuirea și a unor astfel de sisteme de partide, prin faptul că le permite candidaților partidului “dominant” să-și câștige mandatele chiar dacă majoritatea alegătorilor din circumscripțiile lor sunt de partea adversarilor (vezi cazul Indiei și al Mexicului).


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















811 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by