O criza a supraindatorarii se rezolva fie distrugand datoria (falimentul debitorului/creditorului) fie distrugand valoarea banilor (inflatie). Prin sirul de constrangeri cu care este asociata, austeritatea mareste numarul falimentelor in randul debitorilor (venituri mai mici la datorii la fel de mari). Politicile de stimulare aducand mai multi bani in economie diminueaza puterea de cumparare a banilor economisiti (dobanzile mai mari sunt un lux pe care bancile centrale nu si-l mai asuma in actuala situatie a datoriilor publice). Cum e mai bine?
Cum Hollande a castigat alegerile din Franta, in Europa va castiga tot mai mult teren scenariul B (stimulare a economiilor). Vom auzi deci ca austeritatea duce la contractie economica, veniturile mai mici ale debitorilor vor pune din nou presiune pe banci, statul va incasa venituri mai reduse iar criza datoriilor suverane poate fi oricand reincarcata (Spania dupa Grecia). Politicile de stimulare au dat ceva roade in SUA, pietele muncii ca si cele de capital par sa-si mai fi revenit, de ce n-ar merge acelasi lucru si in Europa?
Avantaje? Populatia si micile firme primesc bani mai multi, o parte ii intorc in consum (mai multi bani=mai multa incredere), cererea din economie creste, restantele la banci scad. Riscuri? Sa umflam din nou niste bule (banii ieftini pompati de bancile centrale migreaza oricum de pe un activ pe altul) in care sa-si prinda urechile si cei neafectati pana acum de umflarea pietei imobiliare, bursiere, etc entuziasmati de veniturile un pic mai mari din buzunare.In plus, cum veniturile populatiei vor cunoaste o oarecare crestere, inevitabil vor apare presiuni inflationiste la care bancile centrale nu pot raspunde prompt: statele sunt prea datoare pentru a face fata la dobanzi mai mari la bonduri. Victime? Vom avea, previzibil, formule noi de calcul a inflatiei, ponderi schimbate, ma rog, orice artificiu statistic care sa ascunda realitatea din teren. Cei afectati vor fi in principal cei care au economii in banci, dobanzile nemaiasigurand conservarea puterii lor de cumparare.
In mod evident ne confruntam cu doua rele, dar care este totusi raul mai mic? Daca ne orientam in functie de numarul celor afectati, austeritatea loveste in toata lumea, mai mult in cei care au datorii. In schimb, “stimularea” ii afecteaza doar pe cei cu economii prin banci, o categorie oricum mai subtire decat debitorii.
Pe unde este Romania prin aceasta ecuatie? Noul Guvern pare decis sa incerce strategii de stimulare a cererii. Reintregiri de salarii si pensii, reducere CAS la angajator in paralel cu cresterea salariului minim, TVA redus la alimente (ultimele doua din 2013, cu un mare “daca”). Obstacolul principal este insa serviciul datoriei publice care devine mai greu de finantat din 2013-2014 (imprumutul de la FMI este inlocuit cu banii mai scumpi luati din piata, iar dobanzile sunt duble). Fara atragerea de bani suplimentari din fonduri europene, fara o minune la capitolul colectare (reducerea evaziunii), mentinerea salariilor reintregite si pensiilor fara CASS devine deja o sarcina dificila, ca sa nu mai pomenim de restul masurilor de stimulare (TVA si CAS redus, crestere de salariu minim, etc). Sa nu uitam ca am obtinut o majorare a deficitului bugetar pentru 2012 in conditiile in care salariile cresc in acest an doar din iunie iar in primele 4 luni toate pensiile au fost taxate. Ce va fi in 2013 cu salarii si pensii reintregite inca din ianuarie? Ca sa nu mai pomenesc de solutiile pentru despagubirea proprietarilor pentru care suntem presati la CEDO. Tare mi-e teama ca politicile romanesti de stimulare sa nu ramana repede fara benzina.
0
1
