Instituţia care organizează examenul: Învăţământul universitar din România.

Marius DiaconescuFoto: Arhiva personala

Subiect examen: Programul de guvernare Victor Ponta pentru Educaţie, secţiunea Învăţământ universitar.

Student: Corina Dumitrescu, profesor universitar, doctor în drept, rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, candidat pentru portofoliul de ministru al Educaţiei.

Evaluarea generală a răspunsului

Capitolul 13, „Educaţie”, din programul guvernului Ponta a fost redactat de către ministrul nominalizat, doamna Corina Dumitrescu. Textul reprezintă viziunea personală a domniei sale despre punerea în practică a obiectivelor USL în domeniul educaţiei.

Din cele 12 puncte, formulate la nivelul unor notiţe de curs, adică fără a fi enunţate fraze coerente şi complete, 8 idei sunt general valabile pentru orice guvern. Cele 8 puncte sunt deja în aplicare, ca de exemplu susţinerea doctoranzilor şi post-doctoranzilor prin burse din programul POSDRU, utilizarea eficientă a resurselor, susţinerea cercetării ştiinţifice etc. Nivelul de generalitate este atât de mare, încât nu merită atenţie. Doamnă student, aştept ceva mai concret pe acest subiect de guvernare, nu copiaţi idei de la guvernele anterioare.

Evaluarea detaliată a punctelor inovatoare

În schimb, sunt patru puncte care merită discutate atent cu candidatul la minister, deoarece constituie noutăţile guvernului Ponta, respectiv a ministeriatului Corinei Dumitrescu la Educaţie. Doamne fereşte!

Primul punct din program, „Deblocarea posturilor din învăţământul superior”, este un obiectiv cu scop electoral, aşa cum găsim în deschiderea fiecărui capitol din programul de guvernare. Din cauza crizei, avansările şi noile angajări sunt blocate în învăţământul superior de stat, dar orice om cu mintea întreagă înţelege caracterul provizoriu al acestei măsuri. Doamna candidată la minister vrea să ne cumpere pe cei de la universităţile de stat, ca să îi declarăm veşnic omagiu pentru că ne permite să avansăm. Chiar şi deblocate posturile, deocamdată este destul de greu să aduni punctajul stabilit prin lege pentru un post de conferenţiar sau profesor universitar. Adică din cauza ex-ministrului Funeriu fiecare viitor profesor sau conferenţiar trebuie să mai muncească, să pună osul să mai scrie şi să publice. Pentru a scrie trebuie să faci cercetare, altfel aplici reţeta des întâlnită a plagiatului sau compilaţiei. Atâta doar că nu prea mai e posibil acum, tot din cauza lui Funeriu cel rău. Căci nu mai e suficient să scrii două articole de ziar şi să faci o crestomaţie, adică o culegere din textele altora, ca să ajungi profesor universitar. Nu, după Funeriu ăsta, studiile şi cărţile trebuie să aibă o anumită calitate ştiinţifică şi să fie publicate în reviste sau la edituri acreditate după criterii severe.

Din fericire pentru noi, universitarii de la stat, dar mai ales pentru cei privaţi, căci şi lor li se aplică aceleaşi reguli din cauza lui Funeriu, doamna candidată la minister are o soluţie originală. Of, putem răsufla liniştiţi. Punctul 4 prevede „Regândirea criteriilor de promovare a cadrelor didactice în concordanţă cu realitatea sistemului de învăţământ românesc”. Ca să nu ne sperie, completează după reguli de topică a propoziţiei frecvent întâlnite în textele juridice: „cu menţinerea calităţii drept condiţie primordială de funcţionare a sistemului de învăţământ”. Adică realitatea sistemului de învăţământ românesc te obligă să scazi calitatea profesorilor, dar te angajezi că vei păstra calitatea sistemului de învăţământ? Hai că folosesc prea multe repetiţii într-o frază, m-am molipsit de la doamna ministru.

Nu doar universitarii particulari se vor bucura de procesul de „regândire” al doamnei Corina Dumitrescu. De câte ori a sughiţat Funeriu din cauza pomenirii lui de către asistenţii, lectorii şi conferenţiarii de la universităţiele de stat, mă mir că nu a murit asfixiat sau „înnecat”. Mai strângeam şi bani de coroană! Mai bine hai să „regândim” criteriile de promovare. Funeriu le-a făcut prea greu de atins, el ne crede pe toţi Nadia Comăneci. Desfiinţăm nota 10 pentru ca nimeni să nu mai aspire la ea şi astfel „performanţa” poate fi notată cu 9, 8, 7, 6 au chiar 5. Îi vedeţi pe parlamentarii cu talente pedagogice studiind prin biblioteci sau laboratoare? Sunt sigur că nu. Dar dă bine ca imagine, ca deputat şi senator, să mai scrie pe cartea de vizită şi profesor universitar.

Funeriu a avut intenţii rele: toţi profesorii, indiferent de gradul didactic, să îşi legitimeze postul ocupat cu rezultatele academice, la fel ca în Europa. Dacă nu se „umblă” la criterii, sunt şanse reale ca în câţiva ani „greaua moştenire” de profesori universitari făcuţi peste noapte, fără un suport academic real, să dispară. Adică în timp să se formeze o elită profesorală serioasă. Efectul este atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Dacă la universitate sunt profesori de cea mai bună calitate şi calitatea absolvenţilor va creşte. Dintre acei absolvenţi unii vor ajunge profesori în sistemul preuniversitar, care ar trebui regândit şi din perspectiva salarizării, şi astfel măcar în 15-20 de ani profesorii titularizaţi la limita cunoştinţelor lor vor fi înlocuiţi cu profesori cu o mai bună performanţă intelectuală şi profesională. Efectul va fi vizibil peste mai mulţi ani: un învăţământ de calitate asigură contribuabili care nu doar produc, adică aduc bani la buget, dar gândesc mai mult decât nivelul micilor şi berii electorale. BINGO! Aici e de fapt ţinta programului de guvernare Ponta: de ce să gândească viitorii alegători? Gândim noi pentru ei, doar să mănânce micii, să îşi bea berea electorală şi să ne voteze.

Studenta candidat Corina Dumitrescu habar nu are ce este scorul relativ de influenţă. Ultimul ei punct este „sprijinirea revistelor ştiinţifice în vederea creşterii scorului relativ de influenţă”. Doamnă ministru (Ferit-o Cel de Sus!), scorul de influenţă este determinat de calitatea studiilor, aşa că ministerul nu are cum să „umble” în chestia asta. Doar ridicând standardele de performanţă academică, ceea ce văd că nu înţelegeţi. Când un studiu este mai interesant prin contribuţia la domeniul ştiinţific respectiv, este citat de alţi specialişti în domeniu şi astfel „se sprijină” revistele româneşti în vederea creşterii scorului relativ de influenţă. Bate calul să priceapă şaua!

Un alt punct important este revizuirea cifrelor de şcolarizare. Populaţia şcolară scade, iar din cauza blestematului de Funeriu nu se mai ia Bacalaureatul de către majoritatea absolvenţilor de liceu, aşa că scade şi numărul studenţilor de la fabricile private de diplome universitare. De unde să completăm cifra de şcolarizare? Hai să scădem cifrele la universităţile de stat, sigur cel puţin o parte din cei ce nu intră acolo vor veni şi la Dimitrie Cantemir. Să ştiţi că aici nu este conflict de interese…

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro