Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cand Prefectul de Dorohoi devine Presedintele Frantei - foarte subiectiv despre alegerile de duminica

de Cristian Muresan     Contributors.ro
Sâmbătă, 5 mai 2012, 13:26 Actualitate | Opinii


Cristian Muresan
Foto: Radu Sandovici

Vous êtes deux cent mille! Vous êtes le peuple de France! (Sunteţi 200 000 aici! Voi sunteţi poporul francez!). Se pare ca apelul disperat lansat de Sarkozy marţea trecută mulţimii uriaşe masate în Place du Trocadero nu va fi suficient. Ultimele cifre, cele optimiste, dau un scor de 52-53% în favoarea Candidatului Normal, cum mândru se auto-intitulează socialistul François Hollande. Sarkozy nu va scăpa de tăvălugul crizei care a măturat toate guvernele europene de patru ani încoace. Cel mult, va reuşi să iasă din scenă cu fruntea sus în urma unei campanii electorale pe care a conceput-o ca pe o adevărată demonstraţie de forţă. Franţa se îndreaptă veselă spre sinucidere economică şi vrea să tragă cu ea în groapă o bună parte a Europei. „Cea mai stupidă stânga din lume” se pregăteşte să ia puterea însetată de ura acumulată în lungii ani de opoziţie şi gata să reînvie vechile practici păguboase ale anilor ‘80. Atmosfera din capitala Franţei a devenit irespirabilă. Bulevardele Parisul se pregătesc duminică seara pentru o petrecere grotească în care steagurile roşii ale extremei stângi vor năvăli pe străzi alături de ochelarii Prada ai unor bobo inconştienţi. Orice alt scenariu pentru 6 Mai ţine de miracol.

Despre perioada Sarkozy şi realizările sau eşecurile ultimilor 5 ani, fiecare e liber să vadă partea plină sau goală a paharului. Cert este că din punct de vedere economic Franţa nu e astăzi în situaţia Spaniei sau a Italiei (împrumuturile de stat franceze se tranzacţionează la rate foarte scăzute). Şomajul e alarmant de mare, însă mai jos decât oriunde în Europa cu excepţia Germaniei – dar nu încape comparaţie între pieţele muncii din cele două ţări. Universităţile franceze (fără Grandes Ecoles) arătau jalnic, astăzi se reformează datorită autonomiei universitare. Simbolul ieşirii la pensie la 60 de ani, fără ca sistemul să fie finanţat, a capitulat. Uriaşele blocaje din transporturi, datorate unei minorităţi de grevişti înfierbântaţi, fac parte din istorie graţie legii serviciului public minim. Obsoletul şi obezul sistem public francez care angajeză milioane de funcţionari să taie frunză la câinii patriei a fost trecut parţial prin focul productivităţii serviciilor statului (ce insultă pentru finuţii funcţionăraşi!). Sute de mii de posturi au dispărut din organigramele pletorice. Da, Franţa are o problemă cu integrarea ţiganilor şi a arabilor. Orice discurs ipocrit pe această temă nu duce la nimic pozitiv. Sarkozy a încercat să se atace asupra subiectului, cert stângaci, dar parţial a reuşit. Franţa arată altfel pe scena internaţională de când energia-i, debordantă uneori, a pus în mişcare G20, salvarea Euro în câteva rânduri şi relaţii noi cu ţările arabe. De vreme bună încoace nici un sef de stat francez nu a mai câştigat un război – într-o anumită cheie de lectură nu e puţin lucru reuşita din Libia.

Franţa e o ţară pe muchie de cuţit. Orice par greşit o poate arunca în spirala infernală a deficitului nesustenabil şi a datoriei care explodează la rate sufocante. Ţara suferă de o lipsă uriasă de competitivitate industrială (costuri ridicate pe ora de muncă, taxe care asfixiază iniţiativa, produse necompetitive la export). Piaţa muncii e de o rigiditate alarmantă, moştenire directă a unei relaţii nesănătoase între partenerii sociali şi a unor sindicate minoritare total deconectate de la lumea reală. Ciclul preuniversitar al şcoli franceze scoate pe bandă rulantă neadaptaţi pentru viaţa de adult. Ţara e dezbinată între cei care cer imposibilul la nivelul prestaţiilor sociale arătând cu degetul înspre bogaţi şi cei care refuză să mai plătească pentru un sistem în care poţi câştiga mai mult stând acasa decât mergând la munca de jos (35% dintre francezi au votat pentru extreme!).

In acest peisaj gri, socialiştii aplică reţeta magică a oricărei campanii electorale: negarea realităţii, înjurătura ascuţită la adresa celor de la putere şi carul cu promisiuni deşarte. Pentru ca idila să fie completă au împins în faţă un personaj căldicel, normal, descurcăreţ cu verbul şi tare omenos în ochii alegătorilor. Cine e, de fapt, acest François Hollande? E un fel de Prefect de Dorohoi care s-a trezit peste noapte candidat la Preşedenţia Franţei. Cel pentru care era prevăzut postul a călcat între timp pe bec într-un Sofitel la New York. Zero experienţă, zero carismă, dar ce contează atunci când promite să-i tragă pe bogaţi în ţeapă gâdilând dibace imaginarul unui popor însetat de răzbunare. Ce ne propune personajul care « n-a făcut nimic în toată viaţa lui » după spusele propriilor colegi de partid? Gata cu productivitatea la funcţionari. Angajăm pe bandă rulantă la stat. Gata cu reducerile de impozite pentru întreprinderi si particulari. Cireaşa de pe tort: cine câştigă peste un milion de euro pe an, îi confiscăm 75%. Gata cu legea pensiilor. Unii, clientela mea politică, vor putea ieşi la 60 de ani. Gata cu prioriatea electricităţii de origine nucleară în Franţa. Prietenii mei, verzii, nu sunt de acord. Gata cu viaţa grea la scoală. Profi mai mulţi şi bani daţi părinţilor la început de an şcolar. Gata cu hărţuirea imigranţilor extra-europeni. Le vom da drept de vot la municipale. Vor vota pentru noi, evident. Gata cu şomajul. Statul va obliga companiile să angajeze tineri. Gata cu preţul exorbitant la benzina. Il vom bloca. Gata cu Franţa arogantă în lume. Ne vom retrage din Afghanistan. Gata cu austeritatea în Europa. Dăm drumul la robinetele cu cheltuieli…şi lista poate continua. Cine, cum, cu ce surse finanţează delirul personajului? Încetaţi cu întrebările impertinente!

Sketchul electoral s-a încheiat vineri noapte. Francezii trebuie să decidă duminică dacă repulsia faţă de stilul Sarkozy e mai puternică decât frica unei aventuri fără căpătâi. Pesemne că se vor arunca în braţele noului François (Mitterand). În situaţia actuală, şansele Franţei (şi a Europei, prin ricoşeu) se numesc Germania şi pieţele financiare. Ei sunt gardienii templului, cei care vor sancţiona prompt orice derapaj care riscă să dea foc casei comune. Europa e obligată să păşească pe ambele picioare. Reforme dureroase si rescructurarea unor sisteme de stat obsolete, respectiv investiţii şi inovaţie pentru a capta o parte din creşterea economică mondială. Vechile reţete stângiste bazate pe creştere prin cheltuieli curente ne vor duce în infern.

Foarte puţini mai cred în miracolul realegerii lui Sarkozy (ce palmă uriaşă ar fi pentru stânga arogantă şi sistemul mediatic execrabil!). Ultima speranţă a francezilor e că Prefectul de Dorohoi va fi constrâns de realitatea economică şi internaţională şi nu va putea să îşi pună în practică ideile năstruşnice. Cabinetele de avocaţi şi specialiştii în optimizare fiscală lucrează în foc continuu la Paris. Zeci de mii de francezi înstăriţi stau cu valizele fiscale făcute.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















742 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by