Desi imi iubesc tara, statul ma uraste (de Lucian Croitoru)

de Lucian Croitoru     HotNews.ro
Duminică, 29 aprilie 2012, 22:59 Actualitate | Opinii


Lucian Croitoru
Foto: Agerpres
Cativa prieteni si-au exprimat parerea ca, la noi, statul ii uraste pe cetateni. Nu conteaza daca au dreptate sau nu. Conteaza doar ca unor cetateni ai acestei tari le trece prin cap ca in timp ce ei muncesc pentru binele lor si al familiilor lor, si astfel pentru tara lor, statul ii uraste. Nu stiu daca sunt multi cei care gandesc astfel. Dar daca este in mintea multora, acest gand va submina increderea in institutii.

Pot fi multe cauze pentru acest gand, fiecare platitor de impozite putand avea motivele lui. In opinia mea, cauza profunda sta in atitudinea legiuitorului fata de cetatean. Aceasta se transfera in spiritul diverselor legi, pe care cetatenii il inteleg atunci cand efectele legilor ajung la ei. In multe cazuri, ceea ce ajunge la cetatean pare sa fie ostilitate si ura. Ce altceva sa inteleaga cetateanul cand, din cauza unor legi in care de multe ori joaca rolul de vanat, el pierde bani, timp si incredere?

Pentru a fi mai clar, dau doua exemple.

Primul exemplu priveste modul in care o persoana fizica este sanctionata daca circula pe drumuri nationale fara rovinieta. In functie de masina, sanctiunile sunt mai mari sau mai mici, dar nu mai mici de 250 de lei. In aceasta sanctiune este cuprinsa si valoarea unei roviniete pe 12 luni.

Cu toate acestea, sanctiunea se aplica si daca treci de mai multe ori pe zi prin dreptul camerei de supravechere si, intre timp, nu ti-ai cumparat rovinieta. Este celebru cazul calugaritei care a primit 250 de amenzi. Aici se vede dispretul statului fata de cetatean. Legiuitorul ar fi putut sa aleaga sa il protejeze pe cetatean, precizand in lege ca din banii pe prima sanctiune, ii cumpara acestuia o rovinieta pe 12 luni. Cetateanul ar fi remarcat ca statul sanctioneaza nerespectarea legii si, prieteneste, previne repetarea incalcarii ei. Asa ar face un stat care il respecta pe cetatean.

Dar nu, legiuitorul a ales sa fie ambiguu. Pe aceasta baza, o companie de stat s-a transformat in vanator de amenzi. Ea sta la panda, asteptand cu bucurie ca cetatenii sa repete greseala, pentru a le da cat mai multe sanctiuni care aduc mai multi bani la buget. Sanctiunea ajunge la cetatean in cateva luni. intre timp, cel care a uitat sa cumpere rovinieta acumuleaza amenzi, iar compania „la panda” nu are niciun motiv sa se grabeasca sa il previna. Cand primeste cele 250 de amenzi, calugarita realizeaza ca statul pedepseste nerespectarea legii, dar ca in acelasi timp, statul nu are ca obiectiv prevenirea prietenoasa a nerespectarii ei. Pe aceasta baza, unii ar putea ajunge la concluzia ca statul ii uraste.

Al doilea exemplu despre cum ar putea unii cetateni ajunge la concluzia ca statul ii uraste se refera la impozitul anual pe masini. In functie de capacitatea cilindrica, impozitele pe masini variaza intre 80 de lei si aproape 9000 de lei pe an. Taxa pe poluare fiind inclusa in pretul benzinei, nu poluarea explica de ce cei mai instariti, care au masini cu motoare mai mari trebuie sa plateasca de pana la 113 ori mai mult decat cei care au masini cu motoare mai mici.

Pentru mine aceasta discrepanta exagerata nu este o dovada ca statul ii uraste pe cei mai instariti. In fond, cei mai instariti sunt tot cetateni ai Romaniei, iar o tara daca vrea sa fie bogata nu poate sa-i descurajeze pe cei mai instariti. Politicienii au explicat ca impozitele mari pe masini au fost introduse ca „sa geama aia cu Q7”. Explicatia este agreata de cei care cred ca diferentierea excesiva a impozitelor vizeaza stimularea atingerii unui grad mai mare de civilitate, in care autoturismele cu motoare excesiv de mari sunt mai putin prezente in orase. 

Dar explicatia ar putea fi interpretata si ca o exprimare talentata a filozofiei “sa geama aia bogati”, care a mai fost folosita in ultimii 22 de ani si care sta si la baza proiectelor curente de impozitare a averilor. Pentru unii, aceasta explicatie data de politicieni este o dovada ca statul ii uraste pe cei mai instariti. Pentru altii, printre care ma aflu si eu, este doar o alta dovada de populism.

Sunt multe altele exemple care explica sentimentul unora ca statul il uraste pe cetatean. Politicienii ar trebui sa inteleaga ca atitudinea fata de cetatean se citeste in legi. Prevederile din legi nu sunt judecate de cetatean doar prin prisma raportarii obligatiilor banesti legale la veniturile individule, ci si prin spiritul care razbate din ele.

Colectarea impozitelor depinde de atitudine. Daca statul nu este perceput ca prieten al cetateanului, chiar si ratele rezonabile de impozitare pot duce la rate de conformare scazute. Probabil ca, alaturi de slaba calitate a serviciilor publice, atitudinea aroganta a statului fata de platitorul de impozite este o cauza de fond pentru care in Romania veniturile bugetului public consolidat nu au depasit, in medie, 32 la suta din PIB in ultimii 22 de ani. Ea este si o cauza importanta pentru care, in ultimii 22 de ani, unele partide si coalitii politice care au facut lucruri foarte bune pentru tara au pierdut suportul publicului.

  • Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu



















12658 vizualizari

  • +37 (37 voturi)    
    e mai mult decat atitudinea legiuitorului (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:08)

    Claudiu Minea [anonim]

    Nu e doar atitudinea legiuitorului.

    Mi mult decat atat, este atitudinea diverselor agentii ale statului, care vaneaza pur si simplu cetatenii si firmele, dupa principiul "trebuie sa iti gasesc ceva".
    • +14 (26 voturi)    
      de (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:55)

      de [anonim] i-a raspuns lui Claudiu Minea

      de asta am emigrat eu. sa vedeti in alte tari ce frumos se poarta agentii fiscului cu intreprinderile, caci stiu foarte bine (ne-au si spus-o) ca noi suntem creatorii de valoare in tara asta.

      statului roman: pa si pu!

      nu stiti decat "nu ne vindem tara" si tineti gheara pe toate companiile ca sa aveti unde sa va numiti drept directorasi toti nepotii de politicieni. si mai beneficiati si de o masa de alagatori care se lasa escrocati de voi.
      • +17 (17 voturi)    
        cine "tine gheara" pe toate companiile??? (Luni, 30 aprilie 2012, 8:51)

        ola [anonim] i-a raspuns lui de

        motivul pt care statul "uraste" cetatenii in Ro este ca NU E CONCEPUT CA BUN PUBLIC.
        vechea perceptie a statului comunist, autoritar s-a impletit perfect cu noua PRIVATIZARE A INSTITUTIILOR STATULUI.

        ia arunca un ochi pe cum se poarta privatizatul OMV - care "isi uraste angajatii"...

        statul roman "isi uraste cetatenii" pentru ca este discretionar. pt ca e format din indivizi cu interese private si fara constiinta. asta-i tot. nu e vreo ideologie "anti bogati" acolo.

        altfel, tara "se vinde" pe bani putini in cazul afacerilor colosale, dar pe sume fioroase in cazul cetatenilor - vezi tonele de autorizatii si taxe pe care le platesti daca vrei sa-ti construiesti o casa, de pilda.
        • +6 (8 voturi)    
          Nu statul.... (Luni, 30 aprilie 2012, 11:04)

          translativus [utilizator] i-a raspuns lui ola

          ...ci sistemul politic parlamentar bazat pe minciuna, smecherie, santaj si restul relelor este de vina. Acesta trebuie schimbat.
          In rest sunt cu totul de acord cu dvs.
          • +5 (11 voturi)    
            statul sunt ei :D (Luni, 30 aprilie 2012, 11:19)

            ola [anonim] i-a raspuns lui translativus

            statul inseamna:

            "patriciu" (subst. comun) abonat la companii de stat + parlamentar provenit din "intreprinzator" "post-'89", fost sau actual securist + magistrat intr-un tribunal "cu vad" + ministru ales pentru a inchide ochii la mizerii si a bloca orice reforma + politicieni aflati in bune relatii cu "fostii" pentru a da ordinele potrivite justitiei + sefi de companii private aflati in relatii ilicite cu statul + coruptie diseminata DE SUS IN JOS pana la cele mai marunte niveluri ale administratiei de stat sau ale companiilor private + legi gandite astfel incat sa binecuvanteze tot jaful cu pecetea NUP-urilor.
          • +2 (2 voturi)    
            Acest "comportament" al statului... (Luni, 30 aprilie 2012, 13:55)

            aki [anonim] i-a raspuns lui translativus

            .. este unul specific statului Comunist; doar ca acum sunt niste ramasite din vechiul regim, care nu pot sa se lase prea mult atrasi de vechile apucaturi pentru a nu se da in vileag asa usor..
            Atitudinea aceasta fata de cetatenii unui stat nu am intalnit-o decat in statele comuniste: functionarul public era indoctrinat ca alte clase sociale decat a lui sunt niste mizerii pe care le poti calca cand vrei tu in picioare, deoarece Partidul-Stat iti da acest drept.. Stat-tortionar ii spuneau unii revolutionari odata... In amre sunt de acord cu toate comentariile postate mai sus de al meu si cu tot ce se spune in acest articol, as fi fost intru-totul de acord, daca dl. Croitoru ii spunea Statului pe nume si nu il ascundea atata dupa deget..)
            • +3 (3 voturi)    
              statul ma uraste etc... (Luni, 30 aprilie 2012, 18:42)

              gil [anonim] i-a raspuns lui aki

              foarete intelepte multe comentarii. si pertinente.Oameni buni cine conduce tara? Este esalonul 2 al p.comunist, care de peste 20 de ani jefuieste tot ce a trudit acest popor timp de peste50 ani.S-au dat bunurile tarii pe sume ridicole,s-a facut o privatizare rusinoasa si paguboasa ptr.ta-ra dar benefica ptr.ei,au facut averi imense di furt si vinzare de tara.De aceea n-au vrut sa aprobe punctul 8 dela
              Timisoarea.Ce doctrina? ce partide? Ei au o singura doctrina, smecheria si minciuna.Vai de genertiile viitoare cit vor
              plati! Toate cele bune romanilor,
    • +6 (16 voturi)    
      Statul se bucura cand incalci legea (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:58)

      Marian [anonim] i-a raspuns lui Claudiu Minea

      Statul se bucura cand incalci legea, asta inseamna amenzi.
      Cat despre dragoste sau ura, statul te iubeste cam cum isi iubeste taranul vacile. Cand dau lapte, e bine. Daca nu dau destul, mai duce cate una la abator.
      • +10 (12 voturi)    
        Exista totusi o diferenta... (Luni, 30 aprilie 2012, 10:06)

        Mai echilibrat [anonim] i-a raspuns lui Marian

        ... intre societatile umane civilizate si regnul animal.

        Am vazut cu ochii mei, indeaproape (ani de zile), o societate civilizata si pot sa confirm ca statul roman nu poate oferi asa ceva si nici nu va putea, in viitorul previzibil.

        Un alt exemplu (in continuarea articolului): batjocura de la ghiseul de urbanism al primariei sectorului 5 nu are nici un fel de explicatie, practic acolo esti privit ca specie sub-umana, furnizor de bani si probabil inamic. Exact cum zice dl Croitoru: cu ura. Iar exemplele pot continua aproape la nesfarsit...
    • +13 (13 voturi)    
      aplicarea legilor (Luni, 30 aprilie 2012, 0:28)

      Nadgob [utilizator] i-a raspuns lui Claudiu Minea

      Dar să nu uităm nici de felul în care se aplică (sau nu) legile!

      Poate că anumite legi sunt bune, dar sunt bune degeaba, dacă nu sunt aplicate cum trebuie.
      • +2 (2 voturi)    
        De acord. (Luni, 30 aprilie 2012, 13:34)

        denvarel [utilizator] i-a raspuns lui Nadgob

        De la intentia leguitorului pana la aplicarea efectiva mai intervin cativa factori disturbatori.
        Vorba aceea: pana la dumnezeu te mananca ingerii.

        PS Despre rovinieta mai pe larg aici: http://rovinieta.nouarepublica.ro/
      • +1 (1 vot)    
        Asta cu legile aplicate prost... (Luni, 30 aprilie 2012, 14:33)

        aki [anonim] i-a raspuns lui Nadgob

        ..ar cam trebui sa dispara dintr-un stat civilizat. Cand o lege e aplicata gresit.. se poate apela la buna intelegere a opiniei publice, si asta doar cand e noua legea.
        Dar cand intr-un Stat, toate legile, mai mult cele care privesc cetatenii, sunt aplicate gresit, atunci nu mai este vorba de o dificultate de aplicare a legilor, ci de o interpretare voit gresita a legilor din partea Statului (reprezentat de cei care aplica legile gresit).. asa cum au invatat cei din sistemul de conducere in 50 de ani de scoala Comunista..
    • -2 (4 voturi)    
      din nou jocuri de cuvinte... (Luni, 30 aprilie 2012, 1:16)

      happy and glorious [anonim] i-a raspuns lui Claudiu Minea

      ATENTIE!!!, desi armata e creditata cu cel mai mare procent de incredere Antonescu nu inseamna nici Tanc si nici Scut Pona la Victorie...ATENTIE!!!
    • -6 (14 voturi)    
      e in ADN-ul nostru (Luni, 30 aprilie 2012, 5:38)

      marcel [anonim] i-a raspuns lui Claudiu Minea

      Inainte de stat, hai sa vorbim de comerciantul roman care isi uraste clientii, doctorul roman care isi uraste pacientii, profesorul roman care isi uraste elevii... Statul suntem noi, romanii care ne uram tara.
      • +1 (3 voturi)    
        ... (Luni, 30 aprilie 2012, 9:35)

        Opposite [anonim] i-a raspuns lui marcel

        Vorbesti in numele tau. Mi-e si mila de tine ca esti inconjurat de ura. Poate problema e la tine.
      • +3 (3 voturi)    
        Felicitari (Luni, 30 aprilie 2012, 9:36)

        mr. no comment [utilizator] i-a raspuns lui marcel

        Deci, Claudiu a pus punctul pe I, si asta deranjeaza dupa cum se vede la voturi, ai dreptate Claudiu tine de mentalitate, iar unii sunt indoctrinati la Stefan Gheorghiu si nu gandesc in afara cutiei:)).
        Felicitari Claudiu!!
        • +1 (1 vot)    
          multumesc, multumesc! (Luni, 30 aprilie 2012, 13:02)

          Claudiu Minea [anonim] i-a raspuns lui mr. no comment

          Multumesc, multumesc, deja ma simt ca un mic guru al comentariilor! :)
      • 0 (0 voturi)    
        Asta se intampla cand iti alegi (Luni, 30 aprilie 2012, 20:08)

        Constantin [anonim] i-a raspuns lui marcel

        o meserie care nu-ti place. In momentul cand iti place ce faci la servici ii intampini pe toti cu zambetul pe buze... precum Iliescu.
        In ceea ce priveste atasamentul fata de societatea romaneasca ar trebui, la scoala, sa ne determine sa indragim mentalitatea romaneasca... si nu pe cea nemteasca.
    • +1 (5 voturi)    
      CEI CARE CONCEP LEGILE SUNT DIABOLICI (Luni, 30 aprilie 2012, 8:35)

      VasBad [utilizator] i-a raspuns lui Claudiu Minea

      1. Politia se pregateste sa modifice legea si sa interzica utilizarea auto cu numere straine mai mult de 90 de zile de cetatenii romani (atentie nu si de cei straini). DAR DE CE S-A AJUNS CA ROMANII SA SE COMPLICE SI SA-SI INMATRICULEZE MASINILE IN BULGARIA? Datorita LEGII GINDITA DIABOLIC SI ABERANT a taxelor de prima inmatriculare/ sau apoi numita de poluare. In loc sa sa puna o mica taxa rezonabila, platibila anual, adica atita timp cit detii acel automobil, ei te obliga sa platesti sume mari de bani upfront/inainte. STATUL IN LOC SA CORECTEZE ACEA LEGE, VINE CU ALTE PIRGHII=POLITIA SA NE OBLIGE SA PLATIM.
      Nu sunt de acord ca in RO sa circule masini cu numere de Bulgaria dar din alte motive, de siguranta dar STATUL poate face sa dispara aceste masini daca schimba legea cu taxa pe poluare: sa ia de la toti cei care polueaza o mica taxa anuala si tot atitia bani stringe la fondul de mediu.

      2. Pensionarii care primesc pensie de la statul roman pentru ca au cotizat 30-40 de ani , si care au ales sa traiasca in alt stat, li s-a introdus din luna Aprilie 2012, s Certificatul de viata : Adica sa mearga sa plateasca cam jumatate de pensie la notari in strainatate sa dovedeasca ca sunt in viata.

      3. Aceeasi pensionari, carora li s-a oprit CAS din pensie, nu li se elibereaza retete compensate.

      4. Discriminare la aplicarea legii de impozitare a proprietatilor imobiliare (cind ai doua sau mai multe) daca esti casatorit sau daca divortezi si iti separi bunurile.

      5. IMPOZITAREA AVERILOR. Dati baieti si legea asta ca sa plece si aia care au mai ramas in RO cu banii lor cu tot. De ce nu sunt in stare sa verifice cine nu a platit impozite pentru averea dobindita si sa aplice acolo corectiile.
      STATUL vrea sa impoziteze averea care se vede: case, masini, iahturi, avioane etc. Dar CASH-ul zboara, fuge si pierderea va fi mai mare pentru STAT.
      Sau o sa ne punem toti casele si masinile pe firme ca sa nu mai apartina persoanelor fizice ci firmei.
    • +7 (7 voturi)    
      exemple drăguţe (Luni, 30 aprilie 2012, 8:49)

      domu [utilizator] i-a raspuns lui Claudiu Minea

      Exemplul cu rovinieta m-a amuzat mult.
      Dar, sigur, e uşor să te detaşezi şi să spui că statul e de vină.
      Statul e compus din cetăţenii săi. Dacă fiecare dintre noi am fi mai orientaţi înspre prevenţie decât intervenţie (deviza "l-am prins, l-am ras"), cu siguranţă, s-ar schimba multe lucruri în acest sens.
    • +3 (3 voturi)    
      Acesta este.... (Luni, 30 aprilie 2012, 11:00)

      translativus [utilizator] i-a raspuns lui Claudiu Minea

      .....rezultatul palpabil al unui sistem politic defectuos care vede in cetatean doar un biet platitor si care trebuie sa se supuna aberatiilor legiuitorului.
      Atata tip cat alesii nu pot fi trasi la raspundere pentru modul indolent in care isi trateaza proprii alegatori, vom avea parte de de apasari din ce in ce mai mari.
      De aceea propun desfintarea sistemului politic parlamentar si trecerea la sistemul de administrare a statului prin contract.
      Doar asa vom reveni la o relatie normala intre alesi si alegatori, succesul fiind recompensat iar esecul sanctionat.
  • +39 (39 voturi)    
    din 10 lei statul imi ia 6 (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:09)

    Catch 22 [utilizator]

    Din 10 lei statul imi ia 6 si ii gospodareste prost, cumplit de prost. La spital, spaga. Drumuri n-am de gropi. Scoala? Mai stie cineva ce-i aia? Practic, ce vad in jurul meu e ce-a ramas de la Ceasca, insa din ce in ce mai putred (cu asta vreau sa spun ca de 22 ani incoace nu a aparut vreo scoala noua, vreun spital nou...doar mii de biserici, nu vreau sa spun ca Ceasca a facut ceva bun vreodata). Deci, nu iubesc statul. Statul e al politicienilor, nu e si al meu. Statul e ceva ce-mi ia mie din buzunar ca sa aiba politicienii ce fura.
    • -8 (16 voturi)    
      x (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:44)

      OvidiuCaba [anonim] i-a raspuns lui Catch 22

      Au aparut spitale private noi, iar multe dintre cele vechi au fost modernizate. Si asta s-a intamplat pe vremea guvernarii PDL (cu ministri UDMR la Sanatate). Ar fi bine ca inainte sa arunci bombe sa te informezi putin.
      • +6 (6 voturi)    
        pai (Luni, 30 aprilie 2012, 9:25)

        pai [anonim] i-a raspuns lui OvidiuCaba

        pai problema este ca esti obligat, in continuare, sa le platesti pe alea de stat, chiar daca nu beneficiezi de ele. adica? sa platesc de doua ori? si la stat, bani aruncati in vant, si la privat, ca sa fiu ingrijit?
      • +3 (3 voturi)    
        Sulla si Prefectura (Luni, 30 aprilie 2012, 10:38)

        Maxim Lemetru [anonim] i-a raspuns lui OvidiuCaba

        Ce legatura este intre spitalele particulare si taxele platite la stat?Si ce legatura are PDL cu spitalele particulare? A, a vrut sa dirijeze banii publici catre ele. Merci! Asa da! Gandirea dauneaza grav sanatatii.
  • +12 (12 voturi)    
    increderea (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:11)

    taranistu [utilizator]

    in institutii este deja subminata.
  • +9 (15 voturi)    
    impozit = bir (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:21)

    I [utilizator]

    A impozita inseamna a fura. Atunci cand statul vrea bani dar nu are nici o idee de ce ii vrea, spune ca "strange impozite" (inloc sa spuna: eu nu am bani, tu ai ca ai muncit, vin sa te fur de cat cred eu ca imi lipseste).

    Eu nu sunt de acord cu nici un fel de impozite pe locuinte sau masini. Poate omul a primit o casa sau o masina si nu se descurca cu impozitul pentru ca este mult peste ce castiga el. Atunci e fortat sa vanda. E un furt in rate.
    Ceea ce trebuie taxat sunt eventualele venituri realizate cu respectivele locuinte sau masini. Altfel spus statul ar trebui sa ceara bani atunci cand sunt de unde si sa nu ceara nimic pentru ceva ce inca nu produce bani. Legile trebuiesc date dupa niste principii, altfel ai legi care efectiv discrimineaza. Unul plateste 10 lei, iar altul 100 sau 1000 pentru acelasi lucru.

    Mai mult, statul ar trebui sa vina cu niste proiecte concrete, transparente (sa se stie exact cu ce firma se construieste si cati bani ia de ex.) iar cetatenii sa-si aleaga pentru care proiect dau banii din taxe (inclusiv TVA). Atunci ar fi democratie. Oamenii ar fi la putere pentru ca ei ar controla banii.
    Acum e o comedie ieftina, oamenii numesc conducatorii dar nu au nimic de spus legat de bani. Conducatorii sunt tot o miere pana sunt alesi si dupa aia isi vad de... bani.
    • 0 (0 voturi)    
      Really? (Luni, 30 aprilie 2012, 6:59)

      I, I [anonim] i-a raspuns lui I

      Pe ce lume traiesti?
      • 0 (0 voturi)    
        o lume mult mai buna (Luni, 30 aprilie 2012, 23:06)

        I [utilizator] i-a raspuns lui I, I

        Statul e singura "companie" care prima data iti cere banii si dupa aia iti ofera "produsele". De ce?
    • +2 (2 voturi)    
      Venituri din locuinte (Luni, 30 aprilie 2012, 12:50)

      proprietar casa [anonim] i-a raspuns lui I

      A propos de veniturile din chirii: statul te obliga sa-ti inregistrezi contractele de inchiriere sub sanctiunea unei amenzi usturatoare. Daca contractul a expirat sau chiriasul este rau platnic, nu il poti da afara decat prin hotarare judecatoreasca si cu executor judecatoresc, procedura putand dura ani de zile. Tu esti insa obligat sa platesti in continuare impozit pe chirii. Statul nu te apara in nici un fel, in schimb iti ia cu japca tot ce poate lua. In Romania proprietatea nu este respectata, am ramas la zisele lui Iliescu "proprietatea e un moft".
  • -12 (16 voturi)    
    PACAT... (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:30)

    crissar [anonim]

    ...d-le Croitoru, ca un "argat" la stat gandeste in asemenea termeni.Adica1) HABAR NU AVEATI despre situatia auto din aceasta tara? si 2) ...chiar mi-e jena sa dezvolt subiectu...Sunteti pregatit? Pa bune!

    HAIDE UTA!!!
  • +16 (16 voturi)    
    Ati deschis cutia Pandorei... (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:32)

    traian [anonim]

    Ar fi multe de spus si multe de indreptat ca,de exemplu eu,sa ajung sa sa cred ca statul asta nu profita de unii ca mine,care isi iubesc tara,ca sa dea un os de ros unor neajutorati sau inadaptati! Ca sa fiu mai clar nu ma refer la cei sarmani sau la cei bolnavi ci la anumite specimene care paraziteaza din tata-n fiu administratia,deconcentratele si descentralizatele,companii sau institutii de stat,primarii,politia sau invatamantul si cultele!Nu generalizez dar asta nu inseamna ca problema nu exista!
  • +3 (7 voturi)    
    Subtire (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:36)

    Ion Banu [anonim]

    Il apreciez pe domnul Croitoru. Are idei, are si o pozitie care ii permite sa si le exprime.
    Nu ma pot abtine sa-i pun o intrebare: in ce tara din lume statul este prietenul cetateanului? Poate in tarile "paradis fiscal". Si nu cu oricine ..... Nu poti fi prieten cu cineva care te impoziteaza.
    Dimpotriva. Relatia trebuie sa fie bazata pe respect si coercitie.
    In America, considerata polul democratiei mondiale (o idee desueta, in fapt ... mai degraba o imagine vanduta in lume) statul il obliga pe omul rand sa plateasca taxe si impozite la centima. Daca nu il penalizeaza. Exceptii? Da. Ca si in Romania, clientii politici si marii rechini (vezi crahurile bancare din 2008). Dintre oamenii simpli exista, in mare, 2 categorii de cetateni: cei care sunt tentati sa fenteze cat mai mult aceste plati si cei care stiu ca puterea statului este data banii care se trang la buget, deci si ai lor.
    Diferenta fata de Romania o face in general modul de colectare si atitudinea celor care lucreaza in sistem. dar asta e set alta discutie ....
    • +1 (5 voturi)    
      . (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:56)

      I [utilizator] i-a raspuns lui Ion Banu

      doar naivii mai cred ca America este polul democratiei in lume: http://en.wikipedia.org/wiki/Democracy_Index#2011_rankings

      (cauta si Romania. O sa o gasesti la "democratie compromisa")

      In alte state te simti mai respectat pentru ca de ex. Politia te opreste mult mai rar iar atunci cand o fac ei chiar cauta ceva ilegal (droguri, arme etc.) In Romania te opreste doar doar o sa le mai dai ceva chiar daca nu ai nici droguri nici arme.

      Nu stiu cum se face ca in Romania ma opreste Politia mult mai des, fata de cand sunt pe afara...
    • +1 (1 vot)    
      Nu privesti din directia corecta (Luni, 30 aprilie 2012, 11:49)

      if0014 [utilizator] i-a raspuns lui Ion Banu

      Un exemplu simplu si la indemana sunt tarile nordice. Sa luam Finlanda.

      Acolo statul asigura calitatea sistemului de invatamant. Prin asta devine prietenul cetateanului, si nu prin faptul ca nu-i ia taxe si impozite.

      Pe mine nu m-ar deranja sa platesc, atata vreme cat banii pe care ii dau statului sunt investiti intr-un mod util, nu furati sau aruncati aiurea in tot felul de gauri negre. Cam asta e dferenta majora intre un stat prieten cu cetatenii si unul ca al nostru. Nu nivelul taxelor si impozitelor pe care le platesc oamenii, nici scutirile de la plata.
    • +1 (1 vot)    
      Doar doua exemple (Luni, 30 aprilie 2012, 16:50)

      Bogdan [anonim] i-a raspuns lui Ion Banu

      Norvegia si Suedia. Acolo statul exista exclusiv pentru cetateni si nu pentru birocrati sau politicieni. Dar vorbim totusi de o diferenta de sute de ani de civilizatie. In America cetatenii mai stiu sa-si apere, chiar cu arma, dreptul lor in fata statului. Cel putin constitutia le da dreptate. La noi, cand cei mai muti asteapta asistenta de lla stat sau fura statul pe fata despre ce respect sa mai vorbim. Reciproc exista doar ura si dorinta de a insela sau fura. Sperante avem - peste cateva secole vom ajunge si noi civilizati (sper sa nu mainsel ca Brucan cu un ordin de marime a perioadei de asteptat).
  • +4 (4 voturi)    
    De ce doar unii vad? (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:40)

    Adrian [anonim]

    ...iar altii poarta ochelari de cal? As fi de acord si cu introducerea impozitarii progresive, daca statul mi-ar oferi sentimentul de respect, coroborat cu cel al respectarii partii din contractul social care ii revine. Vazand insa cum statul se zbate sa ia sapte piei de pe mine, in timp ce imi ignora propriile nevoi sociale, nu pot spune decat ca intimp ce eu imi indeplinesc obligatiile, statul este un evazionist social ce scapa mereu, nepedepsit, si care a intrat intr-o spirala dubla, de crestee a taxelor si impozitelor, fiscale si parafiscale, si de scadere a calitatii prestatiilor sale.
  • +7 (9 voturi)    
    Atitudinea functionarilor si demnitarilor (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:41)

    Warrington [anonim]

    Ca (fost) antreprenor plecat definitiv din tara, pot sa va spun ca legile statului roman exprima cum nu se poate mai bine atitudinea functionarilor publici si demnitarilor fata de cetateni. in general. Si fata de intreprinzatori, in special.

    Ideea a fost exprimata foarte bine de Rupert Wolfe Murray intr-un articol publicat pe 26 aprilie pe Contributors.ro

    "Ca majoritatea funcţionarilor publici din această ţară, şi angajaţii ministerului au moştenit mentalitatea comunistă că toţi oamenii de afaceri sunt speculanţi, escroci, hoţi şi exploatatori. Aşa că misiunea lor este să aducă înapoi la stat toate aceste bunuri furate."
    • +5 (7 voturi)    
      "MENTALITATE COMUNISTA" (Luni, 30 aprilie 2012, 7:25)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui Warrington

      Aicea e marea buba. IN FINE A SPUS-O CINEVA verde chiar daca e... englez. "Filosofii natiei" tac milc fiindca ei insisi au fost si sint angajati la stat, asa ca ciocu' mic si discutii dilematice la nesfarsit.
  • +3 (7 voturi)    
    Remarci de bun simt ale unui om competent (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:47)

    V.R. [utilizator]

    Romania este tara in care se prefera juristi politruci, iliterati dpdv economic sau in orice caz slab pregatiti, in functia de prim-ministru - orice in afara de economisti competenti.

    Vrem sa fim condusi de economisti ca d-l Croitoru sau seful sau d-l Isarescu, nu de juristi care au impresia ca legile economiei pot fi rasinterpretate si reinventate arbitrar, precum legile facute de ei !

    Voi vota fara rezerve cu partidul care la urmatoarele alegeri propune un ECONOMIST drept prim ministru.
  • +5 (13 voturi)    
    Cazul meu (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:50)

    UN EMIGRAT [anonim]

    Din 2005 sunt in Spania,si cu ajutorul bunului Dumnezeu lucrez aici cu acte in regula,am doua fetite care s-au nascut aici,la amandoua le-am facut certificate de nastere spaniole,pe care autoritatile mi le-au eliberat gratis,le-am trimis la legalizare si pentru a mi se pune apostilia de la Haga tot gratis.Ma duc sa le fac si certificare romanesti.la ambasada din Madrid si stupoare fiecare costa 110 euro(am crezut ca sunt scrise cu litere de aur) pe langa care am mai platit o taxa pentru a traduce certificatele din spaniola in romana.In momentul in care am cerut alocatia de stat pentru fiica mea cea mai mare ,rezultatul a fost negativ,ce sa mai astepti de la un stat atat de pus pe furt impotriva cetateanului,decat patru scanduri si un cui.In fine sunt roman si imi pare rau de tara mea,insa pana la urma tara mea nu e cea care m-a nascut ci cea care m-a sustinut si ajutat sa devin un om folositor societatii.
    • +6 (6 voturi)    
      Tanda si Manda (Luni, 30 aprilie 2012, 10:48)

      Maxim Lemetru [anonim] i-a raspuns lui UN EMIGRAT

      Hm, e cam amestecat. Din ce inteleg, fetitele tale sunt spaniole, ai acte in regula si platesti impozite statului spniol. Deci statul spaniol va plati si alocatia de copil. Daca plata la consulat e o porcarie scumpa, in schimb dorinta ta ca statul roman sa plateasca alocatia e absurda. Tu nu platesti nimic statului roman.
      • +1 (1 vot)    
        Cazul meu2 (Luni, 30 aprilie 2012, 18:13)

        Un Emigrat [anonim] i-a raspuns lui Maxim Lemetru

        Fetitele mele nu sunt spaniole,desi sunt nascute aici,copii romanilor primesc automat cetatenia romana,chiar daca nu platesc direct taxe si impozite statului roman,sunt impreuna cu ceilalti 3-4 milioane de romanii care trimitem acasa bani si care cheltuim banii acolo cand venim in vacanta,si in plus dupa cate stiu eu alocatia e dreptul oricarui copil cu cetatenie romana(asa spunea constitutia,sau ma rog asa stiam eu)chiar daca eu nu platesc taxe,pentru ca sigur nici cele cateva sute de mii de asistati sociali,care i-au ajutor social,nu platesc nimic statului.Dar in fine ca sa rezum ca traim intr-o tara minunata condusa de oameni fara caracter si fara inima,ca totul merge pe pile si pe cunostinte,e foarte adevarat.Numai Dumnezeu mai poate salva Romania,de acesti romanii
  • +11 (17 voturi)    
    motivele mele (Duminică, 29 aprilie 2012, 23:52)

    g [anonim]

    Iata cateva motive pentru care cred eu ca statul, mai precis PSD/USL ma uraste:

    1.am terminat facultatea, licenta, master, doctorat insa nu mi s-a dat posibilitatea sa gasesc o slujba in tara.

    2. nu reusesc sa-mi intabulez pamantul mostenit pentru ca angajatii statului (cei de la PSD in acest caz) nu vor sa-si faca treaba

    3. am votat un partid si un presedinte iar acum ma trezesc cu un guvern format dintr-un partid ce-l detest (PSD)


    4. reforma pe care speram sa o obtinem, invatamant, economie privata, etc se va opri (tot din cauza PSD)

    5 Vad personaje odioase precum Ilescu, Nastase si altii care in loc sa fie in inchisoare stau bine mersi pe banii statului si-l conduc. (tot din cauza PSD)

    6 e prea mult stat, vreau mai putin stat.,

    Mai sunt si alte motive, dar ma opresc aici. Oricum sunt fericit in acest moment pentru ca locuiesc intr-o tara unde statul imi este mai prieten decat statul roman.
    • -1 (3 voturi)    
      Cum le stii tu, bobocule... (Luni, 30 aprilie 2012, 10:54)

      Maxim Lemetru [anonim] i-a raspuns lui g

      Usor cu pianina pe scari. Si eu am votat un partid, un deputat si m-am trezit cu el alta componenta in Parlament decat cea anuntata in alegeri. Atunci cand partidul dumitale a cumparat parlamentari nu te-am auzit indignat. Deci tradarea e buna numai cand iti foloseste tie. Poate de aia iti doresti un stat prietenos numai tie.
    • 0 (0 voturi)    
      sincer...? (Luni, 30 aprilie 2012, 12:20)

      -Myth- [utilizator] i-a raspuns lui g

      1.am terminat facultatea, licenta, master, doctorat insa nu mi s-a dat posibilitatea sa gasesc o slujba in tara. - cum adcica nu ti s-a dat posibilitatea sa iti gasesti o slujba in tara? Este lege care obliga statul sa te angajeze daca ai facultate, master, doctorat sau alte diplome?

      3. am votat un partid si un presedinte iar acum ma trezesc cu un guvern format dintr-un partid ce-l detest (PSD) - actualul presedinte si respectivul partid nu mai sunt favoritii popoulatiei, daca presedintele nu il poti schimba pana nu-i expira mandatul (cu binecunoscutele exceptii), guvernul daca nu-si poate promova ideile, legile, reformele etc... atunci e obligat sa-si depuna mandatul si sa predea fraiele celor care detin majoritate (fie ca ne place sau nu)
      Cu restul punctelor sunt de acord!
      • 0 (0 voturi)    
        sincer.. (Miercuri, 2 mai 2012, 18:20)

        aki [anonim] i-a raspuns lui -Myth-

        "g" are dreptate prieteni la punctul (1). In Romania lucrurile stau cam asa:
        - "g" e un om care tocmai a terminat o facultate foarte buna(inca) din tara, in timp ce s-a si angajat in vreun magazin, sau intr-o arie apropiata celei de studiu;
        - intre timp, "g" face si un master pe care il termina cu brio, si se inscrie si al doctorat... deja in acest stadiu "g" gaseste un loc de munca mai bun si in acelasi timp are si oportunitatea de a isi dezvolta o cariera si in invatamant
        - bineinteles ca "g" exceleaza in toate capitolele la locul lui de munca deoarece: are pregatire superioara oricarui angajat(inclusiv seful lui), atat in domeniul lui de lucru, cat si in domeniul noilor tehnologii(Sa zicem de dragul realizarii gradului de comparatie, utilizare PCului si a programelor de Office eventual stie sa faca o baza de date si sa o intretina)..
        - in acest moment in mintea sefului se formeaza un plan foarte simplu si cunoscut de toata lumea in aceasta tara: sa il foloseasca pe "g" ca sa ajunga el in pozitii mai bune...
        - "g" termina doctoratul si acum are mai mult timp pentru servici, prin urmare seful lui il "implica in niste proiecte foarte babane; "g" depaseste toate asteptariele, realizeaza proiectele in timp record, si mai mult vine cu foarte multe corectari si idei peste ceea ce se "dorea " din acel proiect..multe proiecte sunt aruncate pe masa, doar ca sa atraga niste fonduri..
        - vine ziua in care "g" oate sa isi admire munca, dar, surpriza, cel care beneficiaza de pe urma proiectului lui "g" este seful lui "g"; mai mult, nici macar nu se pomeneste "g" pe nicio pagina a proiectului; "g" incearca sa lamureasca lucrurile intr-un mod civilizat, dar este "lamurit" prin metoda bolsevica, "taci ca iti crap capu'", "aici eu fac legea" etc... sunt arhicunoscute de multi "g" care au plecat din tara...
        - in acest moment "g" realizeaza ce a ajuns si in ce mocirla s-a afundat; cauta o solutie: e una singura, in alta tara, cu un sistem real de recompensa a performantei
      • 0 (0 voturi)    
        sincer (2).. (Miercuri, 2 mai 2012, 18:45)

        aki [anonim] i-a raspuns lui -Myth-

        .. deja "g" cauta o solutie inafara tarii, toate planurile lui fiind puse in pericol, sau deja sunt date peste cap in tara; prin urmare in cel mai scurt timp emigreaza intr-o tara ca Australia, Canada, SUA etc.. Oricum undeva unde performanta, munca si calitatea sunt recompensate corect..si mai mult, in tari unde nu se fura munca altora.
        - in tara raman seful lui "g" si proiectul lui "g", proiect exceptional si mai mult ca perfect, dar, in lipsa arhitectului principal al proiectului, este fie implementat prost, fie pus deoparte si folosit ca o momeala pentru strangerea("atragerea") unor "fonduri"(de cele mai ulte ori, fonduri europene) : beneficiari fiind seful lui "g", si cativa "amici" de-ai "sefului", viitori politicieni (primari,prefecti,deputati,senatori..etc.)
        - in scurt timp proiectul dispare, sau va fi catalogat ca un proiect prost (bine-inteles ca in acest fel se va strica si imaginea profesionala a lui "g"), se va lovi in "g" in mass-media controlata de amicii "sefului" etc. etc.. se cunosc destule cazuri pentru mai multe detalii..
        - in tot acest timp, "g" face cariera intr-o tara civilizata, ajunge in functii foarte importante si este foarte bine apreciat de comunitatile unde implementeaza cu succes toate proiectele lui revolutionare; in Romania insa, este deja disparut din amintirile "Sefului"..
        - acum, cand "g" va incerca din nou sa faca ceva in tara, e posibil ca vreun membru mass-media sa isi aminteasca de un scandal de acum 10-15 ani, sa ajunga la "Seful"(care se bucura de o anumita trecere si recunoastere in "sistem", pentru ca a "incercat" multe, dar nu a reusit niciodata, ca nu a avut, ca nu s-a vrut etc.,desi e cam plin de bani); asta isi aminteste de "g" il desfiinteaza din nou si o luam de la capat..
        Asa s-a ajuns in tara asta plina de rauri sa incepem sa avem un desert; sa incepem sa avem munti golasi; sa incepem sa bem apa din sticla de plastic si sa castigam procese doar la CEDO si cine stie ce vor pati copii nostri..
      • 0 (0 voturi)    
        STATUL ASTA.. (Miercuri, 2 mai 2012, 18:57)

        aki [anonim] i-a raspuns lui -Myth-

        ..nu promoveaza si nu isi protejeaza valorile!!!
        nu exista legi care sa oblige statul sa angajeze doctoranzii sau masteranzii, dar, deasemnea, nu exista legi care sa oblige statul sa angajeze analfabeti si inculti, mai ales in functii importante!!!
        guvernele se pot schimba si prin jocuri de culise(dupa cum bine ne invata guvernul mru), la fel si presedintii..
        dar valorile acestei tari, oameni care fac pentru altii ce ar fi putut face pentru tara lor, vor ramane intotdeauna niste valori si sunt si vor fi tot timpul peste orice politician stramb din romania..
        asa ca myth, nu mai dormi in pantofi, casca larg ochii la alegeri, nu vota partide...cauta un independent, analizeaza-i platforma, disec-o, pune-i intrebari lamuritoare..fa pe dracu'n patru, dar fa-ti o viziune asupra acetei tari.. altfel o sa fie locuita de niste chiriasi...si de foarte multi pensionari.
  • +2 (2 voturi)    
    Opinie, posibil subiectiva. (Luni, 30 aprilie 2012, 0:10)

    cornel19 [utilizator]

    In Ro. interesele cetateanului, sunt in cel mai bun caz, pe ultimul loc. In fapt aceasta tara are apartine cetatenilor, problema este reprezentarea cetatenilor, delegarea acestei puteri. Pana in momentul in care nu se va forma acea masa critica, care sa poata degaja sincer o interfata, nu vad rezolvarea.
  • +5 (9 voturi)    
    Aprob pozitiv:) (Luni, 30 aprilie 2012, 0:14)

    Alui [anonim]

    Ma mir ca autorul a uitat sa mentioneze ce se întâmpla daca ești oprit in trafic si n-ai rovinieta. Hai ca va zic eu:
    Ți se retine certificatul masinii care se returneaza(după ce șoferul vinovat aduce dovezile ca a plătit amenda si "despagubirea"' si ca si-a cumpărat rovinieta) numai de la sediul județean al poliției rutiere unde a fost prins(logic, numai la câteva zile de la retinere). Asta implica drumuri in plus si timp pierdut. In nici o tara civilizata din lume nu se întâmpla așa ceva pentru atâta lucru, un rahat(scuzati expresia) de taxa pentru niște drumuri de tot rahatul.
  • +3 (5 voturi)    
    prea complicat (Luni, 30 aprilie 2012, 0:36)

    NL [anonim]

    Mie mi se pare ca statul (ma rog, autoritatile) ma urasc in momentul in care stau in statia de metrou si scrie acolo ca urmatorul tren vine la 19:51; iar daca trenul intirzie si ma uit din nou, scrie 19:52,... 19:53... 19:54.
    Statul ma uraste si in momentul in care trenurile CFR intirzie. Si cind un sfert din calatorii din orice tren din Romania merg fara bilet.
    Ma uraste si in momentul in care vreau sa-mi fac intreprindere individuala sau PF si nu inteleg nimic din legile pe care le posteaza pe internet.
  • +7 (7 voturi)    
    Slab. (Luni, 30 aprilie 2012, 0:46)

    joness [anonim]

    Slab articol. Domnul Croitoru a scris si articole foarte bune, chiar exceptionale, dar acesta este foarte slab. Intr-adevar se vede ca toata viata a lucrat la stat.

    Exemplele pe care le dati sunt mai curand stangacii de legiferare, stimulate si de interese, in primul caz, sau de mentalitati comuniste, in cel de-al doilea.

    Insa statul roman va continua sa fie perceput drept un dusman atat timp cat va continua sa ceara atat cat crede el ca are nevoie (fara a tine cont nici de capacitatea de plata a contribuabilului, nici de contributia statului la obtinerea venitului impozitat), cum le e mai comod birocratilor de stat (vezi sistemul prin care esti presupus din start infractor si trebuie sa dovedesti tu ca nu esti, consacrat in cazul fiscului) pentru a da in schimb cand si cat are el chef: vezi intarzierile la rambursari de taxe, modificarea aleatorie a pensiilor dupa cheful politicienilor, refuzul de a executa hotarari judecatoresti, etc, etc.

    Statul roman se comporta ca un stat medieval: cere cat si cand are chef iar daca nu primeste foloseste forta legala, da cand si cat are chef.

    Normal ca statul este urat atat timp cat un antreprenor trebuie sa plateasca 60% impozit pe munca, sa alerge dupa mii de autorizatii si hartioare, sa se umileasca in fata unor pilarosi lenesi si corupti de stampila carora depinde existenta afacerii sale de care abia mai are timp sa se ocupe, in timp ce angajatii statului roman ce "apara interesul national" (stiti la cine ma refer) primesc case gratis, masini gratis, dobanzi preferentiale, deplasari in strainate la shopping gratis pe banii statului, stau 8 ore la munca timp in care ard gazul la barfe, telefoane sau pleaca sa colinde mallurile, isi angajeaza neamurile (stiti cum e cu asta, nu?) si amantele.

    Acum acesti toparlani ajunsi grofi pentru ca tatii si nasii lor au lasat sapa si s-aui facut militieni si turnatori mai vor sa fie si iubiti... Asta e mai mult decat tupeu, se numeste pierderea contacului cu realitatea.
  • +3 (5 voturi)    
    Imi place (Luni, 30 aprilie 2012, 1:15)

    willow [anonim]

    Eu pe tipul asta il vad ministru de finante in viitoarea guverare MRU. Doamne ajuta!
  • +6 (6 voturi)    
    Sa va spun si eu ceva apropos de stat... (Luni, 30 aprilie 2012, 2:54)

    Dan [anonim]

    Acum circa 2 ani am facut certificat de nastere romanesc baiatului la Consulatul din Toronto. 2 drumuri, coada, nervi si circa 150 de dolari canadieni (cam 500 RON). Acum circa 4 luni am facut certificat de nastere romanesc fetitei in acelasi loc. Tot 2 drumuri, fara coada de data aceasta (cu planificare, au mai evoluat lucrurile ma gandesc) si circa 250 de dolari canadieni (cam 800 RON). Bineinteles, de fiecare data am dus un teanc de acte, original si copie, plus cererea de rigoare (de cand sunt in Canada am uitat ce e aia adeverinta si cerere...). Pentru aceleasi certificate canadiene, am facut totul in circa 20 de minute pe calculator, a costat 45 CAD si certificatele mi-au fost aduse acasa dupa 4 zile prin posta rapida (cu confirmare de primire). Cam asta este diferenta intre Romania si tarile civilizate...
  • +9 (9 voturi)    
    solutia (Luni, 30 aprilie 2012, 4:37)

    Jekyll [utilizator]

    Ne concetram prea mult la probleme in loc sa venim cu solutii. Suntem nemultumiti de stat dar continuam sa-l alimentam cu resurse. De ce nu mai riposteaza nimeni ? Trebuie mers la senatorul-deputatul care "ne reprezinta" si tras la raspundere. Daca mergi la munca si nu dai randament sau produci daune esti dat afara. Noi in loc sa-i dam afara si sa-i tragem la raspundere ii sutinem in continuare si le umplem buzunarele. “Those who make peaceful revolution impossible, make violent revolution inevitable.” JFK
    • 0 (4 voturi)    
      pai (Luni, 30 aprilie 2012, 8:24)

      pai [anonim] i-a raspuns lui Jekyll

      pai eu am ripostat. am emigrat. l-am lipsit de resursele pe care i le furnizan, impozitele mele. prefer sa le platesc unui alt stat, care are bun simt, care nu isi bate joc de munca mea si... de mine.
    • -1 (3 voturi)    
      Intr-un stat in care o singura persoana dicteaza (Luni, 30 aprilie 2012, 8:49)

      .... [utilizator] i-a raspuns lui Jekyll

      si slugile sale politice executa nu prea ai ce sa-i ceri parlamentarului pe care l-ai votat decat daca face parte din grupul slugilor celui care conduce tara dupa bunul plac. Asta deoarece in aceasta situatie parlamentul nu mai are nici un rol.
    • +2 (2 voturi)    
      Ai dreptate... (Luni, 30 aprilie 2012, 10:26)

      Chiar Eu [utilizator] i-a raspuns lui Jekyll

      ti-au raspuns toti fatalistii. Raspunsul multora dintre concetateni la probleme este fie obisnuitul cu ideea (asa e la noi!, nu se poate schimba!) sau emigratul. Adevarat civism.
      • 0 (2 voturi)    
        si (Luni, 30 aprilie 2012, 10:40)

        si [anonim] i-a raspuns lui Chiar Eu

        si ce e rau in a emigra? daca sunt in stare...

        o viata am. sa o petrec risipind-o intre nesimtiti?

        nu, multumesc. pa si pu!
        • 0 (0 voturi)    
          N-ai decat! (Luni, 30 aprilie 2012, 11:34)

          Chiar Eu [utilizator] i-a raspuns lui si

          Dar sa nu ne facem ca emigrarea este un raspuns la problemele statului roman. Este un raspuns la problemele personale. Ori aici era vorba despre cum facem ca statul roman sa fie mai bun.
          • +1 (1 vot)    
            e (Luni, 30 aprilie 2012, 15:25)

            e [anonim] i-a raspuns lui Chiar Eu

            e adevarat. dar si mai adevarat este ca nu mai e problema mea.

            succes!
      • +2 (2 voturi)    
        Mai sunt si altii (Luni, 30 aprilie 2012, 20:45)

        Jekyll [utilizator] i-a raspuns lui Chiar Eu

        Mai sunt si altfel de oameni, cum esti tu si eu si alti useri de pe acest site care vedem si alte variante. Guvernul este puternic pentru ca este bine organizat. Noua cetatenilor ne lipseste organizarea. Noi avem puterea si ca numar si ca resurse, dar ne lipseste curajul.
    • +3 (3 voturi)    
      alta solutie.... (Luni, 30 aprilie 2012, 11:30)

      translativus [utilizator] i-a raspuns lui Jekyll

      ....este desfintarea sistemului parlamentar asi inlocuirea lui cu sistemul administrarii statului prin contract.
      Doar asa alesii vor trebui sa isi tina promisiunile iar populatia va avea puterea de ai demite pe mincinosi.
  • +4 (4 voturi)    
    aha (Luni, 30 aprilie 2012, 4:59)

    gsss [anonim]

    primul exemplu e ok, al doilea e aiurea... e normal ca un bun mai scump sa fie impozitat mai mult. rationamentul dvs nu e ok. o garsoniera e impozitata mai putin decit o vila, o masina mica mai putin decat una mare.
    • +1 (1 vot)    
      Doar (Luni, 30 aprilie 2012, 19:23)

      Closed [anonim] i-a raspuns lui gsss

      Doar ca, in cazul autoturismelor, logica e gresita. Un automobil de 5 ani cu motor de 3 litri poate fi mai ieftin decat un automobil noi cu motor de 1,6 litri. Si atunci nu impozitezi valoarea, impozitezi cilindreea. E ca si cum pentru un bidon de plastic de 5 litri m-ai impozita la fel cu un vas de aur de 2 litri si-ai numi asta impozit pe recipient si-ai pretinde ca e echitabil.
    • 0 (0 voturi)    
      Dar de ce ? (Luni, 30 aprilie 2012, 22:51)

      mark35 [utilizator] i-a raspuns lui gsss

      e normal ca un bun mai scump sa fie impozitat mai mult ca doar nu statul l-a cumparat ci eu cu banii mei munciti care deja au fost impozitati de nu stiu cate ori, sau ca sa raspund punctual doar la exemplele enumerate de tine, la masini iar e prea mare discrepanta, eu am doua masini una cu motor de 1,6 pe care platesc 80 de lei impozit si una cu motor de 2,2 pe care platesc 790 de lei si nu e Q7 ci o amarata de masina din 2003 deci are 9 ani.Si la una cu motor de 3000 se plateste 2500 de lei si nu toata lumea are posibilitatea sa isi cumpere la cativa ani o masina noua.Si exemplele pot curge
  • +1 (1 vot)    
    pielea regenereaza (Luni, 30 aprilie 2012, 7:50)

    p. j. proudhon [anonim]

    Defectul de frumusete al cavalcadelor anti-stat consta in subrezimea generalizarii stindardelor sub care se desfasoara. Ca fost liber-profesionist am vazut si eu metode necurate spre a imblanzi fiscul care inghitea pe acele vremuri 62% din portiunea de varf a veniturilor insa am fost si ramas convins ca unul care nu iubeste banii mai mult decat nevasta si copiii se acomodeaza ridicand de fiecare Revelion paharul cu urarea "sa nu ne mearga mai prost".
    Cu prilejul unui caz in familie am avut onoarea cu doua fiscuri deodata care nu mi-au provocat o zgarietura in rastimpul tevaturii de un an si jumatate. Ura unei institutii am simtit-o cand prea privata Deutsche Bank a tinut mortis sa ma legitimez cu un pasaport nou-nout desi cel vechi era valabil si recunoscut inca cinci ani dupa expirare la fisc, la ambasada, la tribunale, la alte banci si asigurari, la notari samd. Nici o atestare medicala a starii cam triste de atunci n-a avut darul sa-i indulceasca pe acei servitori (particulari) devotati clientului, intr-o chestie banala ca o declaratie de renuntare la toate pretentiile asupra sumei de 10 000 € in favoarea altcuiva.
  • 0 (2 voturi)    
    alt exemplu (Luni, 30 aprilie 2012, 8:20)

    al pacino [anonim]

    Fiscul are un cont asa-zis unic pentru diverse tipuri de impozit; desi platesti cu ordine de plata separate, sumele se fragmenteaza si se distribuie total aiurea (e suficient sa se arunce un ochi pe fisa pe platitor pentru a vedea doar sume fragmentate) si periodic apar sume nedistribuite ori prost distriubuite care genereaza in mod nedrept majorari si penalitati. Este modul in care fiscul "ciupeste" (a se citi 'fura") bani in plus de la firme cu toate ca platile se fac la termen. Functionarii dau vina pe sistem si ii doare in cot ca tu esti furat... Cereri, contestatii, privirea de vitel a functionarului, timp pierdut si nervi in conditiile in care esti corect. De ce nu face fiscul un cont pentru impozitul pe profit si unul pentru impozitul pe salarii? Din dispret.
  • 0 (2 voturi)    
    exagerati (Luni, 30 aprilie 2012, 8:33)

    catelu [utilizator]

    Impozitarea masinilor cu motoare mari este perfect justificata, din moment ce polueaza mai mult deci aduc prejudicii celorlaltor cetateni.
    Iar vignetta poti alege sa o cumperi si astfel scapi de orice amenda.
    O problema reala este de exemplu penalizarea cetatenilor prin taxe precum contributia la fondul de sanatate. Pentru asta nu primesti nimic (incercati sa cumparati un medicament compensat si vedeti) dar nici nu ai de ales daca sa o platesti sau nu.
    Dar sa nu fim paranoici, statul nu ne uraste mai mult decat hotul care ne fura roata de rezerva din masina.
    • 0 (0 voturi)    
      Gresesti (Luni, 30 aprilie 2012, 19:27)

      Closed [anonim] i-a raspuns lui catelu

      Gresesti cand consideri impozitul pe autoturism ca fiind o taxa de poluare: un motor de 2 litri din 1980 polueaza de cateva ori mai mult decat un motor de 3 litri modern, dar este impozitat mult mai putin, ceea ce ar fi total impotriva teoriei "poluatorul plateste".
    • 0 (0 voturi)    
      Fiecare cu ce il doare (Luni, 30 aprilie 2012, 22:59)

      mark35 [utilizator] i-a raspuns lui catelu

      Daca ai avea o masina cu motor mare cumparata acum niste multi ani nu cred ca ai fi asa entuziasmat de faptul ca esti pus sa platesti un impozit anual de 2500 lei (motor de de 3ooo) salarul sau pensia pe 2-3 luni. De acord cu diferentierea dar nu cu aberatii de genul acesta si discrepante ca de la 60 de lei la 9000.cum se practica la noi
  • +1 (3 voturi)    
    ce de aiureli... (Luni, 30 aprilie 2012, 8:41)

    gimini [utilizator]

    Pana una alta, sa discutam pe concret: din tara au fugit 4 milioane de saraci si amarati, nu "instariti". Ceea ce oricarui om de bun simt i-ar spune ca statul ii uraste pe cei saraci si amarati, nu pe bogati. Si va si spun de ce: pentru ca statul roman e al celor bogati. Si ii uraste pe saraci si amarati pentru ca sunt prea saraci si prea amarati ca sa-i jupoaie cat ar vrea el sa-i jupoaie. Numai dl. Croitoru intelege pe dos si zice ca statul roman ii uraste pe instariti. Nu domnule Croitoru, pe cei bogati statul roman ii protejeaza pentru ca sunt cotizanti pretiosi in campaniile electorale si saritori la... nevoie!
    • +3 (3 voturi)    
      excelent comentariu (Luni, 30 aprilie 2012, 10:18)

      Alex [anonim] i-a raspuns lui gimini

      este uimitor ca un economist ca domnul Croitoru se impiedica in niste chestii elementare. Impozitarea marilor averi? Pai, in general, averile mari si mici sunt foarte slab impozitate in Romania. Impozitele pe capital sunt o gluma. Ceea ce se impoziteaza cu asupra de masura este munca. Daca aduni si contributiile angajatorului ajungi pe la 60% dati la stat. Astfel incat, un patron sau un angajat sunt descurajati sa dezvolte un business dar un cioban care a cumparat terenuri in jurul Bucurestiului este incurajat sa le lasa neutilizate! Ca nu-l costa nimic!
      • +1 (1 vot)    
        Hm (Luni, 30 aprilie 2012, 19:31)

        Closed [anonim] i-a raspuns lui Alex

        1. Impozitele asupra muncii sunt undeva la 47%. Adica statul ia cam 47% din suma cheltuita de un agajator pentru un salariat, iar salariatul ia cam 53%.

        2. In mod normal, statul nu ar trebui sa aiba treaba cu modul in care decid eu sa-mi utilizez proprietatea. Daca vreau sa o las parloaga sau vreau sa pasc oile pe ea in loc sa-mi construiesc vile, e dreptul meu, eu am platit bani pe acel teren, nu mi l-a dat statul gratuit.
  • +2 (2 voturi)    
    'pomana prostului' (Luni, 30 aprilie 2012, 8:54)

    sa fii istetz [anonim]

    daca maine Statul imi da ceva in plus la salariu sau pensie [mai ales], poimaine speculatorii imi iau acesti bani pentru aceleasi produse....
    deci eu vreau nu asa de mult sa mi creasca salariul, pensia ci vreau ca Statul sa tina in frau speculatorii. Ei se apara cu sintagma odioasa deja 'economia de piata', 'concurentiala'... din pacate la noi nu exista asa ceva si poate nici in alte parti.... dar ceea ce exista este egoismul atroce a speculatorului de a se imbagoti pe orice cale si mai ales AZI !
  • +2 (2 voturi)    
    venituri nechestionate (Luni, 30 aprilie 2012, 8:55)

    ola [anonim]

    in Romania, "hotul neprins e negustori cinstit". si, mai mult, ajunge sa-i conduca pe fraieri.

    in toate tarile civilizate, capitaliste, occidentale si cum vreti sa le mai ziceti - PROVENIENTA VENITURILOR TREBUIE DOVEDITA.

    nu si in Romania.

    astfel ca impozitul celui cu gipan nu-i decat o modesta TAXA DE PROTECTIE, o mica intelegere intre statul mafiot si clientii sai.
    • 0 (0 voturi)    
      . (Luni, 30 aprilie 2012, 9:30)

      ola [anonim] i-a raspuns lui ola

      negustor
  • +2 (2 voturi)    
    Exemple (Luni, 30 aprilie 2012, 9:28)

    Alexu [anonim]

    Primul exemplu este de nota 10 , al doilea insa nu tine seama de faptul ca daca s-ar impozita valoarea masinii , asa cum este corect , tot pe acolo s-ar ajunge , adica o masina de 2000 euro va plati de 100 de ori mai putin decat ina de 200 000 .
    Ce nu intelege domnul Croitoru este ca , desi reprezinta o institutie a Romaniei , si ar trebui sa ii protejeze pe romani , a permis bancilor straine sa puna conditii de creditare neacceptate nicaieri in Europa , iar cand au facut presiuni asupra guvernului , le-au mai dat si 13 mld euro din fondul de garantare inapoi ... Trebuia sa le lase sa moara , iar daca mai amenintau , trebuiau sa dea drumul legii falimentului personal .
    Insa domnia sa face parte dintr-o structura care actioneaza impotriva cetatenilor , si de aceea cetatenii iubesc statul , care e reprezentat si de domnia sa , care a participat la aceasta tradare in fata intereselor bancilor ....
  • +4 (4 voturi)    
    ura... si la gara :D (Luni, 30 aprilie 2012, 9:29)

    ola [anonim]

    ai probleme cu un mahar local. faci reclamatie la politia de proximitate, "prietenul cetateanului". ii explici problema, ti se da dreptate, apoi, dupa o discutie a "prietenului cetateanului" cu maharul, esti sunat si amenintat de catre politist, doar nu ne jucam :D

    lucrezi legal in alt judet decat cel de domiciliu si afli ca esti, din punctul de vedere al Casei de Asigurari de Sanatate, mai vinovat decat ala care nu lucreaza - si ca orice ai face, te vei situa in ilegalitate din punctul lor de vedere. just because.

    vrei o hartie de la judecatorie. o ceri. ti se spune ca o vei primi prin posta. peste jumatate de an te duci si ii intrebi unde s-a ratacit. esti DATOR sa vii cu copii legalizate si cu tot teancul de acte, lor le e greu sa caute.

    vrei sa-ti faci o cosmelie si alergi sute de zile dupa autorizatii si platesti taxe de te-ndoaie. desi in jurul tau au aparut vile fara autorizatie, care incalcau prevederile legii, si care s-au construit fulgerator.
    btw, stiati ca exista si TAXA DE PLOAIE? :D

    lucrezi la stat si o duci minunat daca esti trecut de un anumit nivel de autoritate. daca nu, ai de-a face zilnic cu saracia si mizeria celor pe care ar trebui sa-i salvezi prin medicina, educatie etc. si te simti neajutorat si inutil.

    lucrezi intr-o companie "privatizata" (de conu Nastase, poate) sau pur si simplu functionala prin comisioane, taxe de protectie si "parteneriate" neoficiale intre stat si patron - desi compania are un profil tehnic, TOATE persoanele importante de acolo sunt manageri, experti in PR, consultanti...

    esti intr-o zona care "asteapta privatizarea" (Rosia, sa zicem) si vrei sa deschizi vreo afacere? te linisteste d-l stat instiintandu-te ca te afli in "zona monoindustriala". daca vrei de lucru, cere privatizarea :D

    eu nu vad decat o CARDASIE intre persoanele publice si interesele private. intre mari functionari si mari afaceristi.
    cei care nu sunt in stare sa faca fata acestei relatii de CARDASIE sunt, din punctul de vedere al statului, ZERO
  • +1 (5 voturi)    
    Un alt exemplu din multe altele... (Luni, 30 aprilie 2012, 9:30)

    VULPCRIS [anonim]

    Parintii ( pensionari ) mei au achiztionat un apartament cu banii pe care au reusit sa-i stranga toata viata lor.
    Statul roman ( cel ce a vandut imobilul) a hotarat sa-l retrocedeze fostilor propietari.
    De ce cred ca statul ne uraste ?
    1. Parintii mei au cumparat imobilul in urma unei decizii definitive si executorii !!!
    2. Parintii mei au locuit in acest imobil 50 de ani, in urma unei repartitii ce s-a dat pe vremea statului comunist din acea vreme.
    3.Unul dintre parinti a decedat, iar celalalt urmeaza a fi evacuat.
    4. Banii urmeza a fi recuperati NUMAI dupa ce actioneaza statul in instanta.

    Din aceste considerente pot spune ca Statul ma ureste si imi uraste parintii.
  • +2 (2 voturi)    
    Daca tot e stat de drept (Luni, 30 aprilie 2012, 9:43)

    Jekyll [utilizator]

    Trebuie schimbata constitutia. Daca functionarul nu indeplineste sarcinile pentru care este platit sa-i fie retrase toate drepturile dobindite in timpul cat a fost parlamentar. Trasi la raspundere penala pentru abuz in serviciu, crime si delicte contra patrimoniului, abuz de incredere, gestiunea frauduloasa, inselaciune etc. In acest fel cand mergi la munca dimineata poate te trezesti la realitate.
  • +3 (3 voturi)    
    ce sa intelegem decat.. (Luni, 30 aprilie 2012, 9:55)

    lili [anonim]

    Ca STATUL adica cei care conduc Romania de 22 de ani NU SE PRICEP sa faca asta!!
    Adica NU STIU sa CONDUCA o tara, sunt ageamii, niste vremelnici veniti in fruntea tarii NU pentru ca ar STI sa o CONDUCA, ci pentru ca asa s-a nimerit....
    Se vede asta bine dupa 22 de ani, NU vezi in evolutia, in dezvoltarea Romaniei un fir calauzitor, care sa dea DIRECTIA Romaniei, pur si simplu Romania a mers ba dupa cum a batut vantul schimbarii din afara(noroc cu UE!!), ba ca s-a nimerit una-alta...
    Management de tara NU a existat si NU exista si probabil ani multi de acum incolo INCA NU va exista....
    Pentru ca NU avem CONDUCATORI de tara.... NU avem LIDERI care sa marcheze cu ideile si cu faptele lor ISTORIA acestor ani ai Romaniei.
    • +2 (2 voturi)    
      ai hoti desavarsiti (Luni, 30 aprilie 2012, 10:19)

      ola [anonim] i-a raspuns lui lili

      nu nepriceperea conducatorilor, ci reaua lor credinta e de vina.

      ageamii care sa scape de justitie indiferent de cine e "la putere"? care sa se ajute intre ei si sa transforme statul intr-o retea perfecta de autoritate si putere distructiva, si care sa sufoce orice efort legitim?

      orice studiere indeaproape a felului in care functioneaza acest stat iti arata, cat se poate de evident, ca e imposibil sa nu-ti dai seama de ce nu functioneaza. prin urmare, APARENTA INEFICIENTA se datoreaza nu nepriceperii, ci DISTRUGERII INTENTIONATE, PROIECTATE...

      nu nepriceperea e problema, ci legatura ilicita dintre puterea politica si puterea financiara.
  • +3 (3 voturi)    
    DOAR PROSTIE (Luni, 30 aprilie 2012, 9:59)

    gica din lehliu halta [anonim]

    Nu e nici un dispret, e doar prostia grasilor si burtosilor hulpavi din parlament care fac legile aiurea. Daca am fi singuri pe planeta, aveam o scuza, dar asa, n-aveam decat sa copiem de la altii. Dar cine sa traduca? Mai bine facem tampenii autohtone. De-aia merge aiurea si justitia, si economia, si ANAF, silicitatiile, si cu autostrazile...Sunt articole care se bat cap in cap, se contrazic, nu sunt clare etc.
    • +3 (3 voturi)    
      prostia aia le-a adus miliarde (Luni, 30 aprilie 2012, 10:04)

      ola [anonim] i-a raspuns lui gica din lehliu halta

      nu-i nicio prostie.

      legile au fost gandite astfel incat cele mai mari manarii sa fie "perfect legale".
  • +3 (3 voturi)    
    justitia (Luni, 30 aprilie 2012, 10:10)

    Adrian [anonim]

    daca ar functiona ar corecta astfel de derapaje.
  • +4 (4 voturi)    
    D-le Croitoru, (Luni, 30 aprilie 2012, 10:20)

    zit [anonim]

    N-as spune ca statul ii uraste pe cetateni, ci ca isi bate joc de ei ... Aceste "state" care s-au perindat pe la putere nu au avut grija decit ca, o data la 4 ani sa-si umple buzunarele si sa-si consolideze averile deturnate din acele impozite platite de cetatean ! Nimeni nu poate avea incredere in stat atita timp cit vedem ca : promisiunile preelectorale dureaza pina imediat dupa alegeri, dupa care nu se mai duc la indeplinire datorita "mostenirii" economice lasate de cei precedenti ; legi date incomplet, cu multe "portite" de scapare pt. evazionisti, iar cele facute cit de cit bine, nu se aplica ; licitatii pt. bunuri de importanta nationala majora facute pe 2 bani oficial si pe multe "comisioane" neoficial ; specimene care se bat cu pumnii in piept ca sint cinstiti si "saraci", cu multe averi pe numele nevestelor, verilor, fratilor, etc. ; mari smecheri pe care toata lumea ii stie ca traiesc doar din furt si evaziune "spalati" peste noapte si pusi in functii importante , s.a.m.d. ! CUM putem avea incredere in statul roman cind la noi ii vedem cum stau, nu fac nimic, iar oamenii iau calea strainatatii fiindca vad ca altfel decit prin inselatorie si hotie nu se mai poate trai in Romania ?
    • +3 (3 voturi)    
      Si ca sa completez (Luni, 30 aprilie 2012, 10:43)

      zit [anonim] i-a raspuns lui zit

      Mi-ati putea spune cum ajunge, in aceasta tara saraca, un judecator (de la stat ! ) sa aiba o PENSIE de 16000 (adica 160.000.000 lei vechi !) ron pe luna ? Prin care lege, data de nimeni altcineva decit de reprezentantii STATULUI, s-a stabilit ? In ce tara a muncit el cind sigur a prins si salariile din comunism ?
  • +3 (3 voturi)    
    foarte corecte observatiile (Luni, 30 aprilie 2012, 10:29)

    mary_ [utilizator]

    Inca statul nu si-a pus in miscare, si cred ca nici nu se gandeste sa isi puna in miscare, sistemul de preventie in aplicarea legilor.

    Ce ustura mai tare? O amenda sau o vorba spusa pe un ton respectous prin care ti se atrage atentia ca ai gresit si unde ai gresit si mai ales cum sa nu mai repeti greseala?

    Sigur lucrurile trebuiesc aplicate de la caz la caz, dar cu discernamant si uniform - adica nu muma pentru unii si ciuma pentru altii...Dar oare poate statul roman sa aiba acest comportament?

    Nu am auzit prea des ca statul sa informeze regulat cetatenii asupra obligatiilor pe care permanent le modifica - nici MO nu este gratis - sau sa dea avertismente pentru nerespectarea legii, sau sa incurajeze pe cei care au gresit sa reintre in legalitate.Sunt cateva exceptii totusi - bine ca exista!

    Nu cred ca printr-o singura masura - aplicarea unui impozit mare - se poate limita tendinta de a cumpara "cea ma bengoasa masina" cu care ulterior sa defilizezi cu ea ca de 1 Mai. Asta spune multe despre cei care procedeaza asa, dar si acestia traiesc alaturi de noi si pot sa fie educati - prin aplicarea unor masuri diferentiate.

    Institutiile statului nu lucreaza impreuna si aceasta este la fel de grav precum lipsa activititatii de informare si preventie.

    Foarte interesante subiectul si discutiile!
  • +3 (3 voturi)    
    STAT vs PRIVAT (Luni, 30 aprilie 2012, 11:00)

    coco04 [anonim]

    Cred ca unul dintre cei mai mari savanti ai omenirii a fost Darwin.El a demonstrat ceva foarte clar:
    Nu se adapteaza (progreseaza) decat cel ce E NEVOIT sa se adapteze!
    Eu cred ca aici e marea pacaleala: Oamenii asteapta de la politicieni care nu au realizat NIMIC SEMNIFICATIV pe parcursul vietii lor,solutii viabile.
    Mediul de stat pare unul inert in timp ce mediul privat e unul foarte dinamic.
    Avem o gramada de savanti ,mari teoreticieni care emit teorii savante din postul lor caldut de la stat.Cel mai adesea nu exista cauzalitate intre ceea ce ei fac si ceea ce castiga.
    In mediul privat,elementul determinant e (sau ar trebui sa fie) EFICIENTA in timp ce in mediul public elementul determinant e INFLUENTA.
    Nu exista in Romania etica muncii si a acumularii prin munca.Se doreste pedepsirea (jefuirea) celor ce castiga mai mult prin impozitarea averii dar se uita ca averea e ceea ce ramane dupa impozitare.
  • +2 (2 voturi)    
    inutil (Luni, 30 aprilie 2012, 11:36)

    ola [anonim]

    numarul de relatari ale "solidaritatii" statului IMPOTRIVA cetatenilor e graitor.

    peste toate astea, se asterne, insa, COMPLICITATEA PRESEI.

    antene, realitatea - mda, stim deja.

    dar cand si pe site-ul de fata, atat de vadit impotriva "dezinformarii anteniste", gasesti rahaturi precum:
    "Cine poarta sombrero? Adrian Nastase, Victor Ponta si mexicanizarea Romaniei " de parca transformarea Romaniei intr-un stat-mafie ar fi inceput de ieri de azi, si doar cu colaborarea unei tabere, in timp ce altii ar fi rezistat pe branci...

    in conditiile in care singurele "condamnari" ale marilor corupti au fost de forma, dupa protestele acelea anemice din ianuarie - Nastase, Vantu, Luca au primit, toti trei, cate o condamnare IN LUNILE IANUARIE, FEBRUARIE 2012. ce s-a ales de ele? UITAREA.

    si, in loc ca presa sa traga concluzii despre "independenta" justitiei romane ieri si azi, primim prajiturica anti-socialista :D de parca sleahta PSD ar fi fost vreodata socialista - poate cand au tocat marunt TOATE fabricile si au bagat pensii de boala si ajutoare derizorii in gura milioanelor de someri. sau poate cand, din profiturile acelor "privatizari" s-au transformat in afaceristi verosi care au facut profituri uriase inainte, dar si dupa 2004.

    asa ca vamesii sunt mana in mana cu cotnrabandistii, primarii cu mafiile tiganesti, politicienii cu afaceristii si magistratii cu coruptii.

    iar cel ce vorbeste de "mexicanizare", pe numele sau Tismaneanu, este o confirmare a puterii abuzive ce a inlocuit in Romania statul de drept.
  • 0 (2 voturi)    
    Ce are sula cu...prefectura?! (Luni, 30 aprilie 2012, 11:45)

    Doru Dascalu [anonim]

    Nea Croitoru asta se vede ca face parte din sistem.Tot o da in harneala cu statul in sus si statul in jos. E si las si fricos pe deasupra dar mestecas vorbe ca sa se dea deontolog. Adica lucreaza intr-un sistem care a apatentat hotia in lege si vine sa nea dea noua lectii. Uite nea Croitorule alta idi.otenie, asta de la colegii matale de capitalism.daca faci RCA care este obligatorie, doua masini identice la caroserie dar cu cpacitati diferite la motor, aua taxe diferite, intr-o societate unde legea spune clar cu ce viteza merg masinile. Adica aia cu motor mai mare are voie sa mearga mai repede si face accidente mai grave?! Alooo spitalul de psihiatrie, sau aloo puscaria !!! Nea Croitorule traduc eu pentru matale pe intelesul tuturor. STATUL nu este si nu se poate face vinovat de absolut nimic. Singurii vinovati sunt kre.tinii care fac aceste legi. Acesti re.tar.zi alesi prin vot de o turma de tugulani. Asa ca nu mai arunca pisica in spatele statului, ca majoritatea celor care muncesc cu gura, si nu au produs in viata lor nimic, decat vorbe si bineinteles kkt la greu. C altceva ce?!
  • 0 (2 voturi)    
    si tu te miri croitorule ? (Luni, 30 aprilie 2012, 11:55)

    muncitu [anonim]

    ...pa bune chiar te miri ca cetateanul a inceput sa vada adevarul: ca statul ii este cel mare dusman ??
    ai curaj sa ne spui ce ati facut cu clasa de mijloc si cu imm-urile in ultimii 4 ani ?
    ai idee cate imm-uri ati distrus ?
    cate familii au ramas pe drumuri ?
    cand te uiti in oglinda dimineata ce vezi ?
    e simplu: un asasin economic; unu` din cei multi.
    ( p.s.: daca stai frumos te mai lasa isarescu sa-i mai duci mapa pe la bilderberg din an in an...hai ca e vizibil de la mare distanta ).

    voi chiar va imaginati ca tara asta e locuita numai de prosti ??
    voi chiar credeti ca nu se stie cine si cati sunt in spatele vostru ?

    nea boc a explicat in interviu in 2010 cum se astepta guvernu` ca cetatenii varstnici "sa dispara fizic"....fara jena ( pana una alta a disparut tacsu...).

    ai idee CATI romani "varstnici" ( peste 40 ani ! ) exista azi in tara asta ?
    ai idee cati dintre ei mai au un loc de munca dupa ce ati distrus clasa de mijloc ?
    ai idee cam ce le ureaza "viermii" astia lu bashescu si pdl-ului de trei ori pe zi ?
    chiar mai crede cineva ca romanu` o sa mai aleaga dusmanul vizibil arogant, perfid, incult, hot etctetctetc. care nu e altul decat STATUL ?????

    nu vorbim de bugetari; vorbim de oameni care au vrut sa-si faca un viitor si pe care i-ati calcat in picioare; I-ATI STRIVIT.
    le-ati luat TOT; nu mai au speranta, viitor, perspective.....NIMIC.
    au ramas cu STATUL modernizat....

    mira-te croitorule; mira-te tata.....timp ai destul.....

    n-am citit toate reply-urile din lipsa de timp - sunt la munca de 30 mai.....
  • +1 (1 vot)    
    iubire- o fi in lb. Romana ? (Luni, 30 aprilie 2012, 12:14)

    Deceanu [anonim]

    Domnule Consilier,

    Ati vazut in RO vreo Instiintare de Plata emisa de functionari de stat, care sa inceapa cu "Stimate Domn/Doamna ? Dupa care sa continue cu " poate ati uitat sa platiti"
    Sau ati vazut vreo atitudine a decidentilor de a cauta motivele pt. care mii de firme cu bonitate in 2007-2008, au ajuns in faliment ? iar sute de mii de oameni si-au pierdut si bruma de bani
    S-a sesizat cineva ca in RO sunt peste 1000000 de romani ce au intrat in incapacitate de a trai ?
    Din pacate nici bancile nu fac exceptie, iar in RO nu fac decat camatarie.
  • +2 (2 voturi)    
    Da asa este statul ne uraste (Luni, 30 aprilie 2012, 12:36)

    ion adrian [anonim]

    Odata ce se considera ca mai bine tragem de timp9statul) decat sa restituim ceva ce i-a fost luat fara justa cauza cetateanului ca acesta poate va muri; vezi Cass vezi despagubirea pentru jaful statului comunist nu putem trage alta concluzie.
    De regula institutiile statului se comporta fata de cetateanul onest ca fata de un potential infractor, ca cu un dusman, pe cand cu adevaratii infractori se poarta de multe ori cu maxima dragalasenie. :)
  • +2 (2 voturi)    
    jos palaria! (Luni, 30 aprilie 2012, 14:37)

    teo [anonim]

    Este prima data dupa o lunga perioada de timp cand o analiza economica exprima cauza temerilor mele profunde. Iar una dintre ele este clar exprimata in titlu: "Desi imi iubesc tara, statul ma uraste".
    Acum am inteles de ce dl. Croitoru este consilierul guvernatorului BNR, calitate in care nu a putut trece de etapa "prim ministru desemnat".
    Daca dl. Croitoru imi va explica si cum vom putea accede noi, cetatenii de rand, la etapa "statul ne iubeste", atunci eu o sa ma linistesc: Romania chiar va pute avea un "prim ministru" calificat si competen.
  • +1 (1 vot)    
    Desi imi iubesc tara,statul ma uraste.. (Luni, 30 aprilie 2012, 15:56)

    filotegheorghe [anonim]

    Alte nenumarate exemple despre cum ar putea unii cetateni ajunge la concluzia ca statul ii uraste se refera la aproape toate relatiile intre acestia si reprezentantii institutiilor statului, care, ori de cate ori au de rezolvat o problema cu care li se adreseaza cetatenii,considera,in aceeasi nota de comoditate ca acestia le dau de lucru ..
    Aceasta obstructie fata de cetatean imbraca nenumarate forme de manifestare care in final duc la o extrem de slaba prestatie in favoarea cetateanului..
    Daca la acestea se adauga ( si se adauga ) coruptia si incompetenta avem dimensiunea dezastrului ....
  • +2 (2 voturi)    
    Păi şi n-au dreptate? (Luni, 30 aprilie 2012, 17:32)

    Abba [anonim]

    Nici nu am avut timp să mă familiarizez cu guvernul dlui Ungureanu(pe care l-am respectat, între toate şi toţi pînă acum, fiindcă este cel mai intelectual cu experienţă între toţi): că iată în fotografia asta, mutrele a 3 golani ai Romîniei, bărbaţi fără experienţă reală de viaţă şi care, prin figurile şi oscilaţiile şi 'copiii' şi 'tinerii' lor, îmi întorc stomacul pe dos. Nici nu e de mirare că pentru ăştia au devenit Romîncele tîrfe şi idioate ordinare şi mai ales fiindcă ăştia au fost cei dintîi hoţi, nu??
    A, dar degeaba mai învăţăm şi ne străduim să ne păstrăm cinstea şi integritatea, de ani şi ani, extrem de puţini şi mai ales cîteva între noi, fiindcă Directoarea la Politehnica de prestigiu a Romîniei şi fufa învăţătoare din Parlament şi muncitorii şi handicapaţii lui Prigoană, a Elenei Udrea şi restul de neisprăviţi, o să dea din nou liber la intrat la facultate, oricărui neisprăvit, păi nu?Că e simplu să fii intelectual-ă cu adevărat ca la carte şi ca în străinătate, la mintea lor de analfabeţi cu diplome pe bani, care ne văd 'egali şi egale' pe toţi, nu??????
  • +2 (2 voturi)    
    Statul ii uraste numai pe unii cetateni! (Luni, 30 aprilie 2012, 18:48)

    stelian [anonim]

    Pe cei "mai egali decit altii" ii iubeste tare mult: termene marsi in justitie, condamnari cu suspendare,
    contracte cu statul, salarii platite desi nu sunt la servici, masini la scara, etc.
    Tot pe ei ii iubeste cind a infiintat impozitul unic.
    Impozitul pe masini o fi mare si nu-s de acord cu el, dar ia sa-i luam la verificat si vom constata ca cu X plateste impozitul pentru un Q7, ci o firma ce este pe minus de nu stiu citi ani.
    In schimb pe cetatenii obisnuiti ii uraste, pentru ca medicamentele compensate se termina repede, pentru ca batrinii au pensii de mizerie, mincarea e din ce in ce mai scumpa.
    ii uraste pe cetatenii de rind cind platesc telefonul sau internetul in Euro, cind moneda nationala e leul (greu sau usor).
    Ii uraste pe cetatenii de rind care au plecat din Romania, punindu-le pe pasapoarte "semn"-"vezi ca astia nu mai maninca salam cu soia".
    Iar domnul Consilier al Guvernatorului BNR este din categoria "celor mai egali ca altii".
  • +2 (2 voturi)    
    Si... (Luni, 30 aprilie 2012, 20:21)

    madame [utilizator]

    care ar fi acele coalitii, sau partide politice care au facut si lucruri foarte bune pentru tara? Oare acele lucruri binefacute, au fost pentru tara, dar mai putin in interesul publicului, societatii? Nu cred ca este vorba despre ura, din partea statului, pentru cetatenii romani, ci mai curand un dispret fata de acestia. Dispret pe care spiritul uman il percepe, cu sau fara prea multa vorbarie. UNIVERSUL are propriile reguli bine formate. Cand balanta se inclina intr-o parte, spiritul uman cauta solutii, constiente sau nu, pentru redresarea situatiei. Politicienii au devenit prea lacomi si lipsiti de recunostinta fata de cei care le asigura acele venituri exagerate. In timp ce in statele europene, s-au dat garantii, mai intai de toate propriilor popoare, in Romania, proprii cetateni au fost impinsi catre ignoranta si nepasare, obositi de-atata truda pentru cei imbogatiti peste noapte, fie ei angajati sau patroni de firme.
    Cum poti sa spui, pe toate canalele lupta anticoruptie si evaziune fiscala, cand dupa nici doua luni, demiti un ministru al fiscalitatii,din propriul cabinet, doar pe motiv ca, nu a adunat suficiente amenzi de la cei care practica evaziunea, iar evaziunea continua sa exista in mai mare masura ca inainte. DISPRET, asta este termenul, nu URA! Acest dispret se intoarce acum, catre masele politice, care in fapt sunt doar niste servitori umili ai societatii. Fara o societate, acestia nu ar avea rost pe lume. Domnule Croitorul, nu doar rovinieta sau taxele pe masini, este hiba! La acestea s-au adunat mult mai multe probleme, pe care asa numitul STAT,nici ca este dispus sa aduca solutii care sa linisteasca si sa multumeasca sufletele romanilor.
  • 0 (0 voturi)    
    rihght ! (Luni, 30 aprilie 2012, 20:37)

    100% [anonim]

    no comment !

    daca toti ar sta stramb si ar vorbi drept....
  • 0 (0 voturi)    
    EDUCATIE (Marţi, 1 mai 2012, 0:17)

    orangex [anonim]

    haideti sa oferim si niste solutii ... impotriva acestor aberatii care ne macina zilele

    se numeste Educatie

    sa educam generatile tinere ca pe aia in varsta nu mai are sens, si vom avea si roade

    da, dureaza, dar iata ca au trecut deja peste 20 de ani
  • 0 (2 voturi)    
    Q7 (Marţi, 1 mai 2012, 10:07)

    vrajeala ieftina [anonim]

    posesorii de Q7 ar trebui impozitati cu 101% din valoarea bunurilor!
    de ce? foarte simplu!
    99,99% dintre averile nesimtite facute in democratia din romanica sunt pe spatele statului, jecmanind statul si pe contribuabilii onesti.
    problema ar fi ca aceste impozite ar fii folosite de alti hoti! primari, prefecti, ministrii...
    si cercul se inchide!
    cine ramane in afara cercului? romanul de rand, cel ce dupa ce si'a platit si impositul fierbe o oala de fasole uscata...
    croitorule, suntem satui de hoti ca si tine!
    muriti voi de grija cetateanului?!
    hai, sa fim seriosi, nerusinatilor!
  • +2 (2 voturi)    
    RATB (Marţi, 1 mai 2012, 10:34)

    Ana Lugojana [anonim]

    Acelasi lucru e cu amenda pe RATB. Daca ai uitat abonamentul acasa, tot primesti amenda desi ai platit serviciul, nu ti se da nici macar o perioada in care sa faci dovada achitarii la vreun chiosc RATB, de trimite direct in instanta unde stai cu ziua pentru o nimica.

    Practic amenda o primesti pentru ca uiti, nu pentru ca esti blatist.
  • 0 (0 voturi)    
    STATUL E ACELASI PESTE TOT... (Marţi, 1 mai 2012, 21:10)

    Aristo [utilizator]

    "Drumul spre iad e pavat cu intentii bune..." se spune si este foarte adevarat si aplicabil in majoritatea domeniilor de interes public. De ce spun asta? Statul a fost creat initial ca sa fie institutia organizata ce apara si garanteaza independenta unei tari, suveranitatea ei, libera circulatie economica, drepturile cetatenilor, etc., etc, etc., bla-bla-bla... Asa a fost definit catre indivizii de rand. De fapt el a fost creat din start ca sub pavaza intentiilor bune sa asigure stapanilor lui (ajunsi intr-un fel sau altul acolo) posibilitatea sa bage mana in buzunarele multimii. Ca la noi asta o fac niste golani intriganti si arata asa cum o descriu atatia in forumul asta este doar o particularitate a societatii noaste civile care stim cum s-a format dupa '89. Cine spune ca la altii statul are alte atribute, ori nu stie, ori nu intelege, ori nu vede de acolo de unde se gaseste in societatea aia. Asta din cauza ca masa de golani intriganti din acele tari, care candva a ajuns la putere printr-o nu stiu ce intamplare radicala, a ajuns sa fie inlocuita cu indivizi scoliti si unsi cu toate ipocriziile posibile incat e greu sa-i mai depistezi cand si cum isi tin mana in buzunarele oamenilor. Aia ce au banii se folosesc de masa scolita si aroganta a functionarilor bine platiti si aparati cu tot felul de drepturi, ca sa faca acelasi lucru ce golanii nostri intriganti il fac in stare bruta...
    Exista solutii ca porcaria asta ipocrita sa se termine, dar nu e locul aici sa fie expuse. Cert este ca STATUL peste tot in lume este unealta celor ce-l conduc si nu-i uraste pe indivizii furati ci-i desconsidera si-i ajuta sa devina tot mai inculti si mai spalati la creier...ca sa inteleaga cat mai putin...
    • 0 (0 voturi)    
      Bun, bun, foarte bun (Miercuri, 2 mai 2012, 14:39)

      vercingetorics [anonim] i-a raspuns lui Aristo

      ... comentariul. Punctul pe I.
      Statul = singura institutie de jaf legala (prin decret propriu, unilateral) dintr-un anumit teritoriu. Ma bucur ca mai e macar cineva in aceasta tara care a priceput asta.
      Sunt curios totusi de solutiile care nu si-au gasit aici "locul sa fie expuse". Vreun blog, alt site, ceva?
  • 0 (0 voturi)    
    a (Joi, 3 mai 2012, 10:45)

    a [anonim]

    Esti singur pe lume, haituit si descurajat.

    Traiesti dar nu esti lasat sa traiesti si ai o singura viata si aia scurta si chinuita pe deasupra.

    Degeaba iti expui parerea, pentru ca la sfarsit exista acest avertisment

    Avertisment: Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si îsi va asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

    Prin apasarea butonului "Trimite" sunteti de acord cu "Termenii si conditiile de utilizare a site-ului HotNews.ro". Daca nu sunteti de acord, apasati butonul "Renunta".

    De ce mai scriu cand sunt constient ca nu conteaza?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă