”Jurnalistul nu trebuie să fie în relații prea strânse mai ales cu politicienii” declara sentențios Ion Cristoiu prin februarie într-un interviu pentru paginademedia.ro. Așa este. Teoretic. În practică însă, Ion Cristoiu reușește performanța de a se apropia până la identificare de omul politic, ocolind orice întrebare care l-ar putea pune în dificultate pe interlocutor, în cazul acesta pe Adrian Năstase, fost premier și șef de partid, actualmente justițiabil, deținând deja o condamnare recurabilă. Cristoiu recidivează în osanalele ridicate acestui personaj, care a atins culmi nebănuite de arivism și arghirofilie, ilustrate din belșug cu imaginile propriei opulențe de bugetar pe viață pentru deliciul presei și al poporului, de grija căruia, ca om de stâga, nu poate dormi. Într-un editorial din ziarul Adevarul publicat în martie îl ridică în slăvi pe autorul Adrian Năstase susceptibil de a fi fost ”cel mai bun premier postdecembrist”, un mare strateg care a făcut din FSN un partid european, ce mai, un adevărat ”neamț” și care, trecut ”prin infernul a trei anchete DNA” reușește, zice Cristoiu, ”o realizare ieșită din comun”: publicarea ultimelor trei volume dintr-un proiect megalitic.
Interviul pentru care ”maestrul Cristoiu”, cum îl alintă permanent moderatorul Nelu Barbu al emisiunii Ultimul cuvânt de pe B1TV, s-a pregătit intens, a reușit să fie o exegeză stupefiantă a cuvântării rostite de Năstase la un congres recent. În locul întrebărilor care trebuie puse, Ion Cristoiu s-a apucat să disece filosofia adâncă a discursului, termenii cu înțelesuri abisale pentru viitorul politicii românești cum ar fi de exemplu ”naționalismul economic”, mutațiile onto-gnoseologice pe care acest discurs le aduce în gândirea politică a stângii, cât mai ales semnificațiile simbolico-magice ale gestului de a rupe public scrisoarea președintelui statului, gest crucial al pupilului marelui strateg. Astfel au putut fi abandonate întrebări deranjante despre condamnările de ultimă oră primite de Năstase și consoartă, despre privatizările cu dar și cântec, sau despre contractele generoase (am zis oneroase?) oferite pe vremea guvernării dumisale pentru cea mai scumpă autostradă din istoria Europei. Pentru echilibru, să recunoaștem că o întrebare totuși s-a pus în acest interviu, o întrebare poznașă cu adresă și sugestie: oare, după ce va prelua puterea, va lăsa dl. Năstase DNA-ul (cel care l-a hărțuit ca pe ultimul borfaș) să rămână în viață? Păi, se poate?
Din sfaturile pline de înțelepciune lăsate cu gură de maestru în interviul sus-amintit din care mai cităm ”presa nu e nici cu puterea, nici cu opoziția.Sigur că ea are în prim plan puterea, puterea care greseste, trebuie să o sancționeze, dar, în același timp, ea trebuie să fie echidistantă și față de opoziție. Cu atât mai mult în România, cu cât nu există opoziție absolută”, sau ”ca să nu mai am dezamăgiri, e bine sa fiu echidistant și să privesc cu o anumită răceală ascensiunile, căderile” și cea mai tare ” nu merită un om, indiferent cine-o fi el, nici Napoleon, nici Stalin nu merită să îi consacri atâta atenție”, s-a ales praful. Singura distanță din cele enunțate, la care ține consecvent Ion Cristoiu, este că nu se tutuiește cu interlocutorul. Antologic, interviul e bun ca studiu de caz la seminariile de etică de la Jurnalistică, pentru a arăta cum un rotund calup de publicitate electorală s-a substituit principiilor, normelor și tehnicilor atât de bine știute de un veteran al presei.
Citeste ott articolul si comenteaza pe Contributors.ro
