Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Un preot de tara - versiunea mercantila

de Ovidiu     La coltul strazii
Marţi, 17 aprilie 2012, 0:53 Actualitate | Opinii


În satul C. a venit un preot nou, tânăr. De ceva vreme biserica din C. nu mai avea paroh, mai ales din cauza unor interese ale preotului din B., satul-centru de comună. Până la urmă noul preot a reușit să obțină numirea. Gurile rele spun că a fost o șpagă la mijloc, dar să nu vorbim de cele sfinte. Cert e că tânărul preot pare a fi hotărât să urmeze modelul mercantil al prea-fericitului Daniel, recent ales CEO al BOR.

Mai întâi a fost casa parohială. Mai exact, la început n-a fost, că lipsea aproape cu totul. Ultimul preot avea gospodărie în sat, a lăsat casa parohială în ruină. Așa că noul preot a organizat cu hotărâre comunitatea. O campanie decisă din poartă-în-poartă a stimulat donațiile în bani și muncă, inclusiv cu o contribuție de la primărie (întâmplător, primarul era certat cu preotul din B.). În mai puțin de un an s-a ridicat casa. Probabil a fost primul proiect cu adevărat comunitar din C. Și ultimul.

Pasul al doilea este dat de sarabanda taxelor. La început, taxele erau la fel în C. și în B. Noul preot le-a actualizat. Contribuția anuală: 38 de lei în B., 150 în C. Liturghia: 10 lei în B., 50 de lei în C. Cui nu plătește i se bate obrazul, pe stradă, în cimitir, în biserică. Până plătește sau nu mai vine la biserică. Pomenirea, 10-20 de lei în B. În C. e mai complicat: 50 de lei sâmbăta, dar în săptămâna după parastas credinciosul cu durerea trebuie să mai aducă o colivă și să mai plătească 50 de lei. Zice noul preot că așa e bine. Chitanță nu dă niciodată, asta nu intră la bine.

Sfeștania, altă daravelă. Nu toată lumea e dornică să-și sfințească gospodăria, cu atât mai puțin periodic. Nu-i problemă, campania din poartă-în-poartă se poartă și aici. Omul la țară nu zice că nu vrea, e păcat. Dar nu e gata, nu e curat, nu e îngrijit. Nu-i nimic, zice preotul, vin mâine, săptămâna viitoare, când ești pregătit – și vine! N-am bani, își inima în dinți câte un bătrân. Nu-i nimic, zice preotul, alții dau și 50 de lei, dar nu cer nimic, important e să se facă. La sfârșit, creștinul are rușine, se caută de bani, tot dă ceva. La fel cu botezul, ori de câte ori trebuie.

Lumânări, durerea săptămânală. Sunt interzise lumânările din afara bisericii, preoteasa sau chiar preotul vând la intrare. În B., 40 de bani lumânarea, furnizată de Patriarhie. În C., 1 leu bucata, același furnizor. Minim 10 la o slujbă, că trebuie să pui și la morți, și la vii, și la icoane, duci și la cimitir. Că veni vorba de cimitir, de la preotul din B. a învățat despre „taxa de construcție” – se aplică la orice, cruce, postament, gărduleț, alee, în curând o să ceară și pentru felinar, se plâng oamenii.

Pomenirile, problemă mare. E o zonă în care se obișnuiește a face „vase”: un număr de farfurii încărcate cu mâncare, o cană cu vin, lumânare, colac. Costă toate: farfuria, cana, mâncarea, lumânarea și colacul; vinul de obicei e producție proprie. Înainte fiecare făcea după puteri. Noul preot are reguli: câte vase la zi, la trei zile, la săptâmână, la lună, la trei, la șase luni, la an. Numărul crește de la o pomană la alta, la an ajunge la 24 de vase. Știți cât costă 24 de farfurii?

Satul e sărac, mulți pensionari. Sunt nemulțumiți, dar ce să facă? E preot, nu se face să te pui rău cu divinitatea, nici măcar cu cei ce pretind că o reprezintă.

Citeste si comenteaza pe blogul La coltu' strazii.



















2846 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version