Presa a prezentat pe larg Decizia CEDO în cazul Panaitescu versus România. Nici spaţiul tipografic al ziarelor, nici spaţiul de emisie al televiziunilor, nu permit analiza amănunţită a hotărârii CEDO. Studierea rând cu rând a motivării acestei hotărâri conduce la noi perspective privind legislaţia sănătăţii şi mai ales a responsabilităţii autorităţilor pentru protejarea vieţii pacienţilor.

Sorin PaveliuFoto: Arhiva personala

(Pe scurt, un pacient suferind de cancer renal a primit în timpul internării recomandarea pentru un tratament, printre altele cu Intron A şi Avastin. La externare pacientul nu a avut alta soluţie decât de a cumpăra cu bani din buzunar medicamentul Avastin, plătind în 2 luni 5000 de euro. Constatând că nu are cum să-şi susţină tratamentul pentru cele 24 de luni recomandate s-a adresat CJAS Oradea, făcând uz de dreptul sau de a beneficia de tratament gratuit, prevăzut într-o lege speciala destinată, printre alţii, persoanelor deportate în timpul celui de-al doilea război mondial. A fost refuzat în principal pentru ca medicamentul cu pricina nu era încă inclus în programul Ministerului Sanatatii privind tratamentul bolilor oncologice. Pacientul s-a adresat instanţei, care i-a dat câştig de cauză obligind CNAS sa trateze pacientul cu medicamentul respectiv. Hotărârea a rămas definitivă, iar CNAS a refuzat să o pună în aplicare. CEDO a condamnat statul român la plata a 5000 de euro pentru banii cheltuiţi pe medicamentul respectiv şi 15000 Euro daune morale care urmează a fi plătiţi fiului pacientului decedat între timp.)

România este parte reclamată într-o multitudine de plângeri adresate CEDO. Hotărârea de faţă are însa multiple semnificaţii şi consecinţe:

1. Este oficial că trăim într-o ţara în care statul încalcă sistematic dreptul la VIAŢĂ! Articolul 2 din Convenţia Europeana pentru Drepturile Omului, semnată şi de ţara noastră, stipulează: “Dreptul la viaţă al fiecăruia trebuie să fie protejat prin lege. Nimeni nu va fi lipsit de viaţa sa în mod intenţionat, decât în executarea unei pedepse date de un tribunal ca urmare a condamnării sale, de o infracţiune pentru care această pedeapsă este prevăzută de lege. … “.

2. Argumentele Curţii pun într-o lumina nouă atitudinea statului roman fata de bolnavii acestei tari. “ 27. Obligaţia statelor de a proteja dreptul la viaţă nu se limitează la abţinerea de a lua viaţa în mod intenţionat şi ilegal, dar implică, de asemenea, obligaţia de a lua măsurile adecvate pentru a proteja vieţile celor aflate sub jurisdicţia sa

Statul român a fost condamnat pentru ca nu asigură asistenţa medicală necesara într-o perioadă de timp adecvată. În motivaţie s-a precizat ca după ce statul roman a înregistrat Avastinul a avut suficient timp pentru a lua masurile ca acest tratament sa fie disponibil pentru pacientul Panaitescu – aşa cum era stipulat în legea specială care îl viza şi sa includă medicamentul într-o forma de compensare care să-i permită accesul la tratamentul recomandat de medicul sau curant.

Decizia nr. 1358/2006 – existentă pe site-ul ICCJ a trecut neobservata la vremea respectivă, deşi ea ar fi putut sa reprezinte fundamentul pentru prevenirea situaţiei existente şi în prezent:

“..instanţa de fond a apreciat corect ca nefiind relevantă, împrejurarea că acest medicament nu a fost înscris în lista aprobată prin H.G. nr. 235/2005 şi nici în cadrul programelor naţionale de sănătate, întrucât medicamentul a fost înregistrat la Agenţia Naţională a Medicamentului din luna iunie 2005 şi de la acea dată, recurenţele-pârâte aveau posibilitatea să iniţieze procedura de achiziţie în derularea subprogramului de sănătate „prevenţie şi control în patologia oncologică” sau procedura de completare a listei cu medicamente aprobată de Guvern pentru anul 2005, prin actul normativ menţionat anterior.”

ROMÂNIA refuză de 5 ani să mai ia în discuţie includerea pe listele de medicamente compensate gratuite şi/sau compensate medicamente pe care le-a înregistrat deja în nomenclatorul oficial! Statul avea obligaţia de a discuta măcar ce medicamente îndeplinesc condiţii – pe care are libertatea să le elaboreze – şi ce medicamente nu le îndeplinesc. Procedând în mod contrar Guvernul actual al României – statul roman în general - încalcă inca o data, sistematic şi pe scara larga – dreptul cetăţenilor acestei tari la viaţă!

3. Curtea nu a pedepsit statul roman pentru rezultat, nu pentru ca nu a reuşit sa salveze viaţa omului, nimeni nu ar fi putut s-o facă, ci pentru ca nu a adoptat măsurile necesare pentru a încerca sa prelungească viaţa acestuia deşi putea şi avea obligaţia sa o facă!

Cu alte cuvinte, CEDO a constatat vina statului roman de a nu pune în practică DREPTUL pacientului petent, statuat de o lege, afirmând explicit ca nu este acceptabil sa invoce insuficienţa fondurilor ca argument pentru nerespectarea legii. De ce? Pentru ca STATUL – respectiv Parlamentul şi oamenii mandataţi de el pentru a forma guvernul au, spre deosebire de restul cetăţenilor, PUTEREA DE A SCHIMBA LEGEA. Dacă însă STATUL constată că nu dispune de fonduri suficiente poate sa stabilească tranşant ce poate suporta şi ce nu poate suporta, la ce au sau nu au dreptul romanii în materie de sănătate. Aici se regaseste oscilaţia permanentă a guvernului României între anunţarea unui nou pachet de servicii de baza şi dezmintirea ulterioara, în cicluri care se succed unul după altul, cu o repezitate uimitoare.

4. Astfel de limitări grave ale dreptului la viaţă se produc în România, cotidian, sub zeci şi sute de faţete. Voi enumera câteva dintre situaţiile pe care ne-am obişnuit sa le trecem cu vederea: pacienţii internaţi sunt trimişi să-şi cumpere medicamentele, să-şi cumpere protezele de sold, genunchi, stenturile pentru artere, catgutul pentru operaţii, pansamentele, la care au dreptul gratuit conform legii. Pacienţii se înghesuie să-şi facă analizele în primele zile ale lunii pentru că dacă au ghinionul de a se îmbolnăvi în ultimele zile ale lunii nu vor mai avea unde să-şi facă analizele fără plată. Pacienţii de cancer au ajuns să facă radioterapie în instituţii private, plătind mii de euro chiar şi cu doar citeva zile inainte de a muri iar pentru cea mai banală radiografie trebuie sa-ti achizitionezi filmul.

5. Cazul soluţionat astfel de CEDO a lăsat sa se vadă ca nesocotirea deciziilor instantelorjudecătoreşti nu poate rămane nesancţionată. Mai mult, în aplicarea acestora nu este acceptabila invocarea insuficientei resurselor (cum tot asa unei persoane private nu i se acceapta o asemenea derogare): “nu este permis unei autoritati a statului să invoce lipsa de fonduri sau de resurse ca o scuză pentru a nu onora o datorie conform unei hotariri judecatoresti, acelaşi principiu se aplică a fortiori atunci când există o nevoie de a asigura protecţia practică şi efectiva a dreptului protejat de articolul 2, un drept fundamental în sistemul Convenţiei”. Nu de mult, însuşi presedintele tarii ne anunta printr-o conferinta de presa ca România nu are de unde sa dea mai multi bani la sănătate! Poate Traian Basescu va înţelege de astăzi inainte, ca în perspectiva dreptului international, ceea ce face este chiar încălcarea dreptului la viaţă a tuturor cetaţenilor acestei ţări.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro