Nu am televizor. Nu pot sa sufăr nici prostiile senzaţionaliste de la Pro TV, nici nesfârşitele „analize“ la care canalele de ştiri ne supun seară de seară. Atunci când se întâmpla ceva cu adevărat interesant, ştiu cu siguranţă că într-un fel sau altul va ajunge şi la urechile mele. Despre acţiunea armatei americane din Irak la începutul anilor 90 am aflat de la un ţăran în timpul unei vizite într-un sat retras. „Prostii“, i-am răspuns eu când mi-a dat vestea. Dar avea dreptate, văzuse ştirea la televizorul său vechi alb negru.
Săptămâna trecută mă aflam într-o vizită la un prieten care, la fel ca majoritatea românilor, ţine mai mereu televizorul deschis. Mi-a atras atenţia un titlul despre Prinţul Harry venit în România pentru vacanţe de Paşte. Ştirea relua în continuu aceeaşi secvenţă cu un bărbat mascat care conduce o motocicletă prin zăpadă, şi unul dintre experţii TV de serviciu (oameni care ştiu totul despre toate), îi dădea într-una despre necesitatea unui brand de ţară pentru România.
La metrou am citit elementele cheie ale ştirii pe spatele ziarului aflat în posesia pasagerului de lângă; iar un amic englez mi-a trimisacesteinformaţii preluate din The Daily Mail. Cel mai interesant aspect în toată povestea asta este faptul că Prinţul Harry a zburat low-cost în România – e prima dată când aud aşa ceva despre o celebritate. De altfel, compania Wizz Air a fost menţionată în titlul ştirii din The Daily Mail.
Majoritatea celor cu care am discutat pe această temă – români sau britanici – pare să privească cu suspiciune faptul că Prinţul Charles deţine proprietăţi în România. Mulţi englezi nu-l plac defel pe Charles, fiindcă are obiceiul de a emită judecăţi de valoare cu privire la arhitectură, agricultură şi mediul înconjurător. Este considerat excentric. La asta se adaugă faptul că Prinţul Charles are mult pământ în Marea Britanie, o serie de palate şi este foarte bogat.
Românii sunt ambivalenţi din alte motive. Ca şi englezilor, nici românilor nu le sunt foarte simpatici oamenii cu prea mulţi bani. De asemenea, mulţi români sunt încă influenţaţi de 50 de ani de propaganda comunistă anti-regalistă. Alţii cred zvonurile (şi ştirile eronate) conform cărora Prinţul Charles a cumpărat hectare peste hectare de pământ în România. De fapt, în România, mai precis în judeţele Braşov şi Covasna, Charles are în proprietate câteva gospodării ţărăneşti (casă plus grădină). Ceea ce îşi doreşte el este să susţină conservarea peisajului tradiţional românesc în mediul rural. Iar mie îmi place ideea că Prinţul Charles poate ajuta la promovarea unei imagini pozitive a României în lume.
Un alt lucru surprinzător pentru mine este faptul că oricine doreşte poate să meargă şi să stea în casa de vacanţă a Prinţului de Wales din Valea Zanului, Covasna: este o pensiune deschisă publicului. E prima oară când aud că o proprietare regală, de oriunde din lume, este deschisă turiştilor. Unui englez nici prin cap nu i-ar trece că ar putea să-şi rezerve o cameră în vreunul din palatele regale din Marea Britanie.
Orice părere aţi avea despre regalitate, merită să aruncaţi un ochi laCasadeVacanţăaPrinţuluiCharlesdinValeaZanului – Zalanpatak în maghiară – din judeţul Covasna. Eu am petrecut câteva zile acolo anul trecut şi acesta este un extras dintr-unarticol pe care l-am scris cu acea ocazie:
„De curând am petrecut un sfârşit de săptămână la o casă de vacanţă care s-a deschis în urmă cu câteva luni, şi vreau să vă spun că a fost senzaţional. Un loc fără pretenţii, simplu şi fermecător. Ca să ajungi la sala de mese trebuie să treci prin curte; noaptea e o beznă totală şi poţi auzi sunetele pădurii din jur. Sigurul indiciu care dezvăluie identitatea proprietarului este blazonul familiei pe unul dintre pereţi. Proprietarul precedent a fost judecătorul local din Zalanpatak, un sat cu 120 de suflete aflat în inima judeţului Covasna. Clădirile au peste 200 de ani.“
Am vrut să aflu de ce Prinţul Charles a cumpărat această proprietate, în România, în mijlocului nicăieriului, şi a transformat-o într-o casă de vacanţă. Mi s-a spus că admiră modul în care românii de la ţară trăiesc din ceea ce le oferă pământul, faptul că zonele rurale nu au fost industrializate – cum s-a întâmplat în Marea Britanie, unde 2% din populaţie trăieşte în mediul rural. Mi s-a mai spus că ştie de sărăcia din zonele rurale şi că doreşte să facă ceva în acest sens creând locuri de muncă – la casa de vacanţă de la Zalanpatak muncesc mai multe familii locale (taie lemn, pregătesc focurile, fac de mâncare, conduc maşinile şi sunt ghizi pentru turişti). E probabil cel mai mare angajator din sat.
Se pare că România şi biosfera sa unică şi necontaminată au atins o coardă sensibilă în Prinţul Charles, care a declarat: „Am vizitat România pentru prima dată în 1998 şi de atunci fac tot ce îmi stă în putinţă ca să mă asigur că există un viitor sustenabil pentru satele saxone din Transilvania, şi pentru oamenii care trăiesc în ele. Turismul, este clar, are un rol vital în asta.“
Faptul că recenta vizită a Prinţului Harry a provocat dezbateri media despre brand-ul de ţară spune multe despre industria turistică din România. România nu are un brand naţional şi toate încercările de a construi unul au fost o farsă (până şi Ceauşescu s-a descurcat mai bine). Ori de câte ori apare câte o celebritate, presa de-abia aşteaptă să deschidă subiectul şi să propună soluţii instant.
Eu am susţinut mereu că România cheltuie bani aiurea încercând să-şi facă un brand de ţară. Pentru asta e nevoie de un nivel de coordonare şi încredere care în România nu se poate obţine. În loc să arunce milioane pe încercări nereuşite de branding, guvernul ar putea lua în considerare activităţi mai ieftine şi cu un impact mai mare asupra turiştilor străini: curăţarea gărilor şi eliminarea mafiei taximetriste de la Otopeni.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
