Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Au jurnalistii ac de cojocul discursului politic?

de Bribdusa Armanca     Contributors.ro
Miercuri, 11 aprilie 2012, 11:35 Actualitate | Opinii


Brindusa Armanca
Foto: Arhiva personala

Intrați deja cu zornăitul armelor de tinichea în capania electorală, politicienii tind să ocupe tot mai mult din spațiul mediatic autohton, acaparând programele de știri, talk-show-ul în proporție de 90% și adesea, voluntar sau involuntar, divertismentul. Reporterii nu prididesc să alerge după figurile politice proeminente pentru a smulge secretul vreunei candidaturi, a vreunei alianțe necunoscute sau exclusivitatea unei defectări de ultimă oră. Imposibil de evitat analogiile caragialești în care plonjează cu capul înainte politicienii marcați de aroganță, manevrând ostentativ scrisori pierdute într-o atmosferă de carnaval vicios.

Există explicații pentru pregnanța mediatică a politicului. De câteva decenii din toată Europa a dispărut presa de partid, campaniile electorale s-au mutat în presa generalistă, mai cu seamă în televiziune și recent pe Internet sau pe telefon mobil, iar prezentarea politicului a preluat logica mass-media, părăsind tradiționalul partizanat și logica publică, așa cum arată Altheide & Snow sau Franklin în studiile lor despre ”împachetarea” discursului politic. Televiziunile au crescut în importanță și intră la pachet în negocieri (vezi Antenele care țin Partidul Conservator niciodată intrat legitim în parlament sau OTV care a fătat recent un partid). Așa se face că politicienii se adaptează formatelor media și fac orice ca să fie vizibili (vezi costumația chevaristă a lui Mazăre sau pictorialele Elenei Udrea), să fie băgați în seamă (vezi gesturi excentrice gen Ponta sau Prigoană) și să fie auziți, declarațiile politice lipsite de consecvență doctrinară excelând în schimb în cuvinte tari, inepții, injurii, pentru a nu putea fi evitate de o presă avidă de senzație. Această realitate nouă, analizată de Hallin și Mancini într-o celebră teorie comparativă a schimbării sistemelor media pe glob, face posibilă coabitarea confortabilă între ziariști și politicieni, care se bălăcesc împreună într-o băltoacă tulbure moral și informativ opacă.

Și totuși, regulile meseriei cer o distanțare, o aplecare spre interesul public a jurnalistului care trebuie să găsească mijloacele pentru a restabili adevărul și pentru a clarifica lucrurile, atunci când discursul politic o ia pe arătură. Ce înseamnă aici ”arătură”? Înseamnă declarații opuse faptelor politice, înseamnă vulgaritate și agresivitate, înseamnă minciună sfruntată care jignește inteligența și memoria publicului. Adică tocmai ceea ce se vede tot mai des în campania furibundă care începe cu triumfalismul Opoziției și ironiile Puterii, cu mesaje belicoase de unde curge sânge terminologic. Ce poate face jurnalistul onest, dator să apere publicul de anxietate și de manipulare, mai ales când zona electronică este înțesată de canale propagandistice, angajate deja în ”războiul total” declarat de Crin Antonescu?

Dacă lucrează la ziar, poate face anchete și portrete complexe care să arate alegătorilor cine sunt candidații. Dacă sunt analiști și comentatori, jurnaliștii pot oferi analize nepartizane ale contextului politic, economic, social, cu toate bubele lui. Satira e și ea un ac de cojocul mediului politic, un mijloc publicistic agreabil, cu condiția să nu degenereze în mitocănie și insultă ca la Mircea Badea, în  vulgaritate ca în Lumea lui Banciu, sau în naționalism de mahala ca în Tricolorul sau România Mare. Dacă sunt reporteri sau moderatori, gazetarii pot pune întrebările care trebuie puse, pentru a nu lăsa netaxate inconsecvențele. Cum să îl lași pe Antonescu să condamne traseismul, în timp ce îl glorifică pe Frunzăverde și îl face vicepreședinte de partid? Cum să admiți vituperarea privatizărilor recente, fără să rememorezi privatizările suspecte din ultimii 20 de ani? Cum să accepți discursuri critice de la demnitari cercetați penal? Jurnaliștii și societatea civilă au datoria de a le reaminti politicienilor că nu orice le este îngăduit, că trebuie să răspundă pentru faptele lor, că nu pot vorbi așa cum cetățenii nici în mahalale nu vorbesc. Tupeul nemărginit și siguranța de sine de care unii oameni publici dau dovadă – Dan Diaconescu promițând justiție absolută în timp ce este în cercetări, Năstase dând indicații pentru anti-corupție, Olguța Vasilescu cu poalele în cap pretinzând de la alții decență, precum și contradicțiile flagrante ca Frunzăverde și onoarea, Monica Ridzi și corectitudinea, Becali și Dumnezeu, Vadim Tudor și europenismul, Antonescu și ”revoluția bunului simț” ș.a.m.d -  nu trebuie trecute sub tăcere. Codul etic al profesiei de jurnalist îl ghidează la așezarea în dreaptă cumpănă a lucrurilor, iar profesionalismul ajută la alegerea tonului corect, fără stridențe, fără aroganță. Nu lipsesc astfel de exemple din presa noastră, deși nu sunt copleșitoare. Nici discursul politic nu este permanent viciat, nu toți cei lansați în politică uită regulile bunului simț. Vedeți mai jos, ca exemplu, replica senatorului Alexandru Mocanu la articolul meu anterior ”Nu mă plagiați, domnule senator, citați-mă!”, cu mențiunea că scuzele au fost acceptate:


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















523 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version