Da, articolul e o replică la cel scris de dl Ghinea. Însă nu e neapărat o opinie divergentă, e mai mult în completare decât în contradicție cu articolul colegului meu.
A. Interesul general
În special, aș întări afirmațiile de la punctul A, acolo unde dl Ghinea se referă la interesul public. Decalarea alegerilor a întărit categoric partea prezidențială al sistemului politic autohton. În plus de asta, a introdus o logică conflictuală în sistem. Există tendința aceasta de a scuza sistemul, și de a acuza actorii politici în loc. E o explicație rapidă, simplă și greșită. Pentru cei care o consideră însă reală, le pot propune să se oprească din citit aici. Pot considera, în loc de ce scriu mai jos, că, o dată președintele Băsescu scos de pe scena politică, o dată ”factorul perturbator” eliminat, sub umbrela USL, cu dl Ponta (PSD) la palatul Victoria și dl Antonescu (PNL) la Cotroceni, guvernarea va funcționa liniștit ani la rând, în deplină armonie, cu o plenitudine de bună-voință reciprocă și cântec duios de păsărele. Cei care au dubii apropo de scenariul acesta, pot continua lectura.
Haideți să privim puțin lucrurile din perspectiva PSD. Din 2004, din postura de lider autoritar pe scena politică, îndură apoi opt ani de derivă în opoziție, în două rânduri (cu atât mai frustrant) una aflată chiar în interiorul guvernării. Mă gândesc cum ar explica un expert extern evoluția asta, având exclusiv informații privind sistemul formal, constituția și legea electorală. Singura concluzie la care ar putea ajunge e că scorul partidului a avut fluctuații extraordinare. Nimic mai eronat. Vă amintiți cu ușurință scorurile succesive ale PSD? Nu vă fac un reproș dacă răspunsul e NU, am fost în aceeași situație – exact din motivele pe care le explic aici. În ultimele 3 alegeri legislative PSD a obținut, la Cameră, următoarele procente din voturile valide: 36%, 36% și 33%. Fluctuație masivă? Din contră, scorul e foarte stabil.
Pentru oricine care a asistat câtuși de puțin la evoluțiile de pe scena politică, explicația e imediată. Dacă dl Năstase în 2004 sau dl Geoană în 2009 ar fi câștigat președinția, PSD și-ar fi continuat marșul triumfal la frâiele puterii, fără niciun fel de probleme. În 2008, fără alegeri prezidențiale, PSD a eșuat categoric să preia cârma guvernului aparent din alt motiv: faptul că partidul cu care era aliat (PNL) nu mai era unul din partidele satelit cu care era obișnuit înainte, adică un partid mulțumit să fie parte oricât de mică a guvernării. Din contră, liberalii, de la 18%, au denunțat înțelegerea pentru susținerea unui premier PSD, și au cerut ei premierul, obligând PSD să intre la guvernare ca partener junior al celor de la PDL. Președintele n-a fost un actor activ al acestui episod, însă tot prezența lui la Cotroceni a fost factorul determinant. Cu un președinte de la PSD, episodul ar fi fost imposibil, evident: înțelegerea între cele două partide era menită tocmai să oblige președintele să desemneze alt candidat decât cel al partidului său. USL reprezintă același lucru.
Nu poate fi nicio îndoială că această instabilitate cronică e împotriva interesului public. La fel este și conjunctura care lasă un partid minoritar în parlament să guverneze. În 2007 am fost întrebați despre consecințele suspendării, am răspuns că blocajul politic va duce la oprirea reformelor și cheltuirea masivă de bani publici pentru sprijin electoral. Ce s-a întâmplat, am văzut cu toții. Iar după alegerile din 2008, am avut o coaliție de guvernare kamikaze dintre un partid și principalul său oponent în alegeri – din nou nu poate fi nicio îndoială cât de afectat e interesul public de o asemenea situație.
B. Interesul particular al liderilor opoziției
Aici analiza mea și cea a dlui Ghinea se despart. Demonstrația pe care o face la punctul B este corectă, însă pornește de la premise greșite: se referă la USL și la alegerile de anul acesta. Nu și nu. Îmi amintesc o mică dispută din vara lui 2008, pe subiectul ”câștigătorii alegerilor” parlamentare din anul respectiv. Am explicat atunci că expresia riscă să inducă în eroare, pentru că se referă la voturile câștigate de partide în alegeri și ignoră că scopul e câștigarea puterii. Iar pentru asta contează mai mult capacitatea de a face o majoritate și cooperarea președintelui. Am avut dreptate atunci, și lucrurile nu s-au schimbat între timp. Atâta doar că s-a dovedit că cele două abilități nu sunt deloc independente: cooperarea președintelui crește semnificativ capacitatea de a forma coaliții majoritare. PSD ar trebui să știe asta pe pielea proprie, și voi ar trebui să știți ajunși aici: tocmai ce am scris că s-au instalat categoric la putere în 2000 și au intrat într-o frustantă opoziție în 2004 cu același procent de voturi în alegeri! Prin urmare, ofer următoarea afirmație: I) pentru determinarea deținătorilor pe termen mediu și lung ai puterii politice, scorul alegerilor legislative de anul acesta este irelevant. Singurele alegeri care contează sunt cele prezidențiale, când se vor desfășura acestea; iar legislativele de anul acesta sunt relevante doar în măsura în care, prin schimbarea pe termen scurt a guvernului, alianțelor etc., reușesc să influețeze prezidențialele.
De aici urmează alte două afirmații: II) PSD nu va accepta să susțină în alegerile prezidențiale candidatul altui partid. O fi USL o alianță politică, unită, paritară, camaraderească și mai știu eu cum vor să o numească. Realitatea, însă, e că sunt două partide acolo, și nu văd nici măcar exprimarea unei intenții viitoare de unificare. Vor rămâne două partide separate, cu atât mai mult cu cât scopul declarat al uniunii va dispărea inevitabil. Or, postul prezidențial e doar unul. Dl Antonescu nu-l poate câștiga pentru ”USL”, ci pentru el însuși și pentru PNL. Cu alte cuvinte, nu-l poate câștiga fără ca PSD să-l piardă. Ceea ce ar trebui să fie de neconceput pentru partidul dlui Ponta. Sigur, afirmația, deducția se bazează pe un comportament rațional al acestui partid, și admit că premisa e mult mai slabă decât pare. Am văzut de prea multe ori (și văd în continuare!) cum cursul politic a fost schimbat de gafe politice enorme, orbiri și acte iraționale, individuale sau de grup. E posibil să avem așa ceva și aici, oricât de greu ar fi de crezut. Însă, repet, prezența unui adversar la Cotroceni a însemnat pentru PSD un deceniu de opoziție. Ar fi extrem de greu de găsit un motiv rezonabil care să determine PSD să riște alt deceniu în aceeași situație.
Ultima afirmație este echivalentul ”pozitiv” al afirmației anterioare: III) PSD va susține în alegerile prezidențiale candidatul propriu. Nu doar că pentru PSD ar fi extrem de periculos să piardă din nou președinția, dar ar fi și extraordinar de avantajos să o câștige. Prezența dlui Băsescu la Cotroceni a reușit să-i țină în opoziție, asta în condițiile în care ”partidul prezidențial” a reușit cel mult să egaleze PSD în alegeri. În aceste condiții, ce ar însemna pentru un partid care n-a pierdut niciodată primul loc la numărul de voturi, chiar în opoziție fiind, să aibă, de data asta, și președintele de partea sa, plus o opoziție erodată, obosită și certată? Un deceniu, poate și mai mult, de guvernare netulburată a PSD plus eventual sateliți. De ce, de ce ar trebui dl Ponta, președintele acestui partid, să refuze o asemenea oportunitate?
Bun, o să spuneți aici, și ce are asta a face cu respingerea propunerii de suprapunere a celor două alegeri? E simplu. Pe termen scurt, există un obstacol în calea obținerii președinției de către PSD: unirea oponenților în timp util în sprijinul unui contracandidat celui propus de PSD. Or, riscul acesta e practic nul cât timp candidatul propus de PSD nu există, cât timp alianța cu PNL se păstrează, cât timp dl Antonescu se vede, ba chiar e întărit de un congres, drept candidatul susținut de PSD la președinție. În schimb, dacă alegerile se suprapun atunci cele două termene (scurt și mediu) se suprapun, și cele două țeluri ale PSD nu mai pot fi urmărite simultan. Partidul are de ales, fie păstrează USL și implicit renunță la candidatul lor și la președinție, fie abandonează USL și riscă o unire a oponenților cât timp PSD e în continuare în opoziție, adică, din nou, să piardă președinția. Două variante, ambele perdante. În schimb decalarea aceasta, întâi câștigarea guvernului, apoi a președinției, aproape că le garantează succesul.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
