Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
O poveste adevarata

Aventurile domnului C. in Romania

de Razvan Orasanu     Contributors.ro
Luni, 9 aprilie 2012, 12:28 Actualitate | Opinii


Razvan Orasanu
Foto: Arhiva personala

Domnul C. nu este parte a imaginarului colectiv, este un om in carne si oase, un roman care a trait multi ani in afara Romaniei si a avut proasta inspiratie de a se intoarce, acum cativa ani. Nu doar ca a avut proasta inspiratie de a se intoarce, dar, suplimentar, a ales sa lucreze pentru o institutie guvernamentala importanta, unde adia un vanticel de reforma. Niciodata nu adie mai mult decat un vanticel, de 21 de ani, in nicio institutie – iar mai des adie taifunul politizarii. Tanarul noastru idealist nazuieste la schimbare, de la inaltimea unei functii de director, pe care o obtinuse renuntand la mai mult de 50% din salariul care il avea in strainatate. Manat de elan, traieste cu adrenalina si se avanta in hatisul birocratic. Domnul C. este altul decat autorul acestui articol, pentru a taia din start orice speculatie in acest sens.

Trecutul lui era destul de ilustru- investment banker, adica unul dintre acei finantisti cu aplomb care descend din cand in cand la Bucuresti, deschizandu-si laptopurile cu complicate modele financiare, din care ies finantari structurate de milioane, uneori de sute de milioane sau de miliarde. Vorbim de euro si dolari, nu de lei, evident. Ce-i drept, la Londra si la New York, unde lucrase pentru o banca cunoscuta, nu era parte din echipa de management, parcursese insa primele trei trepte pe acest drum. Lucra 70-80 de ore pe saptamana, nu vedea nimic neobisnuit in acest ritm, in jurul lui lumea muncea la fel. Masteratul de la London Business School il ajuta sa isi fundamenteze cunostiinte solide in modele sofisticate, tranzactionate pe bursele lumii. Roman fiind, insa, avea din cand in cand un vag gand de intoarcere.

Printr-o cunostiinta care era inca legata de Romania, domnul C. este “tintit” direct cu o propunere de job – director intr-o institutie publica, cu o misiune economica. Mirat, nefiind in cautare de job, gaseste niste bilete ieftine si se decide sa aiba o intalnire cu cei care ii propusesera jobul. Doua ore de discutii mai tarziu dupa debutul intalnirii, accepta jobul, cu incepere de peste 2 saptmani, exact timpul de a-si incheia treburile la Londra. Omul nostru paseste in Romania, gandindu-se ca va urma o aventura, privind pozitiv viata cu acel spirit mult prea american de optimism care da pe dinafara,  acela cu zambete nesfarsite si dorinta de a cunoaste oameni noi, considerandu-i pe toti buni din start. Exact genul de optimism care este intampinat invariabil cu “misto”-uri, remarci “intelepte” ale baietasilor de cartier plus niste muschi umflati ai bastinasilor care imediat sar sa ii aminteasca domnlui C. ca “nu a venit el de la Londra sa puna ordine in Romania”.  Omul se straduie sa ramana prietenos si politicos.

Primul soc pe care il are se refera la cainii vagabonzi, pe care ii vede zilnic langa institutie, in numar de 7, o haita bine inchegata.  Pune mana pe telefon sa sune la primarie si se intereseaza “care este serviciul primariei care se ocupa de caini”. Afla rapid cateva lucruri: primaria Bucurestiului nu are un serviciu de hinghieri care sa raspunda direct, in cateva ore la solicitarile cetateanului, sau daca exista, un astfel de numar nu este cunoscut cetatenilor. “Bine, dar linia generala a primariei, un hotline, ceva?”  Un destept din fundul salii plina ochi cu birocrati de varsta mijlocie spune ca hotline-ul in Romania inseamna altceva decat la Londra. Rasete scurte, mistouri… Domnul C. persista, spunand “dar totusi nu se poate sa zaca asa cainii pe strada, fara sa faca vreo institutie ceva”. Ei, uite ca se poate, daca ar mai trai in Romania dl C. ar putea asculta pe canalele de stiri prevederea prefectului capitalei care spune ca vor fi muscati 50.000 de oameni in urmatorii 4 ani. Ce a mai aflat domnul C.? Animalele nu doar ca nu deranjau restul salariatilor, ci isi primeau chiar hrana din mana lor. Iar ce vedea el ca o neregula edilitara, ei vedeau ca niste fiinte simpatice, jucause, demne de mila si de mancare calda. Existau niste doamne care isi imparteau sandviciul cu patrupedele.

Al doilea soc l-a avut domnul C. in prima zi de munca, la ora 17.00. Plecat dupa treburi cu niste acte, se intoarce sa gaseasca o hala complet goala. Salariatii bugetari rupeau evident usile, unii erau plecati cu o jumatate de ora chiar inainte de terminarea programului. Ulterior avea sa afle dl. C ca, desi era director, nu putea da de salariati nici la ora pranzului, iar cand a cerut inregistrarea cartelelor magnetice a constatat ca ei figurau ca aparand la serviciu, desi erau de negasit. Cerand sfat celor cu mai multa experienta, a aflat intr-un tarziu ce stia toata lumea, de multa vreme: cartelele se imprumutau din om in om, iar “bifarea” lor se facea cand era cazul, chiar daca proprietarul ei poate era de mult la piata, dupa zarzavaturi.

O alta mirare era cu ritmul general de lucru din institutie, care avea patru viteze, ultimele doua cele mai utilizate: incet, incetisor, pe loc sau deloc. Domnul C. isi capata foarte rapid porecla de “Speedy Gonzales” intr-un loc neobisnuit ca un director sa voarbeasca la doua telefoane in acelasi timp, sa tasteze cu toate degetele, sa ceara ceva facut in doua ore nu in doua saptamani, etc. birocrati cu ceafa lata barfeau pe la colturi deja : “sa vedem cat va dura si asta” .

In tot acest timp, vine lovitura de traznet de la Departamentul de Resurse Umane. Ordinul de angajare al domnului C. nu e valabil. De ce? Pentru ca legea specifica un angajat cu studii superioare si studii post-universitare economice. Bine, dar domnul C. spune ca a facut scoala in America si scoate diploma de la London Business School, aratand cu mandrie MBA-ul primit la Londra. Complet neimpresionata, o fosila de la Resurse Umane spune sec: “eu nu stiu ce e asta, nu are nicio valoare, trebuie echivalata” . Echivalarea era condusa la vremea aceea de o alta fosila din ASE care avea abilitarea legala de a-si da cu parerea care diploma era buna si care nu- MBA-ul era cu greu echivalat cu “Masterat in Economie Generala” – este la fel si azi, echivalarea automata nu exista inca. Dura 2 luni, existau doua comisii, trebuiau dosare plus aveau nevoie de o gramada de hartoage. Se gaseste totusi un sef care sa dumnezeiasca sefa de la Resurse Umane si, urland din toti rarunchii, sa semneze angajarea dlui C. pe semnatura proprie, asumandu-si riscul.

Domnul C. reuseste in timp record sa se imprieteneasca cu “echipa lui”, cum numea cei aproximativ 50 de subordonati. Cumpara din leafa proprie suc si prajituri si se apuca sa faca “petrecerea departamentului” in fiecare vineri, pentru ca oamenii sa se cunoasca. Invita si “fetele de la juridic”. 80 de operatiuni birocratice sunt procesate in 8 luni, fata de 15 in anul anterior. Se imprieteneste cu sefa de la juridic, debloca procesele, re-echilibreaza incarcatura pe oameni,  infiinteaza un plan cu termene, responsabili si parcurs, foloseste un software de project management – un OZN pentru birocratia romaneasca. Instituie obiceiul ca oamenii pot sa se relaxeze si sa bantuie, atata vreme cat produc rezultatele in timpul pe care il cere. Incep sa apara primii birocrati care muncesc ore prelungite. Se impart si cateva prime si se cumpara un nou xerox. Mici victorii…

Seful institutiei care il sustine este schimbat, insa, intr-o dupa-amiaza. Profesionist si la locul lui, domnul C. se infiinteaza cu planul pe care il avea la noul conducator si ii explica diagrame, eficienta, procese in derulare. Noul conducator se uita chioras. Domnul C. nu pricepe. I se cere sa se uite peste anumite procese care sunt clar stiute – “bine, dar acelea sunt cu litigii si foarte multe probleme?” ramane nedumerit omul nostru… Peste nicio luna, domnul C. este zburat din functie. Ridicase problema transparentei intr-o procedura. Noul sef a ras scurt : “Ha, ha, auzi, ba, transparenta! Ba, tu faci cum ti-am spus io, altfel nu faci multi purici pe aici, m-ai inteles, ba?” Politicosul domn C. isi inainteaza demisia, noteaza “motive personale” si, elegant cum a invatat la Londra, se ofera sa ramana pentru o perioada de tranzitie, pentru a se asigura ca procesele in derulare nu vor fi periclitate. I se cere sa paraseasca cladirea in aceeasi zi.

Viata omului nostru continua interesant, devine initial unul dintre cei mai cautati oameni din sectorul privat, din Romania. Se reintoarce la salariul de Londra si New York, iar apoi merge sa munceasca in Franta si Elvetia, trebuind sa explice munca in birocratia romaneasca, dupa un parcurs “perfect” de investment banking ca o ratacire de moment. Ramane cu o gheara in suflet,  dar incearca, cu acelasi optimism nesuferit, sa invete ceva.


citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro



















1427 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version