Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Washington Consensus 2. A treia recesiune transformationala in Romania?

de Cristian Socol     Contributors.ro
Luni, 9 aprilie 2012, 9:42 Actualitate | Opinii


Cristian Socol
Foto: Arhiva personala

Satisfacerea ultimelor condiţionalităţi din acordul României cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană dă naştere unor întrebări legitime. Are România o strategie de politică industrială? Există analize de impact privind privatizarea resurselor ce ar putea constitui pilonii unei baze industriale eficiente în România? Are ţara noastră o viziune privind abordarea policentrică, dezvoltarea pe bază de clustere competitive, stimularea industriilor tinere…. are România un sistem de programare economică eficient? A analizat România oportunitatea dezvoltării unor industrii în reţea? A analizat România impactul privatizării exploatării resurselor asupra industriei din amonte şi din aval? Dacă lucrătorii dintr-o anumită industrie întreabă despre strategia guvernamentală privind dezvoltarea sau nu a acelui domeniu, le putem răspunde?

Deja vu. Uitându-mă la retorica prezentă cu privire la privatizarea unor companii naţionale strategice, mi-am adus aminte de începutul tranziţiei în România. Disputele de pe scena politică, ezitările în raport cu traseul optim al tranziţiei, mecanismele haotice de conformare în salturi la cerinţele schimbării în funcţie de ciclul tratativelor cu instituţiile „Consensului de la Washington“.

Apoi mi-am adus aminte de o conferinţă interesantă – Macro and Growth Policies in the Wake of the Crisis, Washington, 7-8 martie 2011. Conferinţă la care au exprimat opinii unii dintre cei mai prestigioşi economişti ai Planetei Michael Spence (Stanford University), Joseph Stiglitz (Columbia University), Olivier Blanchard (Economic Counselor and Director of Research at the IMF), şi David Romer (University of California, Berkeley). Ce mi-a atras atenţia aici a fost grija cu care Olivier Blanchard, economistul şef al FMI a găsit să răspundă un NU răspicat la întrebarea nevinovată a unui ziarist: această conferinţă reprezintă fundamentul pentru Washington Consensus 2?

Mi-am adus aminte de noi la începutul tranziţiei, de credinţa invariabilă că ordinea naturală a libertăţii duce la apariţia spontană şi perfecţionarea instituţiilor specifice economiei de piaţă, că liberalizarea preţurilor şi privatizarea vor genera şi  funcţionaliza piaţa concurenţială. Mi-am adus aminte cum liberalizarea bruscă şi generală constrângea microeconomia, o obliga să suporte şocuri structurale de natură să genereze fenomenele de descreştere a producţiei şi productivităţii, cu pericolul pierderii pieţelor. Mi-am adus aminte cum sorbeam – mulţi dintre noi – sfaturile experţilor străini de tipul lui Jeffrey Sachs – „Liberalizarea sub orice aspect nu este populară şi de aceea ea trebuie făcută rapid, cu orice cost, în pofida aşteptărilor sociale“. Şi în sfârşit, mi-am adus aminte cum liberalizarea reprezenta baza credibilităţii externe a tranziţiei, o condiţionalitate politică pentru acordarea ajutorului financiar.

Ce am căpătat după implementarea triunghiului magic – liberalizare, restructurare, privatizare imediat după `89? Prima recesiune transformaţională – hiperinflaţie, prăbuşirea ofertei interne, sărăcie extremă, instabilitate etc. Am uitat prea uşor. La nici cinci ani distanţă, am asistat la a doua recesiune transformaţională (1997-1999) cauzată de terapia şoc aplicată în acea perioadă. Vă aduceţi aminte de listele de  companii propuse pentru lichidare s.a. Ne-am ales cu inflaţie ridicată, şomaj accentuat, criză puternică, căderi în sistemul bancar, sărăcie masivă.

Să revenim în prezent. Şi să convenim că, postcriză, smart policymakers la nivel global au conştientizat un lucru simplu: o economie rezistă în condiţii de criză dură dacă are bază industrială, dacă are resurse. S-a pornit războiul pentru resurse, pe tot Globul. S-a decis că este momentul, poate, pentru Washington Consensus 2. Deci, printre altele, pentru condiţionarea acordării împrumuturilor de privatizarea unor companii strategice, noi politici monetare şi fiscale restrictive, finalizarea liberalizării totale pe piaţa de energie s.a.

Ce va urma la noi după posibila implementare a acestei reţete? Cu o probabilitate ridicată, a treia recesiune transformaţională. Creştere economică redusă, datorie publică nesustenabilă, presiuni inflaţioniste ridicate, creşterea şomajului structural, cercuri vicioase s.a.

În fapt, care sunt cauzele comune ale celor trei recesiuni transformaţionale profunde din România? Poate absenţa unui pattern de dezvoltare şi modernizare, lipsa unei lideranţe eficiente, politici publice incoerente, slaba funcţionalizare a instituţiilor. Poate necunoaşterea teoriilor convergenţei sau a fundamentelor unei economii a dezvoltării.

Le pun pe acestea pentru că sincer, aş vrea să resping alte cauze care îmi vin acum în minte. Neînţelegerea mizelor globale mari, slaba anticipare a combustibililor viitoarei dezvoltări, atenţia prea mare acordată extremităţilor în dauna osaturii motoarelor de creştere şi – poate cel mai grav dacă s-a produs – dubla captura a decidenţilor – din partea consilierilor insuficient informaţi sau interesaţi şi/sau din partea intereselor strategice străine.

Sunt un pic contrariat. Ne încăpăţânăm să nu învăţăm nimic din metaforele enunţate de Joseph Stiglitz în Reforma încotro? Zece ani de tranziţie, lucrare prezentată la “Anual Bank Conference on Development Economics”, World Bank, Washington, 28-30 aprilie, 1999.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

\




















1522 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version