Gunter Grass este un mare scriitor, un intelectual influent, s-ar dori o constiinta civica. Dar, de-a lungul anilor, Grass a imbratisat cauze indoielnice. Nu ma refer doar la faptul ca, adolescent fiind, a facut parte din Waffen SS, ci si la tacerea sa legata de acel episod, la faptul ca a trait vreme de decenii in minciuna, ca si la entuziasmul cu care a salutat miscarea pentru dezarmare nucleara din anii 80, ca sa dau doar aceste exemple. Grass a fost unul dintre principalii promotori ai doctrinei echivalentei morale dintre URSS si SUA (cu implicatia ca Statele Unite sunt o primejdie mai mare pentru “coexistenta pasnica” decat Uniunea Sovietica). Iata-l acum revenind in atentia publica printr-un poem-ultimatum impregnat cu poncife anti-israeliene si pledand pentru echivalarea unor situatii catusi de putin identice. Mai grav, Grass blameaza Israelul, il prezinta caricatural drept un pericol mortal pentru “fragila pace mondiala”, dovedind dispret pentru distinctia cruciala dintre o democratie parlamentara si o teocratie militarista.
Vreau sa fiu bine inteles: nu spun aici ca fiecare decizie a guvernului israelian ar fi ireprosabila. O asemenea pozitie este absurda si nu cred ca despre acest lucru e vorba. Exista insa adevaruri factuale care trebuie luate in consideratie daca vrem sa purtam o discutie rationala. Este un fapt demonstrabil astazi ca stanga radicala (dar uneori si aceea mai putin stridenta) a devenit refugiul iudeofobiei. Nu Israelul a cerut distrugerea Iranului, nu Israelul alimenteaza cu arme si petrol regimuri criminale. Grass confunda dreptul unei democratii la auto-aparare cu apetitul expansionist si exterminist al unui regim fundamentalist. Discursurile incendiare ale lui Ahmadinejad nu sunt doar focuri de artificii retorice. Negarea Holocaustului face parte din auto-imaginea legitimatoare a dictaturii ayatollahilor.
Imi amintesc de un poster din forta RDG pus pe peretii universitatilor, scolilor si caminelor studentesti: partea de sus era un trandafir, deasupra caruia erau scrise cuvintele “Israel in Propaganda”. Partea de jos era o bomba, iar explicatia era: “Israel in Wirklichkeit” (Israel in realitate). Ministrul Securitatii din RDG, deci seful suprem al Stasi, generalul Erich Mielke, a fost descris de fostul sau subaltern Markus Wolf drept un maniac antisemit. Se cunoaste virulenta sentimentului anti-israelian in randurile miscarilor extremiste de stanga (v. cartea lui Michael Burleigh, “Blood and Rage”). Pentru teroristii Ulrike Meinhoff si Andreas Baader, Israelul era un “stat fascist”, avanpostul “contrarevolutiei” in Orientul Mjlociu. A ucide israelieni era pentru ei (cum este si azi pentru cei care simpatizeaza cu aceasta morbida “cauza”) o sacra datorie de clasa. “Lupta de clasa” globala presupune, in atari viziuni, disparitia statului Israel.
Public mai jos un articol semnat de profesorul Jeffrey Herf, aparut in editia online a saptamanalului “The New Republic”. Mentionez ca profesorul Herf este unul dintre cei mai respectati istorici ai Germaniei secolului al XX-lea, autorul unor carti de referinta intre care “The Politics of Reactionary Modernism”, “Divided Memories” si “The Jewish Enemy”. Nimeni nu cunoaste mai bine tribulatiile stangii germane (radicala sau moderata) din ultimele decenii decat Jeffrey Herf. Gunter Grass, un intelectual care in tinerete a servit o forta armata criminala al carei scop era exterminarea completa si definitiva a populatiei evreiesti din Europa si din intreaga lume, nu si-a facut si nu a facut un serviciu civilizatiei democratice germane cu acest penibil poem. Degeaba incearca acum sa se scuze spunand ca era vorba de guvernul Netanyahu. Poemul lui Grass este inradacinat in vechi obsesii si fobii, in mitul toxic al aspiratiei evreiesti spre suprematie mondiala, in orbire politica si apoplexie etica.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
