Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Libia ca fapt divers

de Theophyle     Contributors.ro
Miercuri, 21 martie 2012, 17:38 Actualitate | Opinii


Politeia
Foto: Politeia

Primavara araba din Libia s-a terminat asa cum stim cu totii – dictatorul Gaddafi a fost ucis conform standardelor democratiilor islamice noi aparute, contractele de explorare a petrolului libian au fost revizuite, Sha’aria (legea islamica) a fost instaurata, Cirenaica (Cyrenaica) se doreste independenta si cele aproximativ 300 de triburi se lupta asa cum au facut-o de secole, cu mici intreruperi dictatoriale. Daca Occidentul doreste sau nu, astazi se vede cu ochiul liber ca statul national libian a fost reprezentat de dictatorul defunct si colonelul nebun, Muammar Gaddafi. Disparitia lui ar putea avea consecinte despre care am scris si bineinteles cred in continuare ca ceea ce am scris atunci se va intampla.

Deci se poate discuta de Libia la nivelul stirilor denumite in presa “fapt divers”. Probabil ca nu as fi scris articolul de fata daca nu m-as fi plictisit teribil de subiectele cotidiene aduse la cunostinta publicului de presa romaneasca si portalele de stiri pe internet. Am sa discut astazi despre doua personaje din anturajul defunctului dictator, extrem de interesante si mult mai putin cunoscute, ambii posesori ai unor biografii contrafacute pentru a corespunde idealurilor fostului lider libian.

Primul personaj este Abdullah al-Senussi, fostul sef al serviciilor de informatii al regimului colonelui Gaddafi. De fapt mult mai mult decat atat! Probabil singurul om in viata care stie cu adevarat povestea Libiei lui Gaddafi in ultimii 30 de ani. al-Senussi stie unde sunt banii si aurul nedescoperit inca de “mostenitorii” dictatorului si mai mult decat atat unde se afla cele cateva zeci (unii spun sute) de focoase ale rachetelor biologice si chimice ale regimului. al-Senussi stie la fel de bine ce se intampla cu programul nuclear sustinut de Gaddafi pana la sfarsitul anilor ’80.

Al-Senoussi, în vârstă de 63 de ani, cumnat al fostului lider libian Muammar Gaddafi,  a fost condamnat în absenţă de către un tribunal din Paris, în martie 1999, pentru implicarea sa în atentatul împotriva unei aeronave a companiei UTA , soldat cu 170 de morţi. El era căutat de CPI de la Haga pentru rolul crucial pe care l-a jucat în reprimarea sângeroasă a revoltelor din Libia. Conform stirilor aparute  la sfarsitul saptamanii trecute a fost arestat pe un aeroport in Mauritania. Acest arest ar trebui sa fie cel de al saselea publicat din luna august anul trecut.

Toate cele precedente au reprezentat detinerea unor dubluri / clone ale respectivului Abdullah al-Senussi. Nimeni nu a stiut mai multe decat acest om, nici macar fiii iubiti ai dictatorului. Avand in vedere ca respectivul arestat a ajuns in Mauritania din Maroc (Casablanca), cu ajutorul unui avion de transport poate insemna multe, un lucru este absolut sigur – arestul a fost facut de niste cetateni albi vorbind o engleza pur americana.  Desemnat de analistii in domeniu ca o bomba pentru unele cancelarii occidentale, in special cele ale Frantei, Italiei si a Marii Britanii, mi-e greu sa cred ca respectivul nu se odihneste intr-un loc mai prietenos la umbra Kremlinului. De mentionat ca inainte de inchiderea aeroportului din Tripoli, doua avioane Aeroflot trimise sa transporte cetateni rusi din Libia au transportat si foarte mult cargo.

Abdullah al-Senussi are o biografie contrafacuta avand in vedere ca el a fost urmasul fondatorului unui ordin religios, numit Ordinul Senusidilor, intemeiat la Mecca in 1837 de catre Sayyid Muhammad ibn Ali as-Senussi. Alt urmas distins al aceluiasi  intemeietor a fost Sidi Muhammad Idris al-Mahdi al-Senussi, fostul rege al Libiei, detronat, fara insa a fi omorat de Gaddafi. Personal nu cred ca acest “Maurer” libian a fost prins si probabil vom mai auzi despre el. Cine stie? Poate totusi americanii au reusit sa puna mana pe el inaintea rusilor! Totusi 100 de miliarde de dolari, 20 de tone de aur si niste documente compromitatoare valoreaza mult pe aceste timpuri grele de criza.

O a doua persoana interesanta si influenta care a supravietuit dictatorului este dna Gaddafi, pe numele ei,  Safia Farkash, sau daca doriti – Zsofia Farkas. A doua sotie a dictatorului, cea care i-a nascut 7 baieti si fete si care conform presei din regiune (Al Arabiya, trust media saudit, competitor principal al trustului al Jazira si Qatar) detine o avere “salvata” din mainile mostenitorilor revolutionari. Safia Farkash l-a cunoscut pe Gaddafi cand respectivul a fost internat pentru o minora operatie de apendicita in anul 1970, dna Farkash fiind asistenta medicala in spitalul care l-a tratat pe colonel. Gadddafi, ipohondru cunoscut, a luat-o de nevasta si au trait pana in ultima luna impreuna. Safia Farkash, aka Zsofia Farkas, este o doamna nascuta la Mostar, in Bosnia, intr-o familie musulmana, probabil fructul interzis al unei relatii dintre fiul unui inspector scolar al imperiului Habsburgic cu o spalatoreasa tiganca. Respectivul tata si-a luat familia dupa instaurarea regimului lui Tito si a ajuns in Libia. Formal, in biografia acestei doamne putem citi ca s-a nascut ca el-Brasai, in tribul cu acelasi nume.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















769 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by