Sâmbătă seara la MȚR, festivalul One World a prezentat documentarul ”Dreptate pentru Serghei”, despre lupta cu sistemul corupt a unui avocat rus. Serghei Magnitsky sfârșeste dramatic, în condiții neelucidate într-un centru de detenție, ca urmare a plângerilor penale făcute împotriva unor ofițeri de poliție care deturnaseră 230 milioane de euro. La finalul filmului a urmat o tentativă de dezbatere moderată de Armand Goșu, specialist în istoria Rusiei, preluată și terminată însă de Alexei Plutser – Sarno, un membru al grupului Voina, care a declamat că totul este putred în Rusia și că sunt mii de cazuri ca al lui Magnitsky, după care a citit niște invective la scrise pe o foaie de hârtie.

Voina, prin Alexei Plutser-Sarno și Yana Sarna, au fost invitați și la MNAC vineri seara pentru a prezenta activitatea și actiunile artistice ale grupului și un performance în București care implica autoritățile române. După proiecțiile cu filme care documentau acțiunile de protest ale grupului urmau discuții cu publicul. Publicul român prezent la MNAC vineri seara s-a ridicat și a plecat, nimeni nu a pus nicio întrebare. Poate că unii s-au întrebat de ce. O posibilă explicație ar fi faptul că mixtura inedită de activism, anarhism, pornografie și vandalism, împachetată astfel încât să pară artă și performance – adică înregistrările video ale acțiunilor Voina – nu sunt artă și nu au convins publicul bucureștean obișnuit al MNAC-ului, format în general din indivizi cosmopoliți, elitiști și educați prin cele mai bune universități ale lumii. Voina au venit cu un tip de ”performance” criticabil de către alți artiști care consideră că artistul trebuie să fie prezent în performance, iar nu mediat prin înregistrări video accesibile oricui, făcute acasă și puse pe youtube sau în galerii de artă ale prietenilor. În mod sigur percepția despre ceea ce înseamnă performance ne-ar putea ajuta să înțelegem unde se situează acțiunile grupului Voina. Fie că ne gândim la multitudinea de gesturi zilnice ca la o suită de performance-uri, fie căutăm să înțelegem o expresie artistică ca performance. Unde se încadrează Voina, dacă discutăm despre artă? Să faci un performance în artă înseamnă, înainte de toate, să faci parte dintr-un show, o piesă, un concert, definiția lui Richard Schechner, profesor de performance studies la Tisch School of the Arts. În viața de zi cu zi, înseamnă să te dai mare, să abordezi extreme, să subliniezi o acțiune pentru cei care se uită. Privită astfel, gruparea Voina s-ar regăsi ușor în extreme și acțiuni pentru un public care ar trebui educat, implicat într-un mod cât mai direct. Dealtfel Voina declară că dorința lor este de a extinde numărul activiștilor anarhiști care se implică în acțiunile lor.

Cine sunt însă membrii grupului Voina? Ei se definesc ca un colectiv anarhist de stânga radicală al căror principal scop este să instrumenteze acțiuni de PR împotriva autorităților. Până aici putem înțelege, parțial, un astfel de statement, dar ceea ce nu trece către public este miza acestor acțiuni de PR. Dincolo de faptul că sistemul rusesc este corupt și că Putin este imaginea pe care o asociem acestuia, o știm din mărturii cutremurătoare ale jurnaliștilor disidenți dispăruți sau executați, însă războiul (voina) Voina se duce pe un plan secundar, prin mici șicane și răfuieli cu poliția. Anarhiștii de oriunde sunt pe lista de urmărire generală a oricărui stat, deci faptul că doi dintre membrii grupului sunt urmăriți internațional nu surprinde. Ceea ce căutăm să înțelegem este miza proiectului și demersului Voina. Este vorba despre curaj și asumare a unor valori fundamentale și a unui proiect mai larg de disidență sau discutăm despre un caz individual de anarhiști care se promovează ca artiști?!

Oleg Vorotnikov și Natalia Sokol, fondatorii grupului în 2007 nu mai sunt în pușcărie. Vorotnikov a fost deținut pentru 3 luni în urma vandalizării unor mașini de poliție. Acțiunile de protest și de persiflare a autorității sunt, în viziunea Voina, street performance. Această luptă de guerilla urbană poate lua orice formă și nimic nu i-a împiedicat pe cei din Voina să-și folosească propriul copil în vârstă de 2 ani în tipuri de confruntări violente cu poliția sau alte autorități ale statului. Pe propriul site, Voina precizează că fiul celor doi membri fondatori a fost bătut de poliție și că statul rus a cerut decăderea lor din drepturile părintești.

Revenind la misiunea Voina de a declanșa acțiuni de PR împotriva autorităților ruse și în sprijinul deținuților politici, ne putem întreba cum ajută acțiunile de PR în folosul grupului deținuții politici din Rusia. Miza Voina rămâne oarecum nedefinită. Anarhiștii de oriunde sunt împotriva sistemului, a oricărui sistem, nu doar a celor autoritare, cum este cazul Rusiei. Ideilor lor sunt simple și puține, iar acțiunile care definesc Voina și ”arta” lor protestatară sunt viscerale. Protestul lor împotriva alegerii lui Medvedev președinte a însemnat o orgie porno într-un muzeu. Un protest remarcabil. Din păcate nu este singura acțiune a grupului care rămâne la un nivel instinctual. Membrii grupului se întâmplă să mai arunce cu urină sau cu pisici, după dispoziție. Toate acțiunile lor mizează pe agresivitate, provocare, hărțuire, intimidare. Tot ce fac se înregistreză și devine performance. Filmele cu Oleg Vorotnikov sunt emblamatice: un tânăr rus, boem pentru care artistul este o figură romantică ruptă de consumism (Vorotnikov pretinde că nu folosește bani din 1998), responsabilități, reguli (orice reguli sau sistem de reguli, inclusiv cele minim parentale), agresiv, charismatic, oportunist (propria arestare a fost o uriașă oportunitate de PR). Nu ar fi singurul artist sau singurul grup care își construiește artificial un brand pentru recunoaștere publică. O recunoaștere care este globală, în urma arestării sale și a salvării din închisoare datorită artistului britanic Banksy.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro