Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

… tovarasul Lumperdean

de Alin Fumurescu     Contributors.ro
Vineri, 16 martie 2012, 10:42 Actualitate | Opinii


Alin Fumurescu
Foto: Arhiva personala

… era cenzorul nostru de la Napoca Universitara, inainte de ’89. Omul care m-a luat de-o parte si mi-a propus functia de redactor-sef, dupa plecarea lui Adrian Chirca. Cu o conditie : sa devin membru al Partidului Comunist. Cand l-am refuzat, i s-au umflat venele la tample. Avea el, cred, obiceiul asta – sa-si umfle venele la tample, ca la fel a facut si in tabara studenteasca de la Izvorul Muresului cand am fost “prins” cu un sirag de matanii la gat. Si tot asa a facut si in decembrie ’89 cand m-a intalnit din intamplare in fata Casei de Cultura a Studentilor : « Fumurescule », mi-a suierat, sa nu ne auda trecatorii, « iarasi bagi soparle in gazeta ? » Marturisesc, m-am speriat nitel. In ultimul numar publicasem o cronica de carte (parca la Garcia Marquez) si una de film. In cronica de carte, ce-i drept, se strecurasera de cenzura vreo doua soparle. Soparlite. Soparlitele. Nimic grandios.

Spre rusinea mea, n-am fost dizident. La 22 de ani, gandul de a pierde facultatea de medicina imi dadea fiori. Mergeam la cenaclu cu Teohar Mihadas, Dumnezeu sa-l odihneasca, si-l vizitam cand apucam pe scriitorul Marcel Petrisor. Apucam, cand il lasa Securitatea in pace sau cand nu-l vizita parintele Calciu-Dumitreasa – ceea ce era cam acelasi lucru.  Ambii scriitori erau fosti detinuti politici slobozi la gura, povesteam cu ei cate-n luna si-n stele, dar dizident nu ma puteam numi. Doar tanar. Nici rezistenta prin cultura n-am facut. N-am scris ceva de care sa-mi fie rusine, dar nici ceva de care sa ma mandresc. Nu ma ascund dupa degete.

Stateam asadar acolo, in actuala Piata a Pacii, uitandu-ma la venele tovarasului Lumperdean. Pulsau nelinistite. Pentru decembrie, era o zi calda, insorita, iar lumea care trecea pe langa noi parea cumva vesela. N-am zis nimic. Macar atata invatasem : in situatii din astea, nu voluntariezi imformatia. Astepti sa vezi acuzatiile. « Stateai la coada, ai, Fumurescule ? Asa se incepe un articol in Romania Socialista ? La coada ? » Venele erau de-acum ca niste rame si pe mine m-a bufnit rasul : Prin urmare, nu era vorba despre cronica de carte, ci ce de film. « Da’ bine, to’arasu’ Lumperdean, ziceam ca stateam la coada sa intru la film ! Nu e bine cand poporul muncitor merge la cinematograf ? »

S-a fastacit pentru o clipa. Ramele s-au dezumflat, apoi s-au umflat la loc, mai abitir. Erau ca niste serpisori purpurii. « Mai vorbim noi, dupa vacanta », mi-a mai suierat, si dus a fost. Dupa vacanta eu chiar vroiam sa povestim nitel. Tovarasul Lumperdean, mai putin. Daca va mai amintiti, in vacanta a fost Revolutia. L-am revazut pe tovarasul Lumperdean in ianuarie 1990, si, ca un facut, tot in Piata Pacii. El trecea pe langa Croco, eu descarcam cu un alt student un frigider, parca. Ceva greu si fragil, oricum, care nu putea fi pur si simplu trantit pe trotuar. L-am strigat, dar pana sa las eu frigiderul jos, pana sa traversez Piata, tovarasul Lumperean, tusti ! dupa colt, cu o sprinteneala pe care nu i-as fi banuit-o in ruptul capului. S-a facut nevazut, pentru cativa ani.

Mai tarziu aveam sa-l revad la Catedrala, la o slujba a Inalt Prea Sfintitului Anania. Nu era singur, si mi-am dat seama ca are si el, ca tot omul, necazurile lui acasa. L-am lasat in plata Domnului. Si l-as fi lasat si acum, daca n-ar fi iesit din nou la iveala, dupa alegerea noului rector al UBB. Scotand capul, cu un interviu pentru CityNews, am aflat ca l-am cainat pe tovarasul Lumperdean degeaba : e ditamai prof. univ. dr. La Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor si se faleste ca el si noul rector al UBB « au fost colegi de armată, de facultate, de grupă, au stat în aceeaşi cameră şi-şi cunoşteau reciproc părinţii ».

Ca lupu’, tovarasul Lumperdean ! Si-a schimbat doar parul (in sensul ca l-a pierdut). In rest, aceleasi naravuri, aceeasi limba de lemn pe care ne-o servea in portii copioase la Napoca Universitara.

Serviti cateva mostre, cu putina lamaie :

Ioan Aurel Pop e « un om normal, cu aplecare spre oameni », « are vocaţie de dascăl şi talent managerial. Recită, cântă frumos şi dansează bine, merge pe jos în proporţie de 80-90%, nu cu maşina, face cumpărături, ca orice om normal, vorbeşte cu oamenii – o foarte mare calitate. Îi place şi câte un pahar de bere, de vin mai ales. »

Si-acum, ca ne-am mai linistit – noul rector e si el om, mai merge la toaleta, la rastimpuri, pentru a pastra contactul cu realitatea, sa vedem mai departe.

« Chiar şi la instrucţia din armată era „foarte serios, meticulos, de o corectitudine ireproşabilă”.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1448 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by