A incetat din viata un intelectual democrat in sensul cel mai autentic si vibrant al cuvantului. Dupa 1989, vocea distinsului istoric, fost detinut politic si activ militant al societatii civile, Șerban Rădulescu-Zoner, a rasunat intotdeauna atunci cand s-a cerut condamnarea dictaturii comuniste. A venit cu probe elocvente, cu informatii pertinente, inclusiv cele legate de colaborationismul din randul istoricilor oficiali in anii regimului comunist. Istoric de nobila vocatie, a fost, in egala masura, un marturisitor. L-am cunoscut, l-am pretuit, am discutat in repetate randuri despre strategiile confruntarii cu trecutul traumatic. Era convins, si avea perfecta dreptate, ce adevarul trebui rostit fara ambiguitati, ca democratie nu se poate cladi pe minciuni, falsificari si mistificari.La un ceazs istoric cand unii socot ca anticomunismul a devenit caduc, ca este vorba de fixatiile unor monomani, este bine sa ne amintim ca lupta pentru adevar istoric nu este efectul unor conjuncturi, al unor interese partizane, ci defineste demnitatea insasi a unei comunitati politice.
Șerban Rădulescu-Zoner s-a născut în București, la 29 mai 1929. Doctor în istorie, a fost, până la 31 ianuarie 1996, cercetător științific principal la Institutul de istorie “Nicolae Iorga”. În 1975 a fost exclus din Institut, în contextul “revoluției culturale” a lui Ceaușescu. În 1990 a fost reîncadrat la Institut și avansat cercetător principal. Era membru al Asociației Internaționale de Istorie Contemporană, cu sediul la Geneva. A publicat peste 200 de lucrări științifice în țară și în străinătate (Franța, Germania, SUA, Italia). În 1993 i s-a conferit premiul “Mihail Koganiceanu” al Academiei Române.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
