Ati vazut reclamele simpatice de la TV in care depozitele bancare, investitia la bursa ori plasamentul retrograd in aur sunt umilite de investitiile de viitor din arta? Nici nu e de mirare de vreme ce indicele lansat de casa de licitatii Artmark (Art Consacrat) in ianuarie 2010 aproape si-a triplat valoarea. Nu stiu altii cum sunt, dar eu in fata unor astfel de procente simt furnicaturi placute in portofel. Pai in ritmul asta, daca dorm linistit 10 ani cu tablourile sub cap poate imi iau si insula, cu vedere la blonde topless, nu? Singura problema pare a fi insa metodologia de calcul: cei 100 de pictori romani inclusi in indice au ponderi egale, fie ca se numesc Grigorescu sau Luchian, fie Strambulescu sau Miracovici. E ca si cum in indicicele BET-C, Petrom si BRD ar cantari la fel de mult ca Romcarbon Buzau ori Concefa Sibiu.

Care e problema? Imaginati-va anii de gratie 2006-2007 la BVB, cand multe companii minuscule au fost descoperite “miraculos” de investitori iar cotatiile s-au multiplicat fulgerator. Cum ar fi fost ca vedetele consacrate ale bursei (din perspectiva capitalizarii si lichiditatii) sa aibe aceeasi pondere ca piticii atomici care faceau valuri brusc? Am fi avut o bursa cu indici care explodau realmente, cu cresteri astronomice. Fiind putin lichide, companiile de buzunar erau urcate la cer de speculatori, cresteri de cateva zeci de procente pe zi nefiind neobisnuite. Cum s-au ridicat asa s-au si prabusit insa odata cu venirea crizei, multe dintre vedetele bursei din acele vremuri tranzactionandu-se in prezent la mai putin de 10% din valoarea din urma cu 4 ani.

Ei bine, sa ne intoarcem la oile si carul nostru cu boi. Ce i-a impiedicat pe parintii indicelui Art Consacrat care se lauda ca au monitorizat tranzactiile de arta din perioada 1995-2010 sa insumeze valoarea lor si sa acorde ponderi in indice celor 100 de artisti plastici selectati, in functie de cota lor individuala in aceste tranzactii?. De exemplu, presupunand tranzactii cu lucrarile celor 100 in ultimii 15 ani in valoare de 50 milioane euro iar picturile lui Luchian insumand tranzactii de 2,5 milioane euro, ponderea sa in indice ar fi trebuit fixata la 5%. Poate 20% pentru Grigorescu, 10% pentru Aman si doar cateva fractiuni de procent pentru artistii din coada listei notorietatii. Presupun insa ca in acest caz evolutia indicelui n-ar mai fi fost la fel de spectaculoasa iar carligul de marketing din reclamele de promovare a investitiei in arta ar fi fost muuult mai enemic. Oricum, nu inteleg foarte bine nici folosirea posturilor TV generaliste pentru popularizarea investitiilor in arta. E o piata pentru cunoscatori, mai putin lichida, care s-ar potrivi poate pe publicatii de nisa si canale de business mai selective. Dar ce stiu eu ce vehicole de investitii se pregatesc pentru facilitarea accesului publicului larg la binefacerile artei?

Altfel, ce se intampla in acest moment pe piata artei seamana cu 2007 la bursa. Valva privind randamentele, artisti mai putin lichizi popularizati inteligent si aprecieri generoase ale cotatiilor, fonduri de investitii aparute in peisaj si, inevitabil, apropierea momentului dezinvestirii de catre cunoscatori pe seama neofitilor intrati mai tarziu in schema de imbogatire rapida (indicele Art Consacrat a crescut de la 1000 de puncte in 1 ianuarie 2010 la 2800 de puncte in prezent, evolutie consemnata totusi in ani de ..criza).

Un drept la replica trimis de compania Artmark corecteaza o parte din afirmatiile de mai sus. Redam integral documentul:

Si mie imi pare rau.

Si eu am investit in imobiliare. Si eu am investit pe bursa. Ma rog, aur nu am cumparat. Totul fara legatura cu piata de arta romaneasca.

Si valoarea imobilelor mele a scazut. Si eu am pierdut bani pe bursa. Iar aur la timpul potrivit, din pacate nu am cumparat.

Dar nici asta nu are legatura cu piata de arta de patrimoniu si cu evolutia ei recenta.

Dl Cristian Dogaru a scris un articol polemic cu privire la evolutia indicelui pietei romanesti de arta de patrimoniu (Art-Consacrat). A se retine insa ca in numita opinie dl Dogaru nu a contestat adevarul unanim acceptat ca valoarea artei romanesti de patrimoniu creste in timp, ca si expresie a ce au putut da romanii, ca natie, mai frumos, mai imaginativ, mai durabil.

Nici nu a contestat faptul ca piata romaneasca de arta este in emergenta; dupa cum nu a contestat nici faptul ca sunt din ce in ce mai multi cei care apreciaza ca si-ar putea conserva valoarea banilor plasandu-i in active concrete, de nisa, a caror evolutie este in mod traditional prea putin legata de evolutia altor piete investitionale - si aici nu vorbim doar de arta de patrimoniu, dar si de aur, de diamante etc.

Ceea ce pune in discutie dl Dogaru este metodologia de calcul a indicelui pietei de arta, gasind ca ar fi mai obiectiv pentru masurarea evolutiei pietei un indice ponderat functie de celebritatea artistilor, decat un indice in compunerea caruia selectia de artisti celebri sa aiba ponderi egale. Opinia dlui Dogaru este interesanta, asa ca am gasit dezbaterea ei meritorie.

In dezvoltarea argumentului sau, dl Dogaru se bazeaza pe o presupunere. Ca “piticii atomici” ai pietei de arta, pictori de patrimoniu precum, in teoria dansului, necunoscutii – Ipolit Strambulescu si Paul Miracovici, s-ar aprecia mai repede si oarecum fals, fortat, raportat la potentialul lor valoric efectiv, doar cei cativa 2-3 artisti nationali, iar dl Dogaru exemplifica in acest sens cu Grigorescu, Luchian si Aman. Echivalente in piata de arta ale unui „Petrom ori BRD” in piata de capital.

Rationamentul dlui Dogaru, probabil just pentru piata de capital, nu gaseste insa aceeasi aplicatie in piata de arta, cele doua piete, chiar daca ambele publice, transparente si reglementate, diferind in mai multe puncte de vedere. Astfel, in piata de arta, cel mai mult s-au apreciat in ultimii ani, de modernizare si deschidere a pietei, artistii cei mai cunoscuti, iar nu artistii de patrimoniu de colectionar mai putin cunoscuti; ecart ce probabil va continua sa sporeasca pe masura maturizarii pietei. Prin maturizarea pietei intelegem in primul rand cresterea constanta a numarului de cumparatori, urmare a deschiderii cat mai multora dintre romanii cu resurse catre valorile culturale traditionale. Daca acum cativa ani niciun artist roman de patrimoniu nu fusese tranzactionat la mai mult de cateva zeci de mii de euro (ne amintim inceputul anilor 2000 cand pretul mediu in licitatie al unui Grigorescu era 10 mii de USD), preturile au crescut cel mai pronuntat la artistii de patrimoniu mai cunoscuti, "artistii de muzeu". Fenomenul este similar celui petrecut in strainatate, unde intre un mare maestru italian sau flamand si un mic maestru italian sau flamand provenind dintr-aceeasi perioada, diferentele au ajuns de la mii de euro la milioane de euro.

Ponderarea indicelui in sensul indicat de dl Dogaru ar putea fi obiectivizanta intr-alte piete, dar nu intr-o piata unde evolutiile se bizuie pe notorietatea producatorului, pe masura in care valoarea lui subiectiva este mai larg impartasita de consumatori. Daca am urma logica dlui Dogaru, cel mai probabil am obtine o apreciere si mai spectaculoasa a indicelui, caci s-ar multiplica influenta cresterii mai curajoase a artistilor cei mai cunoscuti.

Un alt motiv pentru care atare ponderare este improprie unui indice de piata de arta este lichiditatea diferita a artistilor la care dansul refera. In piata de arta artistii au “free-float-uri” dintre cele mai variate, nu doar pentru ca artistii au produs cantitati dramatic diferite, dar si pentru ca unora productia artistica le este aproape exclusiv inchisa in institutii muzeale. In piata de arta iesirea la vanzare a unui tablou de Aman ori de Andreescu este un adevarat eveniment. Cata vreme din productia artistica a altor artisti, mai prolifici ori mai putin muzeali, sunt tranzactionate anual sute de tablouri. Aceasta nu face din Aman ori Andreescu artisti mai putin dezirabili, ci din contra, specific al pietei de arta, raritatea lor duce la cresterea valorii.

Indicele Art-Consacrat este, asa cum o precizeaza el insusi in subtitlu, un indice de colectionar - "un indice al colectionarilor conservatori" - indicativ pentru evolutia randamentului operelor celor mai cunoscuti pictori romani. Artistii Strambulescu si Miracovici, la care dl Dogaru se refera cu mult umor, fiind in fapt artisti celebri si cat se poate de prezenti prin toate muzeele noastre de arta. De altminteri toti pictorii din compunerea indicelui Art-Consacrat sunt celebri si cel mai frecvent intalniti in colectiile cu traditie, tranzactionandu-se la preturi a caror crestere se vede cu ochiul liber - sigur, de catre cei care se intereseaza de achizitia de arta si in general de optiuni noi.