Am asistat recent la o fascinanta prezentare aici la Harvard a lui Ben Scott, eminenta cenusie si mana dreapta a lui Hillary Clinton in materie de utilizare iscusita a mediului online. Departamentul de Stat, pentru a proiecta influenta statala chiar si in cazul singurei super-puteri mondiale,trece printr-o adaptare severa . Fiecare process care in mod traditional era organizat in mod centralizat in toate statele –fie ele socialiste sau capitaliste- se dezorganizeaza si se reorganizeaza in stil matricial. Politica a fost deja si va fi din ce in ce mai mult influentata de mediul online. Drept argument personal, locul ideal al acestor ganduri este, evident, aici pe contributors.ro.

Razvan OrasanuFoto: Arhiva personala

Un mic exemplu – fostul diplomat Mihai Razvan Ungureanu, cel a carui pagina de Facebook exista, dar nu e controlata de el si pluteste in deriva in spatiul informatizat, ar putea copia ceea ce face Departamentul de Stat. Ar putea evita astfel situatia in care ultima mentiune pe propriul profil este o critica deschisa venind, poate surprinzator, de la Mihail Neamtu. Vehementa acelei mentiuni sapata in memoria internetului m-a surprins: “Gigi Becali si Gabi Oprea intr-o miscare alaturi de Mihai –Razvan Ungureanu? Ar fi o sinucidere curata pentru acesta din urma. Vinul nou in burduf vechi? E ca si cand Tony Blair ar fi fuzionat cu Ion Iliescu”. Ar evita si situatia suplimentara, simpatica, in care mai are pe “zidul” virtual doar un comentariu de la Vasile Dancu, un strateg clujean foarte activ in mediul online si de la Sandra Pralong, care reposteaza un comentariu critic de pe Vertical News. Internetul este un mediu in care asteptarea este de raspuns 24/24, stampilarea este apriga, imediata, injuraturile si laudele instant iar rapiditatea conteaza foarte mult. Raspunsul oricarui vector important de imagine nu poate fi decat o comunicare constanta, oficiala, bine dozata. Iar daca vi se pare ca nu conteaza foarte tare, in cativa ani vor fi 5 miliarde de oameni online, 800 de milioane sunt doar pe facebook; comparati aceste cifre cu ce televiziune vreti dumneavoatra, ca e din partea “vuvuzelelor opozitiei” sau a “trompetistilor puterii”. Daca tot nu credeti ca e relevant, aveti in vedere ca Facebook adauga la 3 luni aproximativ 50 de milioane de noi utilizatori.

Sa incepem cu sfaturile lui Hillary Clinton pentru diplomati, chiar in contextul actual, dupa catastrofa Wikileaks, cel mai mare furt de date informatizate din acest secol. In primul rand, secretarul de stat a interzis descrierea tehnologiei ca un patratel separat in institutie si a insistat pe component electronice in toata activitatea Departamentului de Stat. Hillary Clinton trimite note pe tweeter, in timp real despre activitatea proprie. Institutia e prezenta pe Facebook, Google+, Tumblr, RSS Feed, Flickr, are canal pe YouTube. Asteptarea din partea tuturor diploamatilor este sa aiba o biografie completa pe internet, in toate ambasadele SUA. Exista o platforma integrate a departamentului. S-a lansat Open Government, o baza de date prin care un morman de date detinute de guvern au fost scanate si puse in domeniul public, pentru transparenta totala. S-a organizat o conferinta prin care la retea au aderat alte 50 de state – Romania, in caz ca nu e clar, nu a fost acolo, calculatoarele statului roman sunt in continuare niste rasnite manuite “dibaci” de matusici care cateodata se mai mira de forma mouse-ului si altadata nu gasesc in graba butonul on/off. O situatie speciala a fost data de o batalie pe internet intre fortele Kremlinului – care atacau mai organizat decat postacii de partid care se lipesc de site-urile televiziunilor de la noi si “armata” departamentului de stat. Noul Ambasador american la Moscova era improscat intr-o mare de noroi chiar inainte de confirmarea in Senat. Noii industriasi ai internetului de la Departamentul de Stat i-au facut o pagina de Facebook, care a primit foarte rapid mii de “like-uri”, iar prin raspunsurile direct catre cetateni rusi valul de furie s-a intors : prima data curiozitate, apoi feedback pozitiv. Asteptarea este ca orice cetatean strain sau american sa poata interactiona cu guvernul federal online. Baza de date pentru vize este organizata online si accesul la aceasta baza de date este impartit intre mai multe agentii federale. Exista un department special la Sediul CIA de la Langley care “fugaresc” islamisti pe blogurile de specialitate – pentru ca nu doar “imperialistii” se organizeaza online, ci si “partea cealalta”.

Sa continuam cu efectul “revolutionar” al Facebook. Protestele anti-Kremlin au fost organizate aproape exclusiv prin aceasta platforma, plus platforma similara, in limba rusa vkontakte, o platforma cu mai mult de 100 de milioane de utilizatori (populatie totala in Federatia Rusa : 141.8 milioane). Protestele de la noi au “incins” facebook-ul inainte de a se revarsa in Piata Universitatii. “Primavara Araba” a avut acelasi catalyst, guverne autoritare s-au prabusit rand pe rand datorita faptului ca un stat modern nu mai poate detine monopolul informatiei, in secolul XXI. Ca sa il citez pe Ben Scott, tot ce poate obtine este sa devina o voce in cacofonia publica de pareri si contra-pareri. Efectele sunt evidente peste tot – se subtiaza sau se darama diferenta dintre blogger si jurnalist, se gasesc martori oculari ai unor evenimente care devin ei insisi furnizori de informatii, totul este instant. Chiar si “operatiunea secolului”, organizata in secret de asasinii CIA impotriva lui Osama Bin Laden a fost pusa pe twitter, live, de un consultant IT din Abbottabad. “Elicoptere deasupra orasului, chiar acum la ora 1 noaptea”. Lumea avea sa afle abia inspre dimineata despre moartea si capturarea celui mai cautat om de pe planeta. In ultimele zile, inflamarea subiectului ACTA si aducerea lui in prim plan isi are aceleasi origini, in reconfigurarea unui nou mediu. Un subiect precum ACTA acum 7 ani ar fi fost aruncat intre doua propozitii, la finalul unui jurnal – acum nu mai este posibil si ca atare politicienii trebuie sa se adapteze – sau mesajul lor se va auzi din ce in ce mai slab.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro