Iniţiativa lansată de europarlamentarul român Sebastian Bodu, împreună cu colegul său polonez, Jacek Saryusz-Wolski, de boicot al produselor şi brandurilor olandeze, nu a stîrnit deocamdată în România reacţii prea puternice. Polonezii s-au mişcat ceva mai repede, alertîndu-se civic şi politic pe forumuri şi stabilind deja deviza sub care vor desfăşura boicotul: Tulipan to lipa (aproximativ: Laleaua e înşelătorie). Pe o piaţă naţională importantă, cum e Polonia, nu doar demografic, ci şi economic, un astfel de boicot, dacă va avea coerenţă, va avea şi consecinţe semnificative, nu doar la nivel simbolic, pentru mărcile olandeze.

Catalin LazurcaFoto: Arhiva personala

În România însă, iniţiativa lui Sebastian Bodu a fost, de la bun început, minată de confuzie. Nu doar de letargie civică, de simptomul autoflagelării naţionale sau de poziţionări ţinînd de agenda politică diferită, ci pur şi simplu de o stupefiantă inadecvare la textul iniţiativei şi la faptele pe care acesta le invocă. Astfel, deşi co-semnatar al iniţiativei este un europarlamentar polonez (prestigios şi excelent cunoscător al problematicii comunitare), iar Polonia este parte a spaţiului Schengen, luările de poziţie din România au continuat să facă legătura dintre boicot şi refuzul Olandei de a admite România în acest spaţiu. Or, cei doi europarlamentari nu fac, în textul scrisorii deschise adresate cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est, nici o referire la problema Schengen.

Din păcate, această abordare riguroasă, destul de rară, să recunoaştem, în iniţiativele anti-discriminare, nu a fost asumată la noi. Ca să dau cîteva exemple: europarlamentarul Cristian Preda, răspunzînd unei întrebări adresate în timpul unei conferinţe de presă, declara că boicotul nu poate rezolva nedreptatea refuzului Olandei de a ne admite în Schengen şi că trebuie „să folosim consensul de la nivelul european şi sprijinul Comisiei” pentru rezolvarea problemei. Un alt politician care se revendică de la liberalism, deputatul PNL Diana Tuşa, vorbeşte (să mă scuze Cristian Preda pentru alăturare) despre boicot ca despre „politica pumnului în gură” şi despre faptul că europarlamentarii PD (fără -L) „au impresia că nemaicumpărînd lalele şi roşii olandeze o să intrăm în Schengen”. William Brânză, parlamentarul diasporei, răspundea şi el campaniei de sprijin a boicotului asumată de Evenimentul Zilei, intrînd într-o capcană a jurnalismului facil, pentru că emoţional şi nedocumentat, şi vorbind la rîndul său despre boicot şi Schengen.

Pentru a limpezi lucrurile: deşi problema boicotului are un istoric legat de poziţia Olandei faţă de intrarea noastră în Schengen, de data aceasta iniţiativa răspunde unui scandal cu iz xenofob iscat de sponsorizarea de către PVV (Partidul Libertăţii olandez) şi liderul acestuia, Geert Wilders, a unui site de „reclamaţii” împotriva cetăţenilor central şi est-europeni care locuiesc azi în Olanda. Care e statement-ul acestui site? „Ai probleme cu persoane din Europa Centrală şi de Est? Ţi-ai pierdut locul de muncă în faţa unui polonez, bulgar, român sau alt est-european? Vrem să ştim.”. Pentru ca, tot pe prima pagină a site-ului olandez, sponsorii PVV, pornind de la estimări cît se poate de aproximative ale dimensiunii „diasporei” est-europene (de la 200 000, la 350 000 de persoane) să invite (provoace?) vizitatorii la reclamarea unor chestiuni mai mult decît precise: igienă publică, locuri de muncă, locuinţe (exact în această ordine).

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro