Consiliul Național al Audiovizualului afirmă că a dat cea mai gravă sancțiune prin Decizia din 16 februarie 2012 de suspendare timp de 10 minute a emisiei Antenei 1, pentru Un show păcătos cu nud de premier. Votul celor 9 membri ai CNA a fost unanim, iar motivația principală s-a găsit în Art. 32 alin. 1 şi 2 din Codul Audiovizual: „(1) Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor” şi (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată”. Sancțiunea nu e fără precedent, fiindcă OTV a primit această sancțiune în 2011, iar în iunie 2010 Antena 1 a fost obligată să se întrerupă tot 10 minute pentru emisiunea Acces direct, unde s-a prezentat pornografie cu minori sub titlul Tupeu de borfaşi: sex cu copii pe bani. Canalul a primit numai anul trecut 15 sancțiuni dintre care 9 amenzi în valoare totală de 202.000 lei, sancțiuni inferioare ca nivel punitiv. Organismul de reglementare a evitat să meargă mai departe și să pedepsească recidiva gradual, așa cum îi permite legea, cu o măsură mai gravă, care ar putea fi suspendarea emisiei pentru 3 ore. Asta într-un context de excepție: 110 sesizări, poziție de delimitare a Clubului Român de Presă, condamnare din partea organizațiilor de media (CJI, ActiveWatch, COM), poziții publice de dezaprobare la unison și nicio invocare a libertății presei, cum inadecvat s-a întâmplat în cazul retragerii licenței OTV în 2002.

Brindusa ArmancaFoto: Arhiva personala

Intreruperea emisiei mizează pe pierderea audienței și a credibilității postului. În fapt, în data de 17 februarie, de la orele 19 când se difuzează Observatorul, audiența a scăzut în cele 10 minute cât a durat comunicatul CNA, de la peste 800.000 la 300.000 de telespectatori, însă audiența a revenit la media Observatorului de 500.000 de telespectatori, rămânând astfel pe poziția a doua, după ProTV, conform site-ului paginademedia.ro. Cu alte cuvinte, pagubă-n ciuperci. O întrerupere de 3 ore ar fi schimbat datele problemei.

Pe Dan Diaconescu cel puțin îl ustură la buzunarul OTV cei 200.000 de lei amendă, în timp ce Voiculescu își păstrează și banii la teșcherea, și contractele de publicitate neatinse. CNA are un procent de peste 90% procese câștigate în instanță cu contestatarii sancțiunilor, așadar trustul Intact nici nu s-ar obosi să conteste decizia, fiindcă-i doar o pișcătură. Mult mai tare doare sistarea Super Bingo Metropolis, unde se învârteau bani mulți, suspecți, adulmecați de Fisc. Capatos a pozat până la capăt în martir al interesului public, devenind un candidat optim pentru vreun premiu de eroism jurnalistic.

Delicatețea CNA a fost taxată de numeroase voci publice.O confruntare spectaculoasă de la distanță s-ar putea intitula ”Popescu contra Popescu”. Răsvan Popescu, președintele CNA: ”A fost încălcarea cea mai gravă din ultimul timp şi sperăm să aibă şi putere de exemplu”. Cristian Tudor Popescu, jurnalist, mulți ani președinte al Clubului Român de Presă: ”CNA e un organism caricatural. Nu se sperie nimeni de sancțiunile CNA-ului”. Răsvan Popescu:”Sperăm că a fost un accident. Mai departe se poate trece la întreruperea emisiei timp de trei ore”. Cristian Tudor Popescu: ” Nu știu cât pierd din punct de vedere financiar, dar oricât ar pierde vor folosi această sancțiune pentru a se victimiza, pentru a face vorbiri eroice despre libertatea de expresie, și vor continua cu astfel de mizerii și mai agresive”.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro